Copiii de la Gradinita „Sfânta Cuvioasa Parascheva“ din Buzau au sustinut marti, 17 decembrie 2013, traditionala serbare de Craciun. Unitatea de învatamânt prescolar functioneaza cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, ca structura a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Chesarie Episcopul“. Evenimentul a avut loc în biserica parohiala, cladirea institutiei fiind ridicata în incinta lacasului de cult, dupa cum ne-a transmis Dragos Olteanu.Cei mici au învatat colinde, poezii si cântece specifice perioadei Craciunului, pe care le-au prezentat cu emotie în fata parintilor.Cu aceasta ocazie, preotul paroh, Gheorghe Sava-Popa, a precizat: „În fiecare an, la gradinita noastra, au loc mai multe serbari organizate de doamnele educatoare împreuna cu copiii. Astfel, cu prilejul praznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva – patronul spiritual al Parohiei – se organizeaza prima serbare din an, urmeaza serbarea în cinstea lui Mos Nicolae, apoi cea de Craciun, serbarea în cinstea mamei – de 8 martie –, precum si o serbare de Sfintele Pasti. Acum, doamnele educatoare s-au preocupat parca mai mult decât în anii trecuti de serbarea de Craciun, pregatind împreuna cu cei mici colinde traditionale, poezii închinate maretului praznic al Nasterii Domnului – sarbatoarea bucuriei pentru cei mari, dar, în mod deosebit, pentru cei mici. În aceasta perioada, cu totii parca redevenim copii si suntem mai patrunsi de virtutea iubirii, a dragostei si a bunatatii pentru cei din jur, mai ales, bucuria de a face altora bucurie“.La final, Mos Craciun a împartit daruri copiilor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 505
Id: 36708
Data: Dec 18, 2013
Imagine:
Data: Dec 18, 2013
Data: Dec 18, 2013
Tinerii au susţinut un repertoriu de colinde româneşti pe holul secţiei. La acest moment au participat atât micuţii internaţi, însoţiţi de părinţii lor, cât şi personalul angajat. Părintele Petrică Lehaci a mers în .....
Data: Dec 18, 2013
În continuare, pr. Ciprian Timofte, secretar al Protopopiatului Piatra Neamţ, a prezentat recomandările primite din partea Centrului eparhial Iași, precum procesul de alegere a organismelor deliberative la parohii, continuarea demersurilor .....
Data: Dec 18, 2013
Zi de mare sărbătoare în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - Protopopiatul Săveni, unde duminică, 15 decembrie 2013, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, .....
Data: Dec 18, 2013
Grupul, format din Augusta Jumanca, vicepreședintele Forumului Democrat German Piatra Neamț, Dan Rudy Matzner, președintele Forumului Democrat German Piatra Neamț, Ana Ciutea, Erika Ciobanu, Stela Gașpari, Rodica Bumbu, Mara Iliescu, Marieta Donda, .....
Data: Dec 18, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).