Sf. Munte Athos: S-a descoperit prima chilie a Sf. Paisie de la Neamț

Niște monahi care tăiau tufișurile in pădurea unei mănăstiri athonite au descoperit la inceputul lunii ceea ce ar putea fi primul loc de sihăstrie in Sf. Munte al Sfantului Paisie de la Neamț (Velicicovschi).

Serghei Șumilo, directorul Institutului Internațional al Moștenirii Athonite din Ucraina, a evaluat descoperirea și a ajuns la concluzia că Sfantul Paisie a reconstruit coliba cu propriile maini și a sihăstrit acolo intre 1746 și 1750.

Candva cunoscută sub numele de Chilia Kipari, coliba a fost folosită ca locuință pentru grădinarul mănăstirii, apoi a fost uitată.

Anul acesta, in 21 decembrie, se implinesc 300 de ani de la nașterea Sfantului Paisie (Velicicovschi) de la Neamț.

Născut la Poltava, in Ucraina, și dornic de a deveni monah, el s-a stabilit o scurtă perioadă in Moldova, apoi plecat in Sf. Munte Athos.

După tunderea in monahism in Sf. Munte de către Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului, Sf. Paisie a fondat acolo o obște la Schitul Sf. Ilie.

Intre 1763 și 1775, Starețul Paisie s-a intors pe meleagurile noastre și s-a stabilit la Mănăstirea Dragomirna, unde obștea, ajunsă la 350 de membri, urma randuiala athonită. Odată cu ocuparea Bucovinei de către austrieci, o parte din obște, in frunte cu starețul, s-a mutat la Mănăstirea Secu și apoi la Mănăstirea Neamț.

Timp de cincisprezece ani, cat a fost stareţ al celor două manăstiri unificate, Neamţ şi Secu, Sfantul Paisie a păstrat cu sfinţenie aceeaşi randuială.

Unii călugări moldoveni, munteni şi ardeleni, fiind buni elenişti, traduceau scrierile Sfinţilor Părinţi din limba greacă veche in limba romană, iar călugării slavi traduceau in limba slavonă, făcand din Mănăstirea Neamţ o academie patristică şi duhovnicească unică in Ortodoxie.


Sf. Paisie de la Neamț este unul dintre cei trei ocrotitori ai Anului omagial și comemorativ 2022, dedicat de Patriarhia Romană temei rugăciunii și sfinților isihaști.

Vezi și:

  • Hram la Neamț: Lavra l-a cinstit pe Sf. Paisie Velicicovschi, de la a cărui naștere se implinesc trei secole

Foto credit:


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 171

Id: 77502

Data: Dec 11, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).