Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul Parohiei Tesila I, Valea Doftanei, Protoieria Campina, a fost praznuita intr-un mod cu totul deosebit. Pe langa lucrarile de renovare a turlelor si acoperisului bisericii, pe langa eforturile de organizare a hramului, programul liturgic din acest an a fost unul innoit pentru ca, in seara de priveghere a fost cantat pentru prima data Prohodul Maicii Domnului care s-a incheiat cu procesiunea religioasa in jurul bisericii. In ziua propriu-zisa a sarbatorii, programul liturgic a fost infrumusetat de cantarile si poeziile rostite de copiii din grupul de cateheza al parohiei si de catre tinerii din cadrul Asociatiei Tinerilor din Valea Doftanei care au purtat costume traditionale. Slujbele de hram au fost savarsite de sobor de preoti in prezenta a numerosi crestini din localitate care s-au bucurat la finalul manifestarilor religioase de agapa frateasca care s-a tinut la Caminul cultural din localitate. Impreuna cu parintele paroh, m-am bucurat anul acesta in reusita organizarii hramului in care au fost implicati numerosi credinciosi cat si tinerii care au sustinut programul artistic-religios, iar prezenta credinciosilor in numar foarte mare a demonstrat ca, parohia noastra este apreciata, a declarat parintele Razvan-George Topala, coslujitor la Parohia Tesila I, Protoieria Campina.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 676
Id: 33181
Data: Aug 16, 2013
Imagine:

Data: Aug 16, 2013

Data: Aug 16, 2013

Data: Aug 16, 2013

Data: Aug 16, 2013

Data: Aug 16, 2013

Data: Aug 17, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).