Biserica cu hramurile „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, „Sfântul Dosoftei“ şi „Sfânta Lucia“, din cartierul ieşean I. C. Brătianu, şi-a serbat ieri hramul. Miercuri seara a fost săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia. Deşi vremea a fost neprielnică, enoriaşii parohiei, dar şi numeroşi ieşeni au urcat prin nămeţi până la biserica aflată în sărbătoare. Slujba de seară a fost slujită în demisolul lăcaşului de închinăciune de arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, de pr. Mihai Mărgineanu, de la parohia Toma Cozma din Iaşi, şi de pr. paroh Aurel Mărgineanu. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic al Bisericii Toma Cozma din Iaşi, dirijat de Sergiu Panaite. Arhimandritul Dosoftei Şcheul a adresat la finalul slujbei un cuvânt de învăţătură despre viaţa Sfântului Dosoftei. „Sfântul Ierarh Dosoftei a fost cel care a luptat dintotdeauna pentru ca în Biserica noastră să se poată sluji în limba română. El a fost primul care a reuşit traducerea cărţilor de slujbă din limba slavonă în limba română. Sfântul Dosoftei ştia să vorbească multe limbi, iar Dumnezeu l-a ajutat să fie atât de folositor pentru poporul nostru. Sfântul Dosoftei a fost un apărător al Ortodoxiei, al limbii române şi al tuturor rânduielilor Bisericii. Pentru toate câte le-a făcut, Biserica noastră l-a canonizat în anul 2005“, a spus arhim. Dosoftei Şcheul, care a abordat apoi tema catehetică „Curăţenia şi fecioria, condiţii pentru dobândirea vieţii veşnice“. Părintele paroh Aurel Mărgineanu a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţa la slujba hramului. „Am avut marea bucurie ca în seara aceasta (n.r. miercuri seara) să-l avem în mijlocul nostru pe părintele Dosoftei Şcheul. Pentru prima dată, la hramul bisericii noastre este reprezentată Sfânta Mitropolie“, a afirmat pr. paroh Aurel Mărgineanu. Corul mixt al parohiei I. C. Brătianu - Bucium a susţinut la final un repertoriu de colinde. După ce au primit litie, credincioşii au participat la o agapă frăţească. Ieri-dimineaţă, programul liturgic a continuat cu Utrenia, Acatistul Sfântului Dosoftei şi Sfânta Liturghie. Parohia I. C. Brătianu - Bucium a fost înfiinţată în urmă cu şase ani. În prezent, biserica parohială se află în stadiul de construcţie, anul viitor urmând să fie demarate lucrările la acoperiş.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 308
Id: 26820
Data: Dec 14, 2012
Imagine:

Data: Dec 14, 2012
Data: Dec 14, 2012

Data: Dec 14, 2012

Data: Dec 14, 2012

Data: Dec 14, 2012

Data: Dec 14, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Maica Domnului, Maica BisericiiEvanghelia de la praznicul Adormirii Maicii Domnului, (Lc. 10, 38-42; 11, 27-28) In vremea aceea a intrat Iisus intr-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit in casa ei. Şi aceasta avea o sora, ce se numea Maria, care, sezand jos langa picioarele .....
Data: Aug 16, 2010