Copiii si coordonatoarele lor de la Centrul de zi „Sfânta Mucenita Sofia“ al Arhiepiscopiei Bucurestilor au organizat luni, 16 decembrie, o serbare dedicata praznicului Nasterii Domnului, informeaza „Ziarul Lumina”. La finalul evenimentului, cei 30 de copii, cu vârste cuprinse între 6 si 14 ani, proveniti din familii defavorizate, au primit daruri din partea preotilor de la cimitirele de stat din Arhiepiscopia Bucurestilor. În perioada 12-23 decembrie, Centrul de zi pentru copii „Sfânta Mucenita Sofia“ deruleaza programul „Copiii vestesc Nasterea Domnului“, prin care copiii au colindat la diferite camine de batrâni ale parohiilor si manastirilor bucurestene, la diferite fundatii si organizatii si le-au daruit decoratiuni si felicitari confectionate în ultimele doua saptamâni la atelierul de creatie al centrului. Tot în cadrul acestui program, copilasii, îndrumati de coordonatoarele diferitelor activitati din cadrul centrului, au sustinut o serbare care a cuprins o sceneta de teatru religios, colinde, obiceiuri si traditii românesti. „Ne straduim sa contribuim la îmbunatatirea calitatii vietii acestor copii si a familiilor lor pentru a depasi situatia de criza în care se afla, oferindu-le tot suportul nostru, de la informatii esentiale privind drepturile lor pâna la sprijin concret. De asemenea, vrem sa-i facem încrezatori în ei si ca suntem aici ca sa-i ajutam, încercând sa le construim un viitor mai luminos, sa nu mai fie marginalizati în societate, ci sa aiba sanse si oportunitati egale ca toti ceilalti copii“, a precizat Laura Irimia, coordonatoarea Centrului de zi pentru copii ,,Sfânta Mucenita Sofia“ al Arhiepiscopiei Bucurestilor. La finalul serbarii de Craciun, a fost vernisata expozitia de icoane pe sticla „Bucuria Craciunului“, icoane realizate de copii de la începutul anului scolar, sub îndrumarea Danielei Apreutesei, specialist în restaurare si voluntara în cadrul centrului. Copilasii au primit hainute, jucarii si dulciuri din partea preotilor de la cimitirele de stat din Arhiepiscopia Bucurestilor. „Actiunea noastra a fost hotarâta la ultima întâlnire de la Manastirea Caraiman a preotilor din cimitirele de stat, ca anul acesta sa facem o bucurie copilasilor de la acest centru. Am trait emotii mari, sentimente alese si gânduri sublime, pentru ca ne-am întors cu gândul la copilarie si astfel ne-am alaturat bucuriei acestor mici copii cu suflete curate“, a spus pr. Costinel Ailioaei, consilier eparhial la Sectorul Cimitire, monumente si servicii funerare. Pe lânga Arhiepiscopia Bucurestilor, copiii de la Centrul de zi „Sfânta Mucenita Sofia“ sunt ajutati si de Episcopia Ortodoxa Româna a Italiei, prin oferirea de burse lunare, în valoare de câte 30 euro, pentru sustinerea copiilor în vederea plinirii necesitatilor materiale ale acestora.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 657
Id: 36698
Data: Dec 18, 2013
Imagine:

Data: Dec 18, 2013
MITROPOLIA MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI în parteneriat cu SC CONSULTING GROUP SRL a finalizat implementarea proiectului “Investeşte in tine! Și tu poţi fi specialist în turism!”, cofinanţat din Fondul .....
Data: Dec 18, 2013

Data: Dec 18, 2013

Data: Dec 18, 2013

Data: Dec 18, 2013

Data: Dec 18, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).