La sediul Protopopiatului Strehaia a avut loc ieri, 19 noiembrie, o sesiune de informare in Prevenirea si combaterea violentei in familie . La aceasta sesiune au fost invitati sa participe preoti din protopopiat, angajati ai Bisericii Ortodoxe Romane, precum si persoane care nu au mai participat la activitati pe proiectul FORTE, dupa cum informeaza episcopiaseverinului.ro.Evenimentul a avut drept scop cresterea gradului de implicare a preotului in prevenirea si combaterea violentei in familie in cadrul comunitatii. Sesiunea de informare a fost organizata de catre Centrul de Resurse pentru Formare si Dezvoltare Personala Drobeta , din Drobeta Turnu Severin, in cadrul proiectului FORTE – Formare Trainica pentru Parteneriat Social, implementat de Federatia Filantropia in parteneriat cu Patriarhia Romana, IFI si Global Comercium. In cadrul sesiunii de informare au fost prezentate etapele, formele actului violent, precum si rolul preotului in prevenirea si combaterea acestui flagel al secolului XXI. Prin desfasurarea acestor sesiuni organizate de membrii echipei locale din cadrul Centrului de Resurse pentru Formare si Dezvoltare Personala Drobeta , din Drobeta Turnu Severin se doreste atingerea unuia dintre obiectivele proiectului si anume: imbunatatirea competentelor angajatilor din cadrul institutiilor nationale, regionale si locale, care sa actioneze ca un partener mai eficient, mai transparent si sustenabil in domeniul incluziunii sociale.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 563
Id: 26022
Data: Nov 20, 2012
Imagine:

Data: Nov 20, 2012

Data: Nov 20, 2012

Data: Nov 20, 2012

Data: Nov 20, 2012

Data: Nov 20, 2012

Data: Nov 20, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).