Și în acest an, la Mănăstirea Neamț și la Schitul Vovidenia s-au organizat vineri, 8 august 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, o serie de manifestări spirituale și culturale dedicate semicentenarului mutării în veșnicie a destoinicului ierarh Visarion Puiu. Ziua a debutat prin oficierea dumnezeieștii Liturghii de către un sobor de preoți și diaconi, avându-l în frunte pe pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași. Alături de sfinția sa, au mai slujit starețul Mănăstirii Neamț- arhim. Benedict Sauciuc, egumenul Schitului Vovidenia- arhim. Mihail Daniliuc, pr. dr. Florin Țuscanu- președintele Asociației „Mitropolit Visarion Puiu”, pr. Nicolae Axentioi din parohia Nemțișor, iar din partea Protopopiatului Pașcani, pr. Ioan Gigi Daniel. Lor li s-au mai adăugat și alți iubitori ai personalității ierarhului pomenit.
După Sfânta Liturghie s-a săvârșit Parastasul pentru Mitropolitul Visarion Puiu și familia sa. La sfârșitul slujbei, părintele decan Ion Vicovan a rostit un scurt cuvânt de omagiere a vieții și activităţii celui comemorat. După aceasta, participanții au purces la Casa Memorială „Visarion Puiu” din spațiul monastic al Vovideniei, aici având loc vernisarea expoziției foto-documentare „Mitropolitul Visarion Puiu, un ierarh luminat și un patriot neînfricat”.
„Dragostea și jertfa sa vor rămâne pentru noi pilduitoare paradigme”
Programul zilei a continuat la Centrul Social-Cultural „Sfântul Paisie de la Neamț”, unde s-a desfășurat simpozionul „Visarion Puiu, Semicentenar”. S-au prezentat interesante comunicări, evidențiindu-se atât complexa personalitate a ierarhului, cât şi trudnica sa slujire ca eparhiot la Argeș, Bălți, Cernăuți, Odessa ori în exil. Au conferențiat pr. prof. dr. Ion Vicovan, cu tema „Mitropolitul Visarion Puiu și Biserica Ortodoxă Română în perioada de început a regimului totalitar ateu comunist, probleme contextuale”, arhim. Benedict Sauciuc, cu subiectul „Relația Mitropolitului Visarion cu Mănăstirea Neamț, inspector școlar, prof. Elena Preda, Președintele Fundației Culturale „Ion Creangă”, cu prelegerea „Condamnarea la moarte și încercări de reabilitare în lumina caietelor CNSAS”, doctor în istorie Vasile Diaconu, custodele Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, cu tema „Tribunalul Poporului, o instanță judiciară controversată”, pr. Dumitru Valenciuc din Volovăț- Suceava, autorul a numeroase cărți despre istoria Bisericii din Bucovina, pe subiectul „Mitropolitul Visarion Puiu și Facultatea de Teologie din Cernăuți”. În continuare, pr. Florin Țuscanu s-a referit la anevoiosul, lungul șir de acțiuni și demersuri în vederea reabilitării depline a vlădicului comemorat. De asemenea, pr. Nicolae Axentioi a abordat un subiect foarte interesant legat de activitatea de chiriarh al Bucovinei a celui omagiat: „Mitropolitul Visarion și-a dat demisia ori a fost demis?”. Din partea Protopopiatului Pașcani, pr. Ioan Gigi Daniel a vorbit despre legăturile ierarhului pribeag cu obârșiile sale. S-a dat citire apoi mesajului preacuviosului părinte arhim. dr. Timotei Aioanei, reprezentantul Patriarhiei Române în Țara Sfântă și Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, reliefându-se contribuția însemnată a lui Visarion Puiu la construirea reprezentanței românești din orașul sfânt, el numărându-se printre ctitorii principali ai acesteia.
În încheiere, Arhim. Mihail Daniliuc a vorbit participaților despre „Apusul pământesc al Mitropolitului Visarion”. Printre cele expuse, părintele egumen, care este și custodele muzeului, a evidențiat faptul că „deși departe de noi cu trupul, îl simțim aproape pe Mitropolitului Visarion, prin scrierile sale – retipărite, în parte, ce-i drept; prin reședința vlădicească ctitorită în spațiul monastic al așezării noastre; prin realizările excepționale înfăptuite în trudnica activitate de chiriarh la Argeș, Bălți, Cernăuți, Odessa, dar și la Paris, ce încă stârnesc admirație și gratitudine; îl simțim aproape prin personalitatea lui complexă, dinamică, pe care ne străduim a o înțelege corect, raportată la timpul și spațiul viețuirii și slujirii sale în Biserica noastră Ortodoxă. Dragostea și jertfa sa vor rămâne pentru noi pilduitoare paradigme.”
Dintre participanți mai amintim: primarul Comunei Vânători-Neamț, doamna jurist Maria Pietrariu, directorul Parcului Natural Vânători, inginer Sebastian Cătănoiu, directorul Liceului „Vasile Conta” din Târgu Neamț, profesor Carina Cojocariu, profesorii Ion și Rodica Pipirigeanu, precum și mulți alți iubitori de istorie. A mai fost prezentă doamna Elena Coșofreț, coordonatorul proiectelor europene din cadrul primăriei, care, alături de instituția amintită, a susținut material refacerea unei părți însemnate din expoziția muzeală de la Vovidenia.
La final, într-un cadru solemn, pr. Florin Țuscanu de la Roman a dăruit muzeului de la Vovidenia câteva obiecte personale ale Mitropolitului Visarion Puiu ori legate de activitatea lui sacerdotală: un toiag, o cruce pectorală, un antimis vechi, purtând semnătura vlădicului, precum și un bust în miniatură. Toate acestea vor deveni exponate prețioase în expoziția închinată ierarhului în casa sa de la Vovidenia.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 778
Id: 43084
Data: Aug 10, 2014
Imagine:

Data: Aug 10, 2014
Din cuprinsul publicaţiei, realizată cu multă osteneală de colectivul de redacţie, este de remarcat editorialul semnat de pr. paroh Petru Munteanu, care face referire la „două tabere pe care viaţa ni le pune înainte: a celor mulţumiţi şi a .....
Data: Aug 10, 2014
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ se află de vineri, 8 august 2014, la Biserica Precista din Bacău. Pelerinajul este prilejuit de hramul locaşului de rugăciune închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Icoana .....
Data: Aug 10, 2014
După cum ne-a precizat părintele protosinghel Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei, programul liturgic a început duminică, 10 august, ora 18.00, prin săvârşirea Vecerniei unită cu Litia. După slujbă, racla în care se .....
Data: Aug 11, 2014

Data: Aug 11, 2014

Data: Aug 11, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).