Schitul Bucova si-a praznuit hramul

]]>Pentru închinătorii și viețuitorii Schitului Bucova din județul Caraș-Severin, ziua de 01 septembrie 2015 a fost una de îndoită sărbătoare. Pe lângă începutul anului bisericesc, acest schit şi-a sărbătorit hramul, fiind sub ocrotirea Sfântului Dionisie Exiguul, sărbătorit în fiecare an la 01 septembrie. Cu acest prilej, delegatul Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar-eparhial, înconjurat de un sobor de preoţi de pe Valea Bistrei şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Altarul de vară al Aşezământului monahal. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase din localitate şi de pe frumoasa Vale a Bistrei, aşezământul monahal reprezentând pentru credincioşii din această zonă un loc de rugăciune şi de mângâiere sufletească. La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii aşezământului trecuţi la Domnul. La sfintele slujbe au participat autorităţi judeţene şi locale, precum şi numeroşi credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeşului. Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, cel Mic sau Smerit, s-a născut în Scythia Minor între anii 460 şi 470 şi a murit în Italia, la Vivarium, pe la 545-550. S-a format în şcolile şi mănăstirile din Dobrogea, a intrat de tânăr în mănăstire şi a ajuns în Orient pentru a cunoaşte mediul monahal din aceste părţi. El a atras atenţia multor cercetători, care l-au numit erudit daco-roman, sau Dionisie Romanul, o podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti, totodată fiind considerat şi părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc. A fost canonizat la data de 27 octombrie 2008, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Situat într-un cadru natural deosebit, Schitul Sfântul Dionisie Exiguul din Bucova a fost înfiinţat la data de 01 octombrie 2009, fiind primul aşezământ monahal din Patriarhia Română închinat Sfântului Dionisie Exiguul. Acesta a fost ctitorit de către familia Ghiorghioni în memoria şi veşnica pomenire a fiului său, Dionisie Claudiu Ghiorghioni, trecut prematur în lumea drepţilor. Schitul cuprinde biserica, construită în stil moldovenesc şi târnosită la data de 01 septembrie 2010 de către Preasfinţitul Părinte Lucian, precum şi un corp de chilii și un Altar de vară.

Download: Click for download attached file: Schitul Bucova si-a praznuit hramul

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 493

Id: 55520

Data: Sep 3, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).