]]>La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Schitul Bogâltin din județul Caraș-Severin își va cinsti ocrotitorii. Credincioșii care își vor îndrepta pașii luni, 29 iunie, spre așezământul monahal, vor avea posibilitatea să participe la Sfânta Liturghie, oficiată din încredințarea Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a transmis Diac. Pavel Canea. Schitul Bogâltin izvorăște din dorința credincioșilor de a avea locaș binecuvântat în preajma munților Cornerevei unde călugării să se roage neîncetat pentru lume. Piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 1949, construcția schitului fiind dirijată și executată de ctitorul Ioan Rădulescu cu sprijinul credincioșilor din Bogâltin, Cornereva și de pe Valea Almăjului. Târnosirea bisericii s-a făcut în ziua de 8 iulie 1959 de către Vasile Lăzărescu, mitropolitul Banatului. În anul 2008 Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeșului a schimbat destinația mănăstirii transformând-o în mănăstire de călugărițe, care actualmente intreprind lucrări de consolidare a bisericii și de înfrumusețare a ansamblului monahal.
Download: Click for download attached file: Schitul Bogaltin isi va sarbatori hramul
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 614
Id: 53180
Data: Jun 26, 2015
Imagine:
]]>Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul Congresului Științific internațional „Răbdare şi îndurare în epoca contemporană, după Apostolul Pavel”, .....
Data: Jun 26, 2015
]]>Absolvenţii Facultăţii de Teologie a Universităţii din Craiova, promoţia iunie 2015, au depus astăzi, 26 iunie, Jurământul de Credinţă faţă de Biserica Ortodoxă. Evenimentul a avut .....
Data: Jun 26, 2015
]]>Manifestările prilejuite de „Zilele Culturii și Credinței” au debutat joi, 25 iunie 2015, la Deva, eveniment cultural organizat de Episcopia Devei și Hunedoarei din inițiativa .....
Data: Jun 26, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Editura Cuvântul Vieţii a .....
Data: Jun 26, 2015
]]>La Veria, în Grecia, se desfășoară în aceste zile a XXI‑a ediție a Congresului internațional de teologie „Pavlia”, dedicat Sfântului Apostol Pavel. Evenimentul este organizat de .....
Data: Jun 26, 2015
]]>Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită astăzi, 26 iunie 2015, la Craiova, printr-un ceremonial militar - religios organizat în Piaţa Tricolorului din centrul municipiului. Cu o .....
Data: Jun 26, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).