]]>Naşterea Domnului 2015 Preafericite Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei şi Patriarhul Bisericii Autocefale a României, iubitul nostru frate şi coliturghisitor în Hristos, Vă îmbrăţişăm Preafericirea Voastră frăţeşte în Domnul şi Vă salutăm cu multă bucurie. Ajungând la zilele sfinte de inexprimabilă bunăvoinţă ale Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, ne grăbim să Vă îmbrăţişăm pe Preafericirea Voastră şi întreaga Voastră Biserică cu dragoste şi stimă, aşa cum o facem în fiecare an, felicitându-Vă pentru că „Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4:4-5). Întreaga creaţie se bucură la acest eveniment. Îngerii şi păstorii, peştera şi ieslea ne invită să-L slăvim pe Dumnezeu întru cele de sus, slăvindu-L pe Mântuitorul născut prunc. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, puterea şi înţelepciunea divină, se naşte pentru noi ca prunc neînsemnat şi lipsit de apărare pentru a dovedi concret că „nebunia lui Dumnezeu e mai înţeleaptă decât oamenii, şi slăbiciunea lui Dumnezeu mai puternică decât oamenii” (1 Corinteni 1:25), dând astfel naştere „făptură nouă în Hristos” (cf. 2 Corinteni 5:17). Această nouă perioadă a harului lui Dumnezeu implică o nouă înţelegere a lumii, un nou mod de a gândi şi acţiona cu dragoste atotcuprinzătoare: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” (Matei 5:44 şi Luca 6:27 şi 35). Astfel, copilul de curând născut trăieşte ca Fiu al omului şi Fiul lui Dumnezeu dobândeşte dreptul de a decide categoric: „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18:3), rugându-ne „schimbaţi-vă prin înnoirea minţii” (cf. Romani 12:2) şi „nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate” (cf. 1 Corinteni 14:20). Astfel, astăzi, după mai mult de două mii de ani, trăim evenimentul cu adevărat de neînţeles al întrupării divine într-o lume plină de aroganţă, unde omenirea crede în propria sa putere şi înţelepciune, provocând, asemenea lui Irod, acte îngrozitoare în întreaga lume. Fiind creştini, simţim un sens reînnoit al obligaţiei noastre ca „nişte prunci de curând născuţi, să doriţi laptele cel duhovnicesc şi neprefăcut, ca prin el să creşteţi spre mântuire” (cf. 1 Petru 2:2) şi cu deplină încredere în dragostea, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu „să ne supunem unii altora şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu”. În această perioadă de bucurie spirituală, ne rugăm cu tot sufletul şi toată inima ca Pruncul Sfânt să Vă învrednicească, Preafericirea Voastră, să trăiţi mulţi ani pentru a participa la aceste sărbători fericite ale sfintei noastre credinţe şi a îndruma credincioşii încredinţaţi Preafericirii Voastre pe căi sigure şi mântuitoare, dăruindu-Vă sănătate, bucurie şi pace, pline de binecuvântare şi har, în noul an al slavei Sale. Vă transmitem încă o dată îmbrăţişarea noastră frăţească în Hristos Cel nou născut şi rămânem, cu dragoste frăţească şi profundă stimă, Al Preafericirii Voastre iubit frate în Hristos, † BARTOLOMEU al Constantinopolului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 579
Id: 59658
Data: Dec 23, 2015
Imagine:
]]>Grupul psaltic ANASTASIS şi voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au mers miercuri, 23 decembrie 2015, la copiii din comuna Nuci, sat Sudiţi, judeţul Ilfov, ca .....
Data: Dec 24, 2015
]]>În scrisoarea pastorală cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, subliniază faptul că „anul acesta, parcă mai mult ca .....
Data: Dec 24, 2015
]]>Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos se apropie cu paşi repezi, iar în această perioadă suntem chemaţi să cultivăm fapta bună şi să aducem bucurii celorlalţi. Astfel, .....
Data: Dec 24, 2015
]]>În această perioadă premergătoare sărbătorii Naşterii Domnului, în Parohia Adormirea Maicii Domnului din Sita Buzăului, Protopopiatul Întorsura Buzăului, Eparhia Covasnei și .....
Data: Dec 24, 2015
]]> Copiii din cadrul Centrului social multifuncțional pentru copii din Grădinari – Olt al Arhiepiscopiei Craiovei au participat în această săptămână .....
Data: Dec 24, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).