Schimbarea la Fata ne descopera puterea de indumnezeire prin rugaciune – IPS Calinic al Sucevei si Radautilor

„Schimbarea la Faţă ne descoperă puterea de transfigurare şi de îndumnezeire a noastră prin Sfânta Liturghie, prin rugăciune şi contemplaţie”, a spus Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor la hramul Mănăstirii Suceviţa.

„Căuţaţi-le! Transfiguraţi-le! Le veţi putea găsi în biserică prin spovedanie sinceră, printr-o credinţă puternică”, a îndemnat Înaltpreasfinţia Sa.

În omilia rostită în 6 august, Arhiepiscopul Calinic a mai subliniat că „gândirea în perspectiva Sfintei Cruci te înveşniceşte, îţi eternizează viaţa, te face să devii surâsul lui Dumnezeu”.

Mănăstirea Suceviţa este unul din lăcaşurile de cult care îşi sărbătoresc hramul de Schimbarea la Faţă a Domnului.

Aşezământul monahal este ctitorie a familiei Movileştilor şi este atestat documentar in 1582, din  vremea voievodului Petru Şchiopul.

Sfânta Liturghie a fost oficiată joi de noul Arhiepiscop al Eparhiei, în prezenţa credincioşilor, dar şi a stareţilor şi stareţelor din majoritatea mănăstirilor bucovinene.

Noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din data de 21 iulie.

Postul de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a rămas vacant ca urmare a trecerii în veșnicie a Arhiepiscopului Pimen.

Întronizarea noului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a avut loc în 26 iulie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar