]]>Patriarhia Română împărtăşeşte îngrijorarea a numeroşi părinţi, elevi şi profesori din întreaga ţară faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween, o tradiţie care îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească. În ultimii ani în şcolile româneşti sunt tot mai des organizate o serie de activităţi pe tema ,,nonviolenţei”, însă la astfel de manifestări ca cea de Halloween, sub pretextul distracţiei, elevii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi la practici oculte şi la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent. Deşi specialiştii avertizează asupra creşterii violenţei în societate şi agresivităţii tinerei generaţii în special, iar mass-media relatează tot mai multe cazuri de acest gen în şcoli, paradoxal sunt încurajate tocmai activităţile cu efecte negative asupra formării şi educaţiei copiilor şi tinerilor, uneori chiar incluse în programul de învăţământ extracurricular. Familia, Şcoala şi Biserica trebuie să conlucreze pentru formarea şi educarea generaţiilor viitoare în spiritul valorilor autentice din societate, prin cultivarea şi încurajarea cunoaşterii culturii şi tradiţiilor româneşti, a stimulării creativităţii şi iubirii de frumos, a discernământului între bine şi rău, adevăr şi minciună, dreptate şi nedreptate etc. BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 566
Id: 44865
Data: Oct 30, 2014
Imagine:
]]>Parohia Ortodoxă Română "Sfinţii Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea" din localitatea Valdemoro, protopopiatul Comunităţii de Madrid, în colaborare cu Concejalia de Mayores .....
Data: Oct 30, 2014
]]>Cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din România (2 noiembrie 2014), cotidianul Adevărul, în ediţia din 30 octombrie 2014, continuă campania de denigrare a Bisericii Ortodoxe .....
Data: Oct 30, 2014
]]>Mesaj de condoleanțele al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, la înmormântarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, joi, 30 octombrie 2014: .....
Data: Oct 30, 2014
]]>Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca organizează, în perioada 3-6 noiembrie, un simpozion internaţional cu tema „Euharistie, Spovedanie, .....
Data: Oct 30, 2014
]]>În contextul declarării anului 2014 ca An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob“ Dorohoi a avut loc ieri activitatea .....
Data: Oct 30, 2014
]]>Parohia „Sfinţii Voievozi“ Săvineşti II, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ, în parteneriat cu Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ (FSS) - filiala Săvineşti, organizează, în perioada .....
Data: Oct 30, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).