Sâmbătă, 4 august 2012, s-a aşezat piatra de temelie pentru noua biserică a Schitului Icoana Veche, schit ce aparţine de Mănăstirea Neamţ. Slujba religioasă de binecuvântare a locului şi de sfinţire a crucii pentru altarul noii biserici, ce va purta hramul Naşterii Maicii Domnului, a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor, alături de stareţul Mănăstirii Neamţ, arhim. Benedict Sauciuc, şi de egumenul Schitului Icoana Veche, ierod. Macarie, au mai făcut parte arhim. Luca Diaconu, exarhul mănăstirilor din zona Neamţ, şi pr. Argatu de la parohia Boroaia - Suceava.
În cuvântul adresat monahilor şi credincioşilor prezenţi, IPS Teofan a vorbit despre menirea unei aşezări monahale, văzută ca un loc unde trebuie să primeze rugăciunea şi lepădarea de cele lumeşti. „Schiturile şi mănăstirile au fost şi trebuie să fie locuri unde duhul lumii să nu fie prezent, unde călugării şi călugăriţele, credincioşi jurământului de la intrarea în monahism, să găsească un alt spaţiu diferit de lume, unde să-şi mântuiască sufletul, iar pelerinii să găsească o oază de binecuvântare în care, unindu-şi rugăciunile cu obştea monahală, să se împrospăteze cu aer curat duhovnicesc. Un astfel de loc trebuie să fie şi Schitul Icoana Veche, unde călugării să aducă lumii bunul cel mai de preţ pe care-l pot oferi acesteia: rugăciunea“, a spus IPS Teofan.
Prima slujbă arhierească în parohia Pluton de la sfinţirea bisericii
Tot sâmbătă, începând cu ora 18:00, IPS Teofan a fost prezent în mijlocul credincioşilor parohiei Pluton din Pipirig, Protopopiatul Târgu Neamţ, unde a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia. La slujba religioasă oficiată în biserica ce-l are ocrotitor pe Sfântul Dimitrie, a participat şi protopopul Protopopiatului Târgu Neamţ, pr. Ioan Dogaru, alături de mai mulţi preoţi din parohiile vecine. Venirea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei în parohia Pluton a reprezentat un moment istoric pentru comunitatea de aici, fiind prima slujbă săvârşită cu arhiereu de la sfinţirea bisericii.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi în număr mare la slujba de seară, IPS Teofan a vorbit despre importanţa participării la slujbele Bisericii, participare ce trebuie dublată de o viaţă curată. „Se cuvine, iubiţi credincioşi, să staţi alături de Sfânta Biserică, să fie preotul tot timpul în mijlocul dumneavoastră şi dumneavoastră în jurul lui, formând astfel Biserica cea vie a lui Hristos din această localitate. De asemenea, vă îndemn să fiţi poporul lui Dumnezeu, care nu uită rugăciunea, nu uită postul, nu uită milostenia şi, mai presus de toate, nu uită participarea la sfintele slujbe ale Bisericii“, le-a spus IPS Teofan enoriaşilor bisericii din Pluton.
La final, pr. Ioan Marcu, parohul bisericii din Pluton, a fost hirotesit sachelar de IPS Teofan, ca urmare a eforturilor de păstrare a dreptei credinţe în sânul localităţii pe care o păstoreşte ce are numai membri ortodocşi.
Biserica „Sfântul Dimitrie“ din Pluton a fost ridicată în anul 1838, fiind ctitorită de vieţuitori ai Mănăstirii Neamţ, în vremea stareţului Neonil.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 633
Id: 23714
Data: Aug 5, 2012
Imagine:
Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ - Ceahlău îmbracă astăzi straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi .....
Data: Aug 5, 2012
Astăzi, de sărbătoarea Schimbării la Faţă, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău, iar IPS Pimen, .....
Data: Aug 5, 2012
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi, a oficiat vineri, 3 august, Taina Sfântului Maslu în parohia Bicaz Chei II, Protopopiatul Piatra Neamţ. Părintele Valtin Tofan, .....
Data: Aug 5, 2012
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, organizează, în perioada 9-10 august, Zilele de Conferinţe pe teme Pro Vita. Evenimentul va avea loc între orele 9:00-17:00, în Sala .....
Data: Aug 5, 2012
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi, a oficiat ieri Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ - Corlăţeni - Pojorâta din judeţul Suceava. La hramul .....
Data: Aug 5, 2012
Galeriile de Artă Rădăuţi şi Protopopiatul Rădăuţi organizează, în perioada 7-15 august 2012, expoziţia de fotografie „Quo Vadis - Poveste în imagini despre Ţara Sfântă“, semnată de Florin Dănilă. Expoziţia va putea fi deschisă publicului la .....
Data: Aug 5, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).