Seminarul Teologic din Craiova si-a sarbatorit ocrotitorul

Sfantul Grigorie Teologul a fost serbat miercuri, 25 ianuarie, de profesorii si elevii Seminarului Teologic din Craiova, eveniment la care a fost prezent si Inaltpreasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Oltenia.Manifestarile dedicate hramului seminarului au inceput la orele diminetii, prin savarsirea Sfintei Liturghii de catre IPS Irineu, inconjurat de parintii profesori. Sfanta Liturghie a fost urmata de un parastas pentru ctitorii, profesorii, elevii si binefacatorii acestui asezamant teologic care au plecat la Domnul.'Un suflet framantat de dorul dupa dumnezeire'In cuvantul de invatatura rostit cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a evidentiat personalitatea Sfantului Grigorie, cel 'botezat' de Biserica 'Teologul': 'Sfantul Grigorie a fost chemat sa devina pastor de suflete in vremuri grele, de mari confruntari dogmatice. El primeste si apelativul de 'Teologul' deoarece nu numai cu invatatura profunda si cuvantul sau, ci si cu viata si trairea lui spirituala se ridica pana la contemplarea Sfintei Treimi. Intreaga opera, si mai ales cuvantarile sale teologice, ne descopera un suflet framantat de dorul dupa dumnezeire, dupa dragostea divina. Se ridica permanent spre culmile cele mai inalte pentru a intelege tainele lui Dumnezeu. Descopera tainele invataturii crestin-ortodoxe si ca un 'fluier pastoresc' a condus si conduce peste veacuri multimi de tineri teologi, multimi de credinciosi, pe calea mantuirii, asa cum pastorul duce oile sale spre pasunea cea bogata'. In incheiere, IPS Irineu i-a indemnat pe elevii seminaristi sa studieze opera Sfantului Grigorie Teologul si sa-l aiba intotdeauna ca model de viata si credinta in Mantuitorul Iisus Hristos.Sarbatoarea a continuat in sala de festivitati a scolii prin traditionala serbare pe care cadrele didactice si elevii seminaristi o organizeaza an de an in cinstea protectorului lor spiritual. Evenimentul a fost deschis cu un cuvant de bun-venit rostit de parintele director Constantin Popescu. Apoi, parintele prof. Gheorghe Parva a vorbit despre opera si personalitatea teologica ale Sfantului Grigorie. In cadrul serbarii, elevii seminaristi au prezentat un recital de poezie, coordonat de pr. prof. Cristin Alexandru Sperlea, si o sceneta religioasa pusa in scena sub coordonarea prof. Angel-Cristian Staiculescu. Corul seminarului, dirijat de prof. Victor Şapca, a intregit atmosfera de sarbatoare printr-un buchet de cantari religioase specifice momentului. La final, ocupantii primelor locuri in cadrul Concursului de creatie 'Sfantul Grigorie Teologul - Dascalul sufletelor noastre', desfasurat luni, 23 ianuarie, au primit premii constand in diplome, carti si sume de bani, inmanate in cadru festiv de IPS Irineu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 361

Id: 19600

Data: Jan 27, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar