Sfantul Ierarh Nectarie Taumaturgul sarbatorit in Episcopia Giurgiului

Astazi, 9 noiembrie, cand Biserica Ortodoxa il sarbatoreste pe Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul, Manastirea Buna Vestire' din Bolintin Vale si-a sarbatorit cel de-al doilea ocrotitor. Cu acest prilej, in biserica manastirii, Sfanta Liturghie a fost savarsita de Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, inconjurat de un sobor impresionant de preoti si diaconi, potrivit episcopiagiurgiului.ro.In cuvantul de invatatura, Preasfintia Sa a vorbit despre importanta cinstirii sfintilor. In Ortodoxie, a aratat Chiriarhul nostru, sfintenia tainica ni se reveleaza prin sfinti, ceea ce este suprasensibil devenind sensibil, experimental prin sfinti. Biserica ne prezinta o admirabila zugravire a sfinteniei, prin pilda sfintilor, Divinitatea devenind transparenta prin ei, ca organe sacre ale ei. Existenta sfintilor este marturia puterii sfinteniei Mantuitorului Iisus Hristos asupra umanitatii, prin lucrarea Duhului Sfant care se intemeiaza pe Persoana si opera lui Hristos, care s-a intrupat, si-a asumat firea umana si a unit-o pentru vesnicie cu firea Sa di¬vina, din aceasta unire rezultand indumnezeirea naturii umane in Iisus Hristos. De asemenea, Preasfintitul Ambrozie a vorbit si despre viata pilduitoare a Sf. Ierarh Nectarie care a trait ca un inger in trup, iubind neincetata rugaciune, tacerea, smerenia, postul si milostenia. A tras pe multi la Hristos, revarsand in jurul lui, pacea, bucuria si lumina cea necreata a Duhului Sfant, prin care mangaia si odihnea pe toti care veneau la chilia lui.Totodata, Preasfintitul Parinte Ambrozie a evidentiat si activitatea deosebita din punct de vedere pastoral-misionar, administrativ-gospodaresc si social-filantropic, desfasurata de parintele Mina Strainu, staretul Manastirii Buna Vestire.La finalul Sfintei Liturghii, a avut loc lansarea cartii Buna Vestire – Manastirea de la Bolintin Vale' ce o are ca autor pe Doamna Prof. Gabriela Dan. Aparuta la Editura Episcopiei Giurgiului, aceasta lucrare vede lumina tiparului in contextul implinirii celor 578 de ani de la prima atestare documentara a vechii manastiri. In paginile acestei carti, autoarea a creionat cu multa maiestrie istoria de veacuri a acestei asezari monahale de la Bolintin Vale, incepand cu monahul Filotei, cunoscut in traditie drept ctitor si indrumator al manastirii, si pana in zilele noastre. Sutele de credinciosi prezenti la acest moment important din viata Manastirii Buna Vestire au avut posibilitatea sa se inchine la particele din moastele Sfantului Ierarh Nectarie de Eghina, asezate spre inchinare in biserica manastirii. La final, in semn de pretuire, Preasfintitul Parinte Ambrozie a daruit credinciosilor revista eparhiala si icoane cu chipul Sfantului Nectarie Taumaturgul.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 556

Id: 17765

Data: Nov 9, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).