Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodești, praznuit ieri de Biserica Ortodoxa Romana

In calendarul Bisericii ortodoxe Romane a fost pomenit ieri Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodești. Nascut in anul 1816 in satul Calapodești din județul Bacau, cuviosul Antipa a intrat in monahism la manastirea Caldarușani, la varsta de 20 de ani. Dupa 2 ani a plecat la muntele Athos și s-a stabilit la schitul romanesc Lacu. A viețuit inca 4 ani la manastirea Esfigmenu, iar in anul 1860 s-a reintors in Moldova și a viețuit prin manastirile din preajma Iașiului. Despre viața Sf. Cuvios Antipa de la Calapodești, a vorbit parintele profesor Ion Vicovan, prodecan al Facultații de Teologie ortodoxa Dumitru Staniloae din Iași, intervievat de Radio TRINITAS: 'Din tinerete a dorit sa ia chipul ingeresc, motiv pentru care s-a indreptat spre cea mai cunoscuta manastire din Moldova, Lavra Neamtului. Dupa incercarea nereusita de a intra in obstea acestei manastiri s-a indreptat spre manastirea Caldarusani, o alta manastire cu o viata duhovniceasca deosebita, mai cu seama in acest secol, unde a vietuit aproximativ doi ani de zile, dupa care a dorit sa mearga la Sfantul Munte Athos. Aici, mai intai a vietuit la Schitul Lacul dupa care in Manastirea Esfigmenu, din nordul Sfantului Munte Athos. Dupa aproape douazeci de ani de sedere la Muntele Athos a venit in Moldova cu scopul de a aduna ajutoare pentru Schitul romanesc Prodromul, care a inceput a se ridica de la anul 1860. In aceasta perioada a stat si la Iasi o vreme, chiar la schitul Bucium din Iasi. Dupa ce a adunat ajutoare din Moldova pentru Schitul Prodromul s-a indreptat spre Rusia, mai intai la Kiev, unde a cercetat si unde s-a inchinat la moastele sfintilor de la Lavra Pesterilor, dupa care la Moscova si la Sankt Petersburg, stabilindu-se spre sfarsitul vietii la Manastirea Valaam din Nordul Rusiei la granita cu Finlanda, unde a avut foarte multi ucenici.' Parintele prodecan Ion Vicovan a evidentiat, de asemenea, și viața duhovniceasca deosebita a Sfantului Cuvios de la Calapodești: 'In timpul vietii sale s-a dedicat rugaciunii neincetate, neintrerupte, postului aspru, avea darul lacrimilor, era foarte apreciat de catre ucenici prin viata sa si mai cu seama datorita cuvantarilor sale duhovnicesti deosebite.'

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 523

Id: 4027

Data: Jan 11, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).