Ca și la celelalte conferințe de primăvară din Arhiepiscopia Iaşilor, tematica întâlnirii a fost „Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Împărtăşanii – pregustare a împărăţiei cerurilor“. Mitropolitul Teofan a vorbit despre Tainele acestea, ca mijloc de întâlnire a preoților cu enoriașii lor. „Noi, în primul rând, arhiereu și preoți, trebuie să conștientizăm că viața noastră nu poate fi concepută și nu poate fi reală, în sens duhovnicesc al cuvântului, decât prin spovedanie și prin împărtășanie, la dumnezeiasca Liturghie. Și, adâncindu-ne noi în acest miez de taină, nădăjduim să așezăm în sufletul nostru cât mai adânc această dublă lumină și apoi să îndrăznim, cu frică de Dumnezeu, dar și cu dragoste, să ne înfățisăm enoriașilor – atât la scaunul Sfintei Spovedanii, cât și duminica și la sărbători, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Căci acestea două pt fi socotite precum cele două aripi ale preotului și ale credinciosului, care îi ajută pe amândoi să meargă spre Împărăția Cerului”, a spus celor prezenți Înaltpreasfințitul Teofan.
A urmat apoi şedinţa propriu-zisă, în care preotul Cornel Coțovanu a prezentat un referat pe tema „Spovedania ca terapie și rolul preotului duhovnic”.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 625
Id: 41632
Data: Jun 16, 2014
Imagine:
Slujba a fost săvârşită cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de când Eminescu a trecut la cele veşnice. "Momentul a .....
Data: Jun 16, 2014
Proiectul, inițiat de Biroul de catehizare parohială „Cuvioasa Parascheva“, din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a beneficiat de sprijinul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - .....
Data: Jun 16, 2014

Data: Jun 16, 2014

Data: Jun 16, 2014
Prima duminică după Rusalii, Duminica Tuturor Sfinților, a însemnat un moment de mare emoție pentru credincioșii din Protopopiatul Piatra Neamț. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei .....
Data: Jun 16, 2014
Credincioşii din Parohia Grinţieşu Mare au participat duminică, 15 iunie 2014, la Sfânta Liturghie prilejuită de hramul Bisericii „Duminica Tuturor Sfinţilor“ şi de împlinirea a 220 de ani de când lăcaşul de .....
Data: Jun 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 1
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 10
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 3
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 17
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 11
Sf. Teofilact al Bulgariei - Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Matei - Capitolul 9
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).