]]>Biserica Ortodoxă cinsteşte la 10 ianuarie pe Sfântul Antipa de la Calapodeşti. Sfântul s-a născut în anul 1816 în satul Calapodești, azi în județul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său, Gheorghe Constantin Luchian, era diacon, iar mama Ecaterina Manase, s-a călugărit mai târziu sub numele Elisabeta. La vârsta de 20 de ani și-a părăsit familia și a dorit să intre în obștea Mănăstirii Neamț, dar starețul de aici nu l-a primit. Astfel, a mers la Mănăstirea Căldărușani unde fratele Alexandru s-a nevoit cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea. Starețul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. După doi ani a plecat la Muntele Athos, s-a așezat la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulți călugări de neam român. De asemenea, vreo patru ani a trăit în Mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte. Aici a primit "schima cea mare" a călugăriei, care cere post aspru, rugăciune și slujire neîntreruptă, devenind "schimonahul Antipa". Se pare că tot acum a fost hirotonit întru ierodiacon și ieromonah. A trăit apoi într-o chilie, pe care a refăcut-o. În anul 1860, Cuviosul schimonah Antipa, după o viețuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării lucrărilor de zidire a Schitului românesc Prodromu care va fi terminat și sfințit în 1863. A stat la un metoc din Iași (Bucium) al unei mănăstiri din Sfântul Munte. Se îndreaptă apoi spre Rusia, tot în vederea strângerii de ajutoare pentru Schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev, pentru a se închina moaștelor Cuvioșilor părinți din Lavra Pecerska, după care a pornit spre Moscova, și în cele din urmă spre Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliții din aceste două orașe, stareți de mănăstiri și credincioși. A vizitat Mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, în apropiere de Finlanda, care l-a impresionat în chip deosebit. Drept aceea, după ce a trimis ajutoarele la Schitul Prodromu, în noiembrie 1865 s-a așezat pentru totdeauna la Mănăstirea Valaam, și anume într-o chilie de la schitul cu hramul Tuturor Sfinților. După 17 ani de aspră viețuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, Cuviosul Antipa ieroschimonahul a trecut la cele veșnice. A fost înmormântat în gropnița Mănăstirii Valaam. Sf. Antipa de la Calapodești este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă și Sfântul Munte Athos. Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești a fost trecut în rândul sfinților de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 și este sărbătorit la 10 ianuarie în fiecare an.
Download: Click for download attached file: Sfantul Antipa de la Calapodesti
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 603
Id: 47372
Data: Jan 9, 2015
Imagine:
]]>Copiii din parohiile Bisericii noastre sunt invitați să participe, în această perioadă, la un concurs de miniproiecte sociale. Competiția, intitulată ”Mâini întinse spre lucrarea .....
Data: Jan 9, 2015
]]>Miercuri, 7 ianuarie, de ziua prăznuirii Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (pe stilul vechi), PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a .....
Data: Jan 9, 2015
]]>Zeci de bucureșteni au participat vineri seară, la Biserica „Domnița Bălașa” - paraclis patriarhal, la procesiunea cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nissei. Sfântul .....
Data: Jan 9, 2015
]]>La 9 luni de la trecerea la cele veşnice, Sâmbătă, 10 ianuarie 2015, de la ora 11:00, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea va fi săvârșită o slujba de pomenire pentru .....
Data: Jan 9, 2015
]]>Parohia „Sfinţii Arhangheli“ din Amărăştii de Jos, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj, a organizat de curând o activitate caritabilă, în sprijinul copiilor defavorizaţi social din .....
Data: Jan 9, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).