]]>Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a oferit iubitorilor de poezie o seară deosebită. La finele săptămânii trecute, elevi de la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea au recitat o serie de poezii din lirica lui Darius Pacak, laureat al Congresului Mondial al Poeților (Ediția a XXI-a, Los Angeles, 2013), și din volumul „Regimentul Alb”, de curând apărut, al scriitorului vâlcean Ioan Barbu. În debutul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a rostit un cuvânt de binecuvântare, a apreciat operele celor doi scriitori și i-a încurajat pe tineri să citească operele poeților consacrați, dar și pe ale celor noi, și chiar să scrie versuri, fapt care ajută mult în cunoașterea personală și comunicarea gândurilor, informează "Ziarul Lumina". Scriitorii Darius Pacak și Ioan Barbu au răspuns întrebărilor venite din partea publicului și au dezvăluit o parte din tainele ascunse în operele lor. Scriitorul român Alex Cetățeanu, președintele Asociației Scriitorilor Români din Canada, a prezentat cel mai nou număr al revistei „Destine literare”, care apare la Montreal. Joan Panisello, membru al Academiei Internaționale de Ceramică, cel care a realizat ilustrațiile care împodobesc volumul „Regimentul Alb”, s-a arătat încântat de eveniment și de valorile culturale din România, apreciate tot mai mult la nivel internațional. Evenimentul a fost moderat de cunoscutul critic literar, prof. dr. Ion Predescu.
Download: Click for download attached file: Seara de poezie la Biblioteca Judeteana din Ramnicu Valcea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 599
Id: 54062
Data: Jul 23, 2015
Imagine:
]]>La sfârşitul acestei săptămâni, pelerinii olteni sunt aşteptaţi la Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Orşova, care îşi serbează hramul. Sfânta şi Dumnezeiasca .....
Data: Jul 23, 2015
]]>Localitatea Gădălin din judeţul Cluj a găzduit cea de-a doua ediţie a Sărbătorii portului popular, informează "Ziarul Lumina". Evenimentul a fost .....
Data: Jul 23, 2015
]]>Parohia „Sfânta Ana“ din Târgu Mureş, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş (CJCTEA) şi Centrul .....
Data: Jul 23, 2015
]]>Academia Teologică a Mănăstirii „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, găzduieşte în perioada 20-26 iulie cea de-a XVII-a ediţie a Forumului .....
Data: Jul 23, 2015
]]>La Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Podoleni din Protopopiatul Roznov s-a reuşit, prin grija părintelui paroh Bogdan Frăsilă, ridicarea şi .....
Data: Jul 23, 2015
]]>Recunoscute pentru hărnicia şi priceperea lor, călugăriţele de la Mănăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla, județul Ilfov, sunt apreciate şi pentru bunătăţile pe .....
Data: Jul 23, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Ilie Cleopa - Lectia pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Adam in Rai
Parintele Cleopa - Viata in pustie
Parintele Ilie Cleopa - Despre pustnici
Parintele Cleopa - Despre rabdare
Parintele Cleopa - Dialog cu pictorul Sorin Dumitrescu
Parintele Cleopa - Gandul la moarte
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).