La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxa Româna sarbatoreste pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanti prooroci din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este cinstit ca un mare facator de minuni si aducator de ploi în vreme de seceta.Ca în fiecare an, biserica ocrotita de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din municipiul Galati si-a sarbatorit hramul. Manifestarile pastoral misionare și social-filantropice au început înca din ajun prin oficierea de catre un sobor de preoți și diaconi a slujbei Privegherii și Acatistul Sfântului.Sfânta Liturghie a fost oficiata de catre Înaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Altarul de vara din curtea bisericii.În ziua hramului, curtea bisericii a fost neîncapatoare pentru mulțimea rugatoare a credincioșilor din parohie dar și din întregul municipiu, care au dorit sa fie prezenți la sarbatoarea Sfântului Prooroc Ilie. La finalul Sfintei Liturghii, dupa cum ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea, Chiriarhul Dunarii de Jos a rostit un cuvânt de învatatura despre Sfântul Prooroc Ilie, ca model de ascultare si credinciosie fata de Dumnezeu, precum si de vietuire în deplina asceza si rugaciune neîncetata, amintind totodata despre traditia conform careia el este cel care a primit puterea asupra revarsarii ploii peste pamânt.Dupa slujba cei prezenți au fost miruiți, au primit iconițe și au fost invitați la tradiționala agapa frațeasca, iar celor mici le-au fost împartite pachete cu dulciuri.De asemenea, prin grija și implicarea membrilor Consiliului și Comitetului parohial au fost oferite pachete cu alimente și articole igienico-sanitare de prima necesitate persoanelor nevoiase nedeplasabile, aflate în evidențele speciale ale parohiei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 632
Id: 42582
Data: Jul 20, 2014
Imagine:

Data: Jul 20, 2014

Data: Jul 20, 2014

Data: Jul 20, 2014

Data: Jul 20, 2014

Data: Jul 20, 2014

Data: Jul 20, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).