Sfantul Calinic de la Cernica, sarbatorit in bisericile din Oltenia

Duminica, 4 mai, a fost sarbatorit evenimentul aducerii în Oltenia a moastelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Aducerea raclei cu sfintele sale moaste în Mitropolia Olteniei pentru o saptamâna, 28 aprilie – 5 mai 2012, s-a facut la initiativa Înalt Preasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei si cu binecuvântarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În acest context, Sinodul Mitropoliei Olteniei a hotarât ca Duminica Mironositelor sa fie dedicata aducerii în Oltenia a moastelor Sfântului Ierarh. Cu acest prilej, în predicile lor, preotii au facut referire la modelul de viata si activitate pastoral – misionara reprezentat de Sfântul Calinic pentru toti credinciosii, dupa cum ne-a mentionat Diacon Gheorghe Cioiu.„În rânduiala bisericeasca va fi înscrisa si aceasta data comemorativa, memoriala, a aducerii moastelor Sfântului Calinic, pentru a ramâne peste veacuri în constiinta credinciosilor din Oltenia aceasta binecuvântare a lui Dumnezeu, prin care Sfântul Ierarh Calinic a bucurat si a dat un sens nou vietii duhovnicesti de pe aceste meleaguri. Asadar, în Duminica Mironositelor, vom reaminti tuturor preotilor, ostenitorilor din manastiri si tuturor credinciosilor, ca, în zilele noastre, prin lucrarea lui Dumnezeu, am fost binecuvântati de Sfântul Ierarh Calinic, caci, pe unde sfântul trece, sfinteste, binecuvinteaza, înnoieste si daruieste un nou sens vietii. Sfântul Ierarh Calinic reprezinta pentru Oltenia o mare bucurie si, în acelasi timp, prilej de rugaciune, meditatie si fericire duhovniceasca, pentru ca a fost episcop, slujitor, sfintitor si, dupa cum este cunoscut, viata lui sfânta si bineplacuta lui Dumnezeu s-a aratat în toate momentele pastoririi sale. De la instalarea la Craiova, apoi ca episcop la Râmnic si pretutindeni în aceasta Mitropolie, Sfântul Calinic si-a aratat pe deplin legatura sa cu Dumnezeu în tot ceea ce a facut”, a spus IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. Sfântul Calinic a reusit, ca staret la Cernica si apoi ca episcop al Episcopiei Râmnicului-Noul Severin (1850-1868), sa contribuie prin viata sa aleasa la tezaurul spiritualitatii ortodoxe românesti. Cele doua cai pe care marele ierarh si carturar le-a urmat în viata sa pamânteasca au fost rugaciunea si munca, fiind mereu într-o continua lupta cu oamenii stapânirii si cu timpul, pentru a îmbunatatii viata spirituala a pastoritilor sai prin ridicarea de biserici, asezaminte culturale si de interes public. Sfântul Calinic a fost ocrotitorul manastirilor, a ridicat Manastirea Frasinei, unde a instaurat o rânduiala sfânta, ramasa pâna astazi, ca acolo sa nu intre parte femeiasca, pentru ca monahii sa aiba mai multa râvna si apropiere de Dumnezeu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 628

Id: 40350

Data: May 4, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).