În data de 1 octombrie 2014, cu ocazia sarbatoririi Acoperamântului Maicii Domnului, s-a savârșit Sfânta Liturghie în limba româna la Biserica Vlaherne din Istanbul, începând cuora 9.00, dupa cum ne-a precizat Pr. Dr. Sergiu Marcel Vlad. Aceasta biserica a fost construita în prima jumatate a secolului XIX, pe locul vechii biserici bizantine unde, în anul 911, în timpul asediului cetații Constantinopole, Sfântul Andrei cel nebun dupa Hristos și Sfântul Epifanie au vazut-o pe Maica Domnului rugându-se în biserica șiscoțându-și Cinstitul Acoperamânt l-a întins în mod protector asupra întregului popor. La acest moment de alese trairi duhovnicești au participat aproximativ 100 de persoane, printre care putem menționa credincioși ai Parohiei Ortodoxe Române din Istanbul, pelerini ai agenției Basilica Travel a Patriarhiei Române și alți pelerini care au dorit sa se roage la locul minunii Acoperamântului Maicii Domnului. Pentru al doilea an consecutiv, cu binecuvântarea Sanctitații Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, slujba Sfintei Liturghii a fost savârșita în limba româna, credincioșii prezenți bucurându-se de prezența Preasfințitului Dionysios de Synnada care a asistat la oficierea slujbei. Anul acesta Sfânta Liturghie a fost oficiata de Pr. Dr. Sergiu-Marcel Vlad, parohul bisericii Sf. Mc. Paraskevi din Istanbul, biserica Comunitații Ortodoxe Române din Turcia, Pr. Croitoru Gheorghe parohul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Mizil și diacon Silviu-Andrei Neacșu, însoțitorul grupului din partea Patriarhiei Române.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 1096
Id: 44484
Data: Oct 3, 2014
Imagine:

Data: Oct 4, 2014

Data: Oct 4, 2014

Data: Oct 4, 2014

Data: Oct 4, 2014

Data: Oct 4, 2014

Data: Oct 4, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).