In duminica a patra din Postul Mare Preasfintitul Parinte Visarion Episcopul Tulcii a savarsit in sobor de preoti si diaconi Sfanta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare in biserica Sf. Paraschiva din localitatea Traian, prot. Niculitel, dupa cum ne-a precizat Alexandru Chituta.Biserica este restaurata pe dinafara iar in interior se afla in santier de pictura.La sfarsitul slujbei P.S. Sa le-a vorbit credinciosilor prezenti despre insemnatatea si rostul acestei duminici, spunand intre altele: Sa urcam si noi pe scara duhovniceasca a virtutilor catre zarile desavarsirii ale sfinteniei avand drept tovarasi de calatorie postul si rugaciunea. Sa ne straduim a ajunge cu inima curata si cu sufletul luminat la ziua cea sfanta a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos .In aceasta zi P.S. Sa a vizitat si biserica parohiala din localitatea Mircea Voda vorbindu-le credinciosilor prezenti la slujba Utreniei despre importanta postului si a rugaciunii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 598
Id: 30002
Data: Apr 14, 2013
Imagine:
La invitaţia părintelui Ştefan Nuţescu, stareţul Chiliei „Buna Vestire“, şi a părinţilor din Schitul românesc „Lacu“, o parte din membrii Corului „Byzantion“ au luat parte la slujbele sărbătorii Bunei Vestiri .....
Data: Apr 14, 2013
În parohia Cerbu - Copălău, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani, a avut loc vineri, 12 aprilie 2013, întrunirea preoţilor din Cercul pastoral „Sfânta Treime“. Un sobor de preoţi a săvârşit Sfânta .....
Data: Apr 14, 2013
În Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ (UAIC) din Iaşi va avea loc marți, de la ora 18:00, conferinţa cu titlul „Lumina lui Hristos luminează tuturor“. Prelegerea va fi susţinută de PS .....
Data: Apr 14, 2013
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Borzeşti, .....
Data: Apr 14, 2013
Corala „Ierotheos“, a preoţilor Protopopiatului Oneşti, va merge, în această săptămână, într-un pelerinaj la mănăstirile din Ucraina. Pelerinajul are loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, .....
Data: Apr 14, 2013

Data: Apr 15, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Duminica infricosatoarei judecati (09 martie 2013)
Biblia in istorie - Vindecarea orbului din nastere (08 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (8 septembrie 2012)
Biblia in istorie - Sfintii Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (15 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Sfintilor Romani - Chemarea Sf Apostoli (06 iulie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Ortodoxiei (23 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).