Primul sfânt canonizat în spațiul românesc, Sf. Ier. Nifon, a fost sărbătorit la Catedrala din Craiova, unde se păstrează capul și mâna sa dreaptă. A fost ales de Dumnezeu din fragedă copilărie, a spus Mitropolitul Olteniei, care a mai adăugat că venirea noastră pe lume este parte din planul lui Dumnezeu.
Sărbătoarea Sf. Ier. Nifon a început miercuri cu slujba Privegherii Mari, oficiată de Arhim. Vladimir Dărângă, și a continuat joi cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.
Mitropolitul Olteniei a vorbit despre portretul episcopului ortodox, care urmează în activitatea sa misionar-pastorală modelul Mântuitorului Iisus Hristos, Păstorul cel Bun.
„Arhiereul este ales de Dumnezeu dintre oameni ca să slujească poporul. Slujirea principală a arhiereului este aceea de a aduce jertfe înaintea Tatălui ceresc la Sfântul Altar și de a se ruga pentru fiecare în parte. El este investit cu această chemare și slujire”, a spus ierarhul.

„Adevărata Biserică este aceea care are o succesiune, adică cea care are o continuitate de la Sfinții Apostoli și până astăzi. Episcopul face parte din acest lung șir de slujitori ai lui Dumnezeu, care sunt investiți de la unul la altul. Lanțul acesta al slujirii ierarhice arhierești nu se întrerupe niciodată. Acesta este un semn al Bisericii celei adevărate a Mântuitorului Iisus Hristos”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
În a doua parte a predicii, părintele mitropolit a vorbit despre viața aleasă a Sf. Ier. Nifon, Patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești.
„Sf. Nifon este ales de Dumnezeu din fragedă copilărie. Mai mult, el este însemnat în cartea veșniciei înainte de nașterea trupească. Dumnezeu ne creează nu în momentul zămislirii în pântecele mamei noastre, ci din veșnicie. Așadar, venirea noastră pe lume este parte a planului lui Dumnezeu în Sfânta Treime înainte de a se face lumea”.

În țara noastră, Sf. Nifon a fost adus de către domnitorul Radu cel Mare și așezat ca Mitropolit al Țării Românești (1504-1505). După ce Domnitorul Radu cel Mare și-a căsătorit sora cu un boier moldovean care avea deja soție și copii, ierarhul s-a retras în Sf. Muntele Athos, la Mănăstirea Dionisiu, unde a trecut la cele veșnice în 1508.
În continuare, ÎPS Irineu a amintit despre legătura dintre Sf. Ier. Nifon și ucenicul său, Sf. Domnitor Neagoe Basarab. La dorința celui din urmă, moaștele sfântului ierarh au fost aduse de trei ori în Țara Românească: la proclamarea canonizării Sf. Ier. Nifon – prima canonizare a unui sfânt din Țara Românească, la slujba de iertare pentru domnitorul Radu cel Mare, și sfințirea Catedralei de la Curtea de Argeș.
Canonizarea Sf. Ier. Nifon s-a proclamat în anul 1517, când a fost sfințită Mănăstirea Curtea de Argeș, în timpul Sf. Domnitor Neagoe Basarab. A fost primul sfânt canonizat în spațiul românesc.
Catedrala Mitropolitană din Craiova deține mâna dreaptă și capul Sfântului Ierarh Nifon.
Voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) s-au implicat săptămâna aceasta în reînnoirea .....
Data: Aug 14, 2022
A doua ediție a activității „Biblioteca vie” a avut loc săptămâna trecută la Biserica Precista din Bacău, în colaborare cu Penitenciarul Bacău. 10 tineri deținuți în regim .....
Data: Aug 14, 2022
Mănăstirea Hurezi își va sărbători marți ctitorul, pe Sfântul Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache.
Program
Luni, 15 august, la ora 18:30 va fi oficiată privegherea pentru .....
Data: Aug 14, 2022
Deși mai poartă pe ea încă multe schele, aspectul final al Catedralei Naționale începe să se contureze, la exterior, în zonele unde au fost aplicate tencuielile decorative și ancadramentele din piatră de Vratsa.
Data: Aug 14, 2022
Mănăstirea Putna își serbează hramul istoric, luni, de Adormirea Maicii Domnului. Programul manifestărilor religioase debutează încă de sâmbătă.
Așezământul monahal are hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”.
.....Data: Aug 14, 2022
Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat miercuri decretul prin care acordă Societății de Limba .....
Data: Aug 14, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Invataturi patristice - 2015-03-20 - Cel mai mare dar
Invataturi patristice - 2014-02-18 - despre mandrie
Invataturi patristice - 2013-12-13 - despre marturisirea pacatelor
Invataturi patristice - 2013-12-05 - educatia copiilor
Invataturi patristice - 2013-11-21 - intrarea in Biserica
Invataturi patristice - 2015-01-14 - Despre ura
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).