Sf. Dionisie Erhan, cinstit la Cahul, pe locul unde se reconstruiește o biserica demolata de regimul sovietic

De sărbătoarea Sfântului Dionisie Erhan, Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a slujit la Cahul, pe locul unde se reconstruiește o biserică demolată de regimul sovietic în anul 1962.

Biserica, aflată în cartierul Lipovanca, îi va avea ca ocrotitori spirituali pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, hramul inițial, dar și pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.

Biserica, la stadiul actual. Piatra de temelie a fost pusă în 31 August 2021. Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

În biserica aflată în construcție a fost așezată spre cinstire racla cu un fragment din moaștele Sfântului Dionisie, adusă de la Paraclisul Centrului Eparhial. Sfântul Dionisie Erhan este ocrotitorul spiritual al Episcopiei Basarabiei de Sud.

La predică, Preasfințitul Părinte Veniamin a evocat personalitatea Sfântului Ierarh Dionisie (1868-1943), subliniind credința sa în Dumnezeu și asumarea crucii personale atât că monah, cât și ca ierarh, desfășurând o activitate susținută de înnoire spirituală pe parcursul întregii vieți.

Părintele Episcop a evocat demersurile făcute cu binecuvântarea Patriarhului României și cu acordul Mitropoliei Chișinăului pentru canonizarea Sfântului Dionisie și a spus că „pentru Episcopia Basarabiei de Sud a fost un imbold de intensificare a lucrării misionare in Eparhia păstorită de Sfântul Dionisie si o forma de manifestare a Ortodoxiei care ne unește și ne responsabilizează”.

La Sfânta Liturghie au participat, alături de clerici și credincioși din eparhie, Excelența Sa, Anca Corfu, Consul General al României la Cahul, dar și reprezentanți ai Universității „B. P. Hasdeu” din Cahul.

După slujbă, PS Veniamin a oferit Ordinul Eparhial „Sfântul Ierarh Dionisie”, preotului paroh Dumitru Șuhan și Protopopului de Ismail, preotul Mihail Stegărescu.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

La final, ierarhul a oficiat slujba parastasului pentru toți ctitorii și slujitorii din episcopie. A fost pomenit, totodată, profesorul și rectorul Universității Transfrontaliere, Iulian Gabriel Bârsan (1956-2022), trecut recent la Domnul.


Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 34

Id: 77350

Data: Sep 19, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).