Elevii Liceului de Arta Ioan Ştefan Paulian din municipiul Drobeta Turnu Severin au fost in aceasta dupa-amiaza beneficiarii unui act educational religios deosebit, dupa cum ne-a mentionat Catalin Cernatescu, Redactor Ştiri Episcopia Severinului si Strehaiei.Sub genericul Schimb de carte ortodoxa , Asociatia Tinerilor Ortodocsi Ortho-Graffitti a dat la sfarsit de noiembrie startul unui proiect cultural ce vizeaza tinerii din Cetatea Severinului, proiect replicat cu un real succes la nivel national.Astfel, dupa rugaciunea rostita in comun, pret de doua ceasuri, elevii au purtat discutii libere, prezentand fiecare cate o carte preferata cu continut religios, pe care au schimbat-o ulterior cu colegii lor.Nu au lipsit de la discutii nici profesorii de religie, care au prezentat ultimele aparitii in domeniul literaturii religioase, dar si carti de capatai cu rol in descoperirea si constientizarea personalitatii crestinului contemporan, al caror efect asupra psihicului copilului in formare este indeobste vizibil si recunoscut.Moderatorul intalnirii de astazi, Pr. Cosmin Eftimie Necsoiu, inspector al Biroului de Cateheza de la Centrul Eparhial, a subliniat importanta lecturii religioase in stabilirea relatiei de contemplatie dintre tinerele suflete si Dumnezeu.La schimbul de carte ortodoxa a mai participat din partea Inspectoratului Şcolar Judetean Mehedinti, domnisoara profesor Dana Saftoiu, inspector de Religie, care a evidentiat gradul de implicare al institutiei pe care o reprezinta in acest proiect cultural educational cu valente religioase.Activitatile interactive de acest gen se vor mai derula pentru inca doua zile in alte trei locatii din Turnu Severin si Vanju Mare. Miercuri, 28 noiembrie, iubitorii de lectura duhovniceasca sunt invitati la Hotel Severin din municipiu, unde vor avea placerea de a primi recomandari si indrumari bibliografice din partea Pr. George Daniel Achim, preot paroh la Catedrala Episcopala si Consilier al Sectorului Cercetare-Dezvoltare din cadrul Episcopiei Severinului si Strehaiei. Intalnirea va avea loc la ora 16:00.Printre partenerii locali implicati in proiect se numara Episcopia Severinului si Strehaiei, prin Sectorul Invatamant si Tineret, condus de Pr. Consilier Ioan Ovidiu Polexa, Radio Lumina si Editura Didahia.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 621
Id: 26255
Data: Nov 27, 2012
Imagine:

Data: Nov 27, 2012
Data: Nov 27, 2012

Data: Nov 27, 2012
Data: Nov 27, 2012

Data: Nov 27, 2012
Pe parcursul a patru zile, 20 de elevi din seminariile „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ, „Sf. Gheorghe“ din Botoşani şi .....
Data: Nov 27, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).