Seminarul Teologic Sfantul Grigorie Teologul din Craiova si-a serbat, vineri, 25 ianuarie 2013, ocrotitorul. Evenimentul a inceput prin oficierea Sfintei Liturghii in paraclisul scolii de catre Inalt Preasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. In cadrul slujbei, profesorul Cristian Angel Staiculescu, cadru didactic la Seminarul Teologic din Craiova, a primit Taina Hirotoniei intru diacon, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Oltenia.Activitatile au continuat prin traditionala serbare, organizata in sala de festivitati a seminarului. Programul artistic pregatit de elevii seminaristi, alaturi de profesorii indrumatori, a inclus si un buchet de piese corale, interpretate de corul scolii, dirijat de prof. Victor Şapca. In cadrul acestei manifestari vor fi premiati elevii castigatori ai Concursului Sfantul Grigorie Teologul, dascalul nostru de suflet, care s-a desfasurat la inceputul saptamanii.La final, IPS Irineu i-a felicitat pe organizatori pentru jertfa depusa in realizarea frumoaselor momente artistice, indemnandu-i totodata pe elevii seminaristi sa urmeze pilda Sfantului Grigorie Teologul, ocrotitorul scolii in care invata.Seminarul Teologic din Craiova a functionat mai intai in chiliile fostei Manastiri Sfantul Nicolae - Cosuna. Statutul initial a fost acela de scoala de cantareti, fiind ridicata la rang de seminar in timpul vrednicului de pomenire mitropolit Firmilian Marin. Astazi beneficiaza de un spatiu modern de functionare care ofera elevilor cele mai optime conditii pentru studiu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 635
Id: 27930
Data: Jan 28, 2013
Imagine:
Persoanelor cu dizabilitati din regiunea de sud-vest a tarii noastre le este oferita o noua sansa de integrare socio-profesionala. In cadrul unui nou centru de incluziune sociala din .....
Data: Jan 28, 2013
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei s-a aflat duminică dimineaţă în oraşul Hârlău, unde, în sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae", fiind prima slujire .....
Data: Jan 28, 2013
Sfantul Cuvios Paladie, Episcop al Elenopolisului din Bitinia, pomenit de Biserica noastra la 28 ianuarie, a scris o lucrare cu un loc aparte in literatura Patristica. Este vorba despre .....
Data: Jan 28, 2013
Facultatea de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul din Bucuresti se pregateste de sarbatoare. Miercuri, 30 ianuarie, institutia de invatamant isi va cinsti ocrotitorii spirituali, pe .....
Data: Jan 28, 2013
Avand ca punct de pornire cuvintele lui Mihail Kogalniceanu: Atata timp cat va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasa pagina va fi aceea a lui Alexandru Ioan Cuza , ieri, 27 .....
Data: Jan 28, 2013
Sectorul de pelerinaje al Patriarhiei Romane organizeaza in perioada 23 aprilie-1 mai o noua calatorie in Egiptul crestin. Printre cele mai importante obiective ale pelerinajului se numara .....
Data: Jan 28, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
