Sfanta Liturghie arhiereasca la Biserica Sfantul Gheorghe - Ştefanesti din Protopopiatul Saveni

Peste 300 de credinciosi au participat astazi, 10 aprilie, la Sfanta Liturghie in Biserica Sfantul Mare Mucenic Gheorghe – Ştefanesti din Protopopiatul Saveni. Slujba a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.Biserica Parohiei Ştefanesti - Targ din Protopopiatul Saveni a fost neincapatoare astazi datorita numarului mare de enoriasi care s-au rugat in timpul Sfintei Liturghii. De dimineata, soborul de preoti l-a intampinat pe Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Ierarhul locului a fost asteptat si de numerosi copii, cu flori in maini, dar si de autoritatile locale. Inainte de inceperea Sfintei Liturghii a Sfantului Vasile cel Mare, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a citit o rugaciune de dezlegare. Dupa citirea Sfintei Evanghelii, Inaltpreasfintitul Parinte Teofan a adresat un cuvant de invatatura in care a amintit ca textele din Apostol si Evanghelie din Duminica a V-a a Postului Mare au fost randuite de Biserica pentru ca sa ne pregateasca pentru Saptamana Patimilor si sarbatoarea Invierii Domnului. Apoi, Arhipastorul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a explicat sensul pericopei Evangheliei Sfantului Evanghelist Marcu (10, 32-45).La finalul slujbei, parintele Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Saveni a multumit Inaltpreasfintitului Teofan pentru ca a slujit Sfanta Liturghie intr-un sfant lacas din Protopopiatul Saveni, amintind de bucuria pe care ierarhul locului a facut-o sutelor de enoriasi din cele zece parohii pe care le-a vizitat sambata trecuta. Parintele paroh Gabriel Zamfir si-a exprimat bucuria pentru faptul ca Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a venit in Parohia Ştefanesti – Targ pentru a se ruga si pentru a-i binecuvanta si pentru a adresa cuvant de folos duhovnicesc credinciosilor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 499

Id: 12915

Data: Apr 10, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).