Sfantul Apostol Matia s-a nascut in Betleem, in semintia lui Iuda. Ascultand cuvantul Mantuitorului Iisus Hristos, a crezut ca El este Mesia, si L-a urmat, numarandu-se intre cei 70 de ucenici. Dupa Inaltarea la cer a Mantuitorului, Sfantul Matia a fost ales in randul celor 12 Apostoli, in locul lui Iuda Iscarioteanul, iar dupa Pogorarea Duhului Sfant a predicat Evanghelia in Ierusalim si in Iudeea. Din Ierusalim a mers in Antiohia, Capadocia si Sinope, informeaza Ziarul Lumina . Traditia spune ca Sfantul Apostol Matia a predicat in Etiopia si in Macedonia. A savarsit multe minuni in numele Domnului Iisus Hristos si a convertit la crestinism multi pagani. Majoritatea istoricilor sustin ca Sfantul Apostol Matia a fost crucificat in Colchis (Georgia), in anul 63. Tot astazi, Biserica face pomenirea sfintilor zece mucenici, care au marturisit pentru sfanta icoana a Mantuitorului din poarta de arama: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie si Maria Patrichia; a patimirii Sfantului Mucenic Antonin; a Cuviosului Psoe si a aflarii icoanei nefacute de mana din Camoliane.Maine, Biserica face pomenirea Sfintilor mucenici Lavrentie Arhidiaconul, Sixt, episcopul Romei, si Ipolit.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 648
Id: 8330
Data: Aug 9, 2010
Imagine:
In Duminica a XI-a dupa Rusalii, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie Arhiereasca in Catedrala Arhiepiscopala Sfantul Nicolae din Ramnicu Valcea, informeaza arhiram.ro.Dupa .....
Data: Aug 9, 2010
Din dorinta de a se ruga alaturi de credinciosii din toate parohiile eparhiei, Preasfintitul Parinte Episcop Lucian al Caransebesului a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca in Duminica a XI-a dupa Rusalii la parohia Brosteni din Protopopiatul Oravita, fiind pentru prima data in slujire .....
Data: Aug 9, 2010
In Duminica a XI-a dupa Rusalii, Preasfintitul Parinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta Liturghie Arhiereasca Catedrala Episcopala cu hramurile Adormirea Maicii Domnului si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Giurgiu, .....
Data: Aug 9, 2010
In Duminica a XI-a dupa Rusalii Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii a oficiat Sfanta Liturghie in Biserica Sfantul Gheorghe din localitatea Mineri, Protopopiatul Tulcea, informeaza episcopiatulcii.ro.Seara Preasfintia Sa a savarsit slujba Vecerniei si Paraclisul Maicii Domnului .....
Data: Aug 9, 2010
In duminica a XI-a dupa Rusalii, Preasfintitul Parinte Petroniu, Episcopul Salajului, a savarsit Sfanta Liturghie la Manastirea Balan, straveche vatra monahala din tinuturile salajene, informeaza episcopiasalajului.ro.Manastirea Balan este asezata la limita sudica a comunei Balan, in apropiere .....
Data: Aug 9, 2010
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Petroniu, Episcopul Salajului, in cadrul Biroului de catehizare al Episcopiei Salajului, prin Proiectului Hristos impartasit copiilor , sub indrumarea Preacucernicului Parinte Silviu Boha Inspector pentru catehizare parohiala, ieri, 8 august 2010, a .....
Data: Aug 9, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).