Sensuri duhovnicesti legate de cinstirea sfintilor

Nu ne propunem sa reiteram aici fundamentele dogmatice ale cinstirii sfintilor în Ortodoxie, ci doar sa evidentiem câteva semnificatii eclesiale legate de praznuirea lor.Cultul sfintilor tine de structura sacramentala a Bisericii si manifesta unitatea si sobornicitatea ei. În consecinta, acesta e prezent atât în teologia, cât si în cultul Bisericii, în Sfintele Taine si ierurgii, în cele sapte laude ale Bisericii si în rugaciunile rostite sau cântate de credinciosi în biserica sau acasa, în sfintele icoane, si mai ales în Sfânta Liturghie.Chiar de la începutul Sfintei Liturghii, la Proscomidie, savârsita de preot în afara vederii credinciosilor, sunt scoase miride (particele) din prescurile aduse de credinciosi, „întru cinstirea si pomenirea“ Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a sfintilor prooroci, apostoli, ierarhi ai Bisericii, mucenici, cuviosi, doctori fara de arginti, a Sfintilor Ioachim si Ana, a sfântului pomenit în ziua respectiva, a Sfântului Ioan Gura de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare. Pomenirile continua cu ierarhul locului, ocârmuirea tarii si poporul dreptcredincios, ctitorii bisericii, cu cei vii si cu cei adormiti, adica Biserica vazuta si slujitoare, si membrii Bisericii nevazute si slavite. Miridele sunt asezate pe Sfântul Disc, în imediata apropiere a agnetului, care acum este icoana lui Hristos, iar prin epicleza devine în chip real Trupul lui Hristos. În acest fel, „cele pamântesti sunt la un loc cu cele ceresti; e acolo creatiunea întreaga a celor vii si a celor trecuti în cealalta viata în jurul lui Hristos […] este o unire între cer si pamânt, între Dumnezeu cel întrupat, rastignit si înviat si creatiunea Lui“.Când se scot miridele, sfintii sunt chemati sa se roage pentru noi cei din Biserica, atât pentru cei vii, cât si pentru cei adormiti, iar noi nadajduim sa primim cercetare si ajutor în viata în Hristos prin rugaciunile lor. Pe tot parcursul Sfintei Liturghii si într-un mod mai staruitor la momentul epiclezei (al prefacerii darurilor euharistice ale sfintei sinaxe în Trupul si Sângele Domnului), este pomenita Preasfânta Stapâna noastra de Dumnezeu Nascatoarea împreuna cu toti sfintii. Sfânta Sinaxa marturiseste astfel ca toata Biserica din cer este slavita în jertfa si taina euharistica. Sfânta Liturghie, care are o eficienta mântuitoare pentru Biserica slujitoare, pentru sfinti, arata cinstea si slava data lor ca unora care au crezut si au trait în Hristos, facându-se prin Duhul Sfânt „locasuri ale bunatatilor infinite“, „sânuri de iubire calda“ si „frati în inima fratelui mai mare“.Sfintii facându-se temple ale Duhului Sfânt si corturi ale salasluirii lui Dumnezeu, Biserica a pastrat cu evlavie sfintele lor moaste, considerându-le „mai cinstite decât pietrele pretioase si mai scumpe decât aurul“. Ea s-a bazat nu atât pe o opozitie între sfintenie si nesfintenie, „ci pe credinta ca Hristos S-a revelat în martiri într-un mod special, aducând marturie (martiria) prin martiriu despre propria Sa putere si biruinta asupra mortii. Trupurile martirilor au fost o marturie lasata Bisericii, o garantie a biruintei finale a lui Hristos. De aici legatura din cele mai vechi timpuri dintre Euharistie si natalia, zilele de pomenire ale martirilor. În „Martiriul Sfântului Policarp“, Biserica din Smirna marturiseste: „În acest chip noi am dobândit mai în urma osemintele lui. […] Dea Domnul sa ne adunam si noi acolo dupa putinta, cu bucurie si veselie ca sa sarbatorim ziua martiriului lui ca zi a nasterii atât pentru amintirea celor ce au savârsit lupta, cât si pentru deprinderea si pregatirea celor ce vor lupta în continuare“.Evidentiind dimensiunea soborniceasca a Sfintei Liturghii, un teolog contemporan scria: „Liturghia nu e savârsita de credinciosul singular, ci de totalitatea credinciosilor. Dar aceasta comunitate nu se alcatuieste numai din oamenii care sunt în lacasul bisericesc. Ea se întinde mai departe peste marginile spatiului respectiv si cuprinde pe credinciosii de pe tot pamântul. Ea se întinde, de asemenea, peste granitele timpului, întrucât comunitatea rugatoare de pe pamânt se stie una cu cei adormiti, pentru care nu mai exista timpul, ci se afla în planul vesniciei. Dar nici faptul cuprinderii generale nu epuizeaza notiunea comunitatii liturgice. Eul care poarta lucrarea rugaciunii liturgice nu este numai numararea împreuna a tuturor insilor dreptcredinciosi. Unitatea lor este ceva mai mult decât multimea care constituie suma lor: este Biserica. […] Credinciosii sunt legati printr-un fundament de viata real comun. Acesta este Hristos Cel real; viata Lui este a noastra, suntem încorporati în El. Suntem trupul Lui tainic. Iar puterea care tine aceasta mare unitate, care face pe insul singular sa participe la viata ei, îl sadeste si-l mentine în ea, este Duhul lui Hristos, Duhul Sfânt. Fiecare credincios îndeosebi este o celula a acestei unitati de viata, a acestui trup. […] În Liturghie, în cadrul careia insul are cea mai intensa constiinta despre aceasta unitate care-l cuprinde, el nu se simte stând în fata lui Dumnezeu ca o fiinta singulara, ci ca parte a acestei unitati“. (Articol publicat în saptamânalul Lumina de Duminica din data de 10 noiembrie 2013, semnat de pr. Lect. Dr. Dumitru Pintea)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 453

Id: 35409

Data: Nov 10, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei