Nici o carte nu poate cuprinde tot ceea ce a facut acest Parinte al Bisericii. Ca orice mare personalitate si ca Parinte al Bisericii, nu se lasa usor abordat sau cuprins in cateva fraze, oricat s-ar stradui ele sa alcatuiasca o sinteza. Cu cat timpul trece, cu atat statura lui creste. Nici un Parinte bisericesc nu a lasat o mostenire literara atat de vasta. Ioan a fost contemporan cu oameni influenti. O glorioasa constelatie de genii a fost cea care lumina perioada acelor ani in care Sfantul Ioan predica la Constantinopol. In vest erau Ambrozie, Ieronim, Augustin. In est erau cei trei Sfinti Capadocieni: Vasile, Grigorie de Nazianz si Grigorie de Nyssa, educati, magnetici si de-a dreptul fascinanti. Acestia au fost barbatii cu care Sfantul Ioan Hrisostom a impartit atentia lumii.In privinta aspectului fizic, Gura de Aur era mic de statura si plapand, avea fata placuta, dar slabita de post si suferinda, obrajii trasi, fruntea inalta, libera si ridata, proeminenta, capul plesuv, urechile putin mari, un chip plat, cu barba, ochii adanci erau ca doua torte arzand si deosebit de ageri si de patrunzatori. Stomacul ii crea des probleme si adesea febra. Era foarte sensibil la frig. La fizic nu avea nimic prin care sa se impuna multimii. Intreaga sa viata era in ochii vii si stralucitori si in voce, relativ slaba, dar de o rara putere de persuasiune (Cf. J. Tixeront, Précis de Patrologie, Paris, 1927, pp. 264-266). Gusturile sale erau dintre cele mai simple, iar viata sa, de o austeritate continua. Era o natura delicata, simtind cu putere lucrurile si traducandu-si impresiile intr-un mod transant. Gratios, bun, afectuos si vesel cu cei apropiati, ramanea, in relatiile sale exterioare, tot timpul rezervat. Hrisostom atacat, calomniat, a refuzat lupta si i-a placut mai mult sa cedeze decat sa lupte. In fata dusmanilor fara constiinta, el a avut scrupule si nu si-a valorizat drepturile.Opera Sfantului Ioan HrisostomIn ceea ce priveste opera, putem spune ca acesta lasa posteritatii o opera uriasa, inegalabila atat ca dimensiuni, cat si prin continut, cuprinzand 18 volume in editia Migne (vol. 47-64), comparabila doar cu cea a lui Origen sau a Fericitului Augustin. Dintre anticii antiohieni, Sfantul Ioan este singurul ale carui scrieri au dainuit, in timp, aproape in intregime. Acest privilegiu este datorat personalitatii autorului, dar nu intr-o mai mica masura valorii lor. Nici un scriitor oriental nu a obtinut in asemenea masura admiratia si aprecierea posteritatii.Scrierile Sfantului Ioan Gura de Aur, dintre cele mai bogate si alese ale literaturii mondiale, s-au pastrat aproape in totalitate. Opera sa contine tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvantari, epistole, precum si carti de cult, dintre care cea mai celebra ramane, fara indoiala, Slujba Sfintei Liturghii, dupa care se oficiaza Liturghia in cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe.Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici sustinute de Sfantul Ioan in Antiohia si Constantinopol. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Ioan, ci stenografiate de tahigrafi in timp ce el le vorbea credinciosilor, iar inaintea editarii acestora erau verificate si corectate de Sfantul Ioan.Toate scrierile Sfantului Ioan atrag si uimesc intr-atat, incat il cuceresc cu totul pe cititor. Operele sale literare sunt un izvor nesecat nu doar pentru teologi, ci si pentru arheologi si pentru istoricii culturii.Continutul scrierilor Sfantului IoanScrierile lui Ioan analizeaza cu limpezime si convingere probleme morale, sociale, dogmatice si interpretative, comenteaza practicile vietii cotidiene, interpreteaza cartile Vechiului si Noului Testament, elogiaza personalitatea multor personaje biblice, a sfintilor si a contemporanilor sai de seama, se opresc asupra invataturilor fundamentale ale Bisericii si apara invatatura genuin-crestina de asaltul ereziilor destul de numeroase in acea perioada.Bogatia, profunzimea si logica ideilor sale, cunostintele lui enciclopedice, memoria sa fenomenala si precizia in citarea si interpretarea Scripturii, precum si descoperirea bogatiilor de sensuri ale scrierilor acesteia, frumusetea si atractia stilului, figurile retorice, jocul de cuvinte folosit in unele locuri desfata sufletul cititorului, constituind un adevarat festin duhovnicesc pentru acesta.Aproape fiecare fraza din omiliile sale este certificata cu un citat din Sfanta Scriptura. Fiecare idee este imediat lamurita prin diferite exemple sau asemanari luate din fenomenele naturii, din regnul plantelor sau al animalelor, din faptele omenesti, si cu deosebire din moravurile si obiceiurile oamenilor de atunci.Scrierile Sfantului Ioan au un caracter particular ce iti reveleaza imediat daca scrierea apartine Sfantului sau nu, chiar daca nu se cunoaste de la inceput numele autorului, ci se voieste a se dovedi din lectura scrierii. Caci, intr-adevar, toate scrierile Sfantului Ioan, fie ele dogmatice, fie morale, fie comentarii la Scriptura, poarta ca tip particular urmatoarea caracteristica: nici scrierile dogmatice nu sunt curat dogmatice, nici cele morale nu sunt curat morale si lipsite de partea dogmatica, si nici explicarile sau herminiile lui asupra Sfintei Scripturi nu pot fi curat hermeneutice fara partea dogmatica, ci toate se prezinta sub aceste trei fete: dogmatica, hermeneutica si morala.Corespondenta Sfantului IoanIn scrisorile sale, se pare ca vorba sa este mai putin nervoasa, mai putin profunda, subtila, insa de o inteligenta ascutita, mai eficace si mai pe intelesul ascultatorilor si cititorilor, pentru care oratorul are o afectiune aparte. A fost bine spus ca daca Ipponate ilumina mintile, Hrisostom reuseste sa intareasca vointa. Scrisorile sunt circa 240 la numar, foarte scurte, aproape toate scrise in exil si pe tema Providentei, tema ce era cea mai potrivita pentru a mangaia sufletele de tulburarile suferite atunci de catre Biserica, tulburari care il intristau foarte mult, mai mult decat propriile lui suferinte. In aceasta privinta, sunt deosebite cele 17 scrisori inchinate vaduvei Olimpiada; de mare interes istoric s-au dovedit a fi si cele doua scrisori dedicate papei Inocentiu, in care Hrisostom formuleaza o adresare elocventa. Epistolele sunt adresate vechilor prieteni din Antiohia si Constantinopol, episcopi, preoti, calugari, functionari, care ii luasera partea si care, din pricina acestei loialitati fata de el, fusesera inchisi, torturati sau exilati. Se poate ca autorul, prizonier in desertul sau, sa fi fost supus cenzurii, dar si formatia sa clasica la scoala lui Libanius se simte intr-o oarecare masura. Invatase sa trateze corespondenta ca pe un gen literar, detinand legi si reguli proprii, la care, ca un om cultivat, tinuse. Aceasta consideratie ne va explica de ce Sfantul Ioan Hrisostom, care de altfel face dovada unei veritabile stapaniri a limbii, n-are aici aceeasi tinuta literara.Sfantul Ioan, remarcabil teologIn teologie, Sf. Ioan Gura de Aur este, inainte de toate, un moralist care extrage din invatatura curenta consecinte practice. El cunoaste, de altfel, foarte bine doctrina crestina si, in anumite discursuri de controversa, a expus-o intr-un mod savant, dar nu a aprofundat-o pentru ea insasi, nici nu s-a amestecat in discutii teologice. S-a spus, adeseori, ca Sfantul Ioan Gura de Aur a fost mai putin preocupat de problemele dogmatice si mai mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenita, deoarece invataturile sale morale sunt mereu ancorate in structurile doctrinare biblice si ale Traditiei Bisericii. Putem intelege mai bine pasionanta lui preocupare fata de morala daca avem in vedere faptul ca el s-a considerat, inainte de toate, pastor de suflete si abia apoi invatator. Ca pastor de suflete, el a inteles si a cultivat datoria sfanta de a-i invata pe credinciosi ce inseamna, in realitate, transpunerea notiunilor de credinta in viata, asumandu-si astfel sarcina propovaduirii cuvantului evanghelic. Putem spune ca Sfantul Ioan a fost, oarecum, retinut in speculatii despre tainele divine. Atributele lui Dumnezeu ii sunt familiare, dar el cauta mai putin sa le analizeze, dorind mai mult sa le traiasca si sa le faca traite. Sfantul Ioan Gura de Aur nu a avut curiozitatea de a cerceta modul in care, in Hristos, cele doua firi s-au unit, iar, pe de alta parte, ca un veritabil antiohian, el a insistat cu precadere asupra umanitatii sfinte, a vietii, a operei si a mortii lui Hristos.Trebuie insa subliniat faptul ca, la acea vreme, nu erau erezii ingrijoratoare de combatut, asa cum fusesera inainte si dupa el. In acest domeniu, Sfantul Ioan nu a avut mult de lucru si nici nu s-a vazut constrans sa aprofundeze grave probleme teologice, asa cum li s-a intamplat Sfantului Atanasie, Sfantului Vasile, Fericitului Augustin. A luptat mai ales impotriva ereticilor anomei, alcatuind si o lucrare intitulata Contra anomeilor.In exegeza, el cauta mai intai sensul literal si nu se teme sa faca, atunci cand se impune, consideratii gramaticale si lingvistice pentru a explica un pasaj dificil, dar aceasta nu semnifica decat o pregatire pentru a desprinde sensul tipic sau invatatura morala a textului.Este de netagaduit ca Sfantul Ioan ocupa primul loc in literatura noastra bisericeasca, mai ales ca hermeneut neintrecut al Sfintei Scripturi. Fidel principiilor Şcolii din Antiohia, al carei ilustru reprezentant si este, el se ataseaza mai ales exegezei literare. Totusi, tempereaza rigiditatea acestei metode fie printr-un recurs prudent si moderat la un oarecare alegorism, mereu fondat pe litera, fie prin insistenta asupra invataturii morale si bogatiei aplicatiilor practice. Hrisostom era omul unei singure Carti. Biblia sa nu era niciodata inchisa. O stia pe de rost. O citeaza, o explica, o comenteaza si recomanda permanent citirea acesteia. Sfanta Scriptura este, pentru Sfantul Ioan, sursa principala si unica a gandirii sale. El face din aceasta o lege pentru orice orator crestin. Biblia este, pentru Sfantul Ioan Hrisostom, cartea prin excelenta, care reuneste lectiile cele mai variate si cele mai practice pentru instruirea credinciosilor. Din textele sfinte, Sfantul Ioan Hrisostom isi propune sa scoata intreaga profunzime. Cu imaginatia sa prolifica, el isi inchipuie fara greutate personajele, intra fara greutate in interiorul sfintilor, in sentimentele lor, pana a si le insusi si apoi le transmite cu o vitalitate a carei emotie te molipseste.Marele arhiepiscop al Constantinopolului comenteaza cea mai mare parte a cartilor Vechiului si Noului Testament, de la Facere si pana la Epistola catre Evrei. Sfantul Pavel este, pentru dansul, obiectul unei predilectii speciale. Fara indoiala, cele mai numeroase si cele mai vii cuvantari de lauda sunt cele consacrate Sfantului Apostol Pavel. Aproape la fiecare pas pomeneste cu drag numele marelui apostol.Neintrecut predicatorCa predicator, Sfantul Ioan Gura de Aur a fost considerat cel dintai. Facand o paralela intre Hrisostom si Augustin, teologul Bardenhewer spunea: Augustin vorbea scurt, prefera silogismul; Hrisostom foarte lung, adesea cate doua ore fara sa produca oboseala ascultatorilor, ci dimpotriva. Augustin se adresa mai mult mintii, Hrisostom sufletului intreg, pe care voia sa-l vada miscat la fapte crestine. Augustin urma in cuvantarea sa o cale severa, logica, rece, abstracta, de multe ori chiar greoaie, Sf. Ioan insa vorbea cald, cursiv, figurat, se inspira de la auditoriul sau sau de la imprejurari; tinea continuu incordata atentia ascultatorilor prin exemplele vii si plastice de care se servea, prin figurile de stil, care niciodata nu erau exagerate. Predica lui era un fel de exegeza. Gasim la el unele interpretari de o rara frumusete. Despre corabia lui Noe, spune el undeva: Aceasta avea un sens tainic, era prototip al celor viitoare; caci prin corabie era preinchipuita Biserica; prin Noe, Hristos; prin porumbel, Sfantul Duh, prin frunza de maslin, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni ( Geschihte der Altkirchlichen Literatur, 1923, p. 355).Cuvantul a fost vocatia si dorinta sa arzatoare si cea mai pura maretie. Contemporanilor sai le placea deja sa spuna: Şi din gura sa ieseau cuvinte mai dulci ca mierea. Toate secolele crestine au confirmat acest elogiu. A fost numit Homer al oratorilor. El cunostea regulile artei oratorice incat nici un scriitor grec crestin nu i s-ar fi putut compara, iar aceste reguli le aplica cu cea mai mare libertate. Cu toate aceste elogii, este prea putin cunoscut si, cu siguranta, prea putin cercetat chiar si de cei care considera numele sau un simbol.Pe cand altii sunt doar slujitori ai regulilor scolare, Sfantul Ioan Hrisostom aplica aceste reguli oarecum fara sa se gandeasca, fara vreun artificiu si cu un simt perfect al masurii.Contemporanii sai, si alaturi de acestia, generatiile urmatoare, nu conteneau sa-l proclame cel mai mare dintre oratorii Bisericii grecesti. Papa Pius al X-lea l-a decretat patron al predicatorilor crestini (Berthold Altaner, Patrologia, Ed. Marietti, 1977, p. 334), iar numele sau sta si astazi pe buzele tuturor.Predica si ingrijirea sufletului devenira, pentru Sfantul Ioan, scopul principal al vietii sale; in fapt, au fost transmise urmasilor mai mult de 700 de predici autentice, rod al celor 12 ani de misiune in Antiohia si al celor 6 ani de episcopat (pana la exilarea sa) in Constantinopol.Predicile sale erau practice. Predica pe subiecte sau teme apasatoare - pacat, cainta, credinta, lucrarea pentru mantuire a lui Hristos. Multe dintre ele explica Sfanta Scriptura, sursa inepuizabila de invataturi morale si pretext de indemnuri la sfintenie.Predicile sale, care durau deseori chiar si doua ore, nu plictisesc, nici nu obosesc intrucat sunt insufletite de imagini si comparatii; acestea sunt, de asemenea, corelate, in exordii si concluzii, cu evenimente contemporane si, uneori, imbogatite de digresiuni in jurul unor argumente de mare interes.Un arhipastor exemplarPe cat a fost de mare orator, pe atat a fost de mare pastor sufletesc. Sfantul Ioan Gura de Aur a slujit preotia ca diacon, ca preot si ca episcop. Principiile preotiei sunt trasate cu mana de maestru in tratatul sau Despre preotie, la care au meditat atatia preoti care gasesc in el sfaturi, indrumari si consolari admirabile. El a avut atitudini, invataturi, talcuiri, indrumari si explicatii care sunt valabile si astazi. Tragedia vietii Sfantului Ioan ne arata ce adanca constiinta religioasa a avut ierarhul, in fata moastelor caruia a trebuit sa se plece imparatul Teodosie al II-lea (408-450) si sa ingenuncheze, cerand iertare pentru pacatele parintilor sai.In calitate de episcop, Ioan a aplanat unele conflicte intre imparat si oficialii sai, in special in probleme foarte importante; a intervenit in probleme disciplinare convocand sinoade, destituind episcopi, inchizand biserici non-niceene; de asemenea, a vizitat deseori manastirile pentru maici din vecinatate pentru a instrui membrii comunitatii. Sfantul Ioan nu s-a sfiit sa puna ordine chiar in eparhii straine, cum a fost cea a Efesului, si a depus, intr-un sinod local, pe sase episcopi care-si cumparasera dregatoria cu bani. Din lucrarea sa misionara mai amintim: convertirea gotilor la Ortodoxie (le-a dat o biserica si le-a hirotonit preoti dintre ei) si trimiterea unor calugari pentru raspandirea crestinismului in Scitia, Persia si Fenicia. Deci, pe scitii care locuiau imprejurul Dunarii i-a luminat (adica populatiile care locuiau pe teritoriul tarii noastre, pe stramosii nostri). In timpul acesta, Sfantul Ioan si slujea, predica, medita, catehiza, facea vizite pastorale, cerceta asezamintele Bisericii, facea administratie, citea si scria. Cele mai multe din aceste obligatii le indeplinea zilnic, ca Sfantul Vasile cel Mare si Fericitul Augustin. E greu de inchipuit cum reusea el sa faca fata unei asemenea munci enorme, mai ales ca era o mana de om, si deseori bolnav.Nectarie, patriarhul anterior, fusese un mare senior, si fastul clerului inalt ajunsese la concurenta cu cel al aristocratiei civile. Mare parte dintre clericii colaboratori au fost foarte nemultumiti de austeritatea si frugalitatea noului patriarh, care cerea sa fie vandute obiectele de lux din Patriarhie, care refuza mesele copioase, totdeauna manca singur.A reorganizat spitalele si ospiciile orasului mergand pana la a incerca sa-l depaseasca pe Sfantul Vasile in incercarea sa de a pune pe picioare o institutie pentru leprosi ; a vandut bunuri bisericesti, folosind banii in scopuri filantropice; si, chiar in exil fiind, a rascumparat captivi pe care i-a redat familiilor. Pentru aceasta, ca si alti episcopi de dinainte si de dupa el, a folosit banii de la sustinatorii instariti.Mare invatator al lumiiAcest virtuoz al cuvantului dumnezeiesc a lucrat pentru Biserica toata viata sa cu o nespusa ardoare si Biserica l-a asezat nu numai printre Parintii bisericesti, ci si printre doctorii si scriitorii ei cei mai celebri. De asemenea, calitatile literare ale operelor sale care i-au captivat pe contemporanii sai il impun pentru totdeauna literaturii crestine si universale. La putin timp dupa moartea sa, Sfantul Ioan Hrisostom a fost privit atat de ortodocsi, cat si de catolici nu numai ca un predicator si exeget remarcabil, ci si ca o voce autoritara in probleme de credinta. Pentru ca Hrisostom a fost si un mare interpret - desi nu si sistematizator - al doctrinei crestine, Biserica l-a numit marele invatator al lumii. Sinoadele Ecumenice din Calcedon (451), Constantinopol (680) si Niceea (787) il arata ca martor al adevaratei credinte. La fel, papii Leon cel Mare si Agaton.Sfantul Ioan Gura de Aur ramane cel mai cunoscut dintre Parintii greci si una dintre cele mai fascinante figuri ale Antichitatii crestine. Cu vie veneratie ne aducem aminte de el, pe care in toate Liturghiile il chemam si ni-l dorim ocrotitor.Apostolul milosteniei si ambasadorul saracilorSfantul Ioan Gura de Aur este, prin excelenta, si apostolul milosteniei. El si-a indemnat ascultatorii la milostenie. A condamnat cu duritate avaritia (in Omiliile despre Lazar si bogatul rau) si s-a facut panegiristul milosteniei. Elocinta sa este inepuizabila in a relua aceasta tema fara incetare. A da unui sarac inseamna a da lui Dumnezeu si Ioan a gasit, inaintea lui Bossuet, accentele magnifice pentru a celebra eminenta demnitate a saracilor. In zelul sau, s-a lasat dus pana acolo incat apare ca un tribun ce discuta de la inaltimea scaunului problema sociala. Dar, in loc sa concluzioneze ca un tribun dreptul de revolta al saracului fata de bogat, el nu are alt scop decat de a-l aduce pe cel bogat la milostenie si la practicarea intrajutorarii.Apelativul de HrisostomDaca ne intrebam care a fost calitatea lui principala si care a fost caracteristica sa deosebita, negresit vom raspunde ca in privinta culturii filosofice si enciclopedice nu era mai prejos decat scriitorii din timpurile sale; ca hermeneut al Sfintei Scripturi a fost aproape de neintrecut, pentru care toti hermeneutii de dupa dansul pe el l-au avut de baza in herminiile lor; in privinta sfinteniei vietii, a fost unul dintre cei mai rari barbati ai Bisericii crestine, iar ca pastor si administrator a fost de admirat. Dar cu asemenea calitati ii gasim impodobiti si pe altii dintre Parintii Bisericii crestine. Aceea insa care il distinge pe Sfantul Ioan de toti ceilalti Parinti, dascali si scriitori ai Bisericii crestine, aceea care-l arata a fi de neintrecut si in care n-a avut pana acum egal pe nimeni, care-si constituie slava lui particulara, este calitatea de Hrisostom pe care i-au acordat-o secolele de dupa dansul.Acesta este Sfantul Ioan din Constantinopol: un mesager al poporului, o inima mare, un impatimit al studiului Cartii (adica al Bibliei - n.n.) si iubitor de semeni; un om care parea sa stie intuitiv care erau nevoile oamenilor si sa distinga adevarul de fals. A fost cu adevarat gura de aur, a fost cel mai elocvent retor al Bisericii crestine, pana in ziua de astazi. Crestinatatea intreaga, imediat dupa incetarea lui din viata, l-a proclamat dascal ecumenic, cel mai mare luminator al lumii, stalpul Bisericii, lumina adevarului, trambita lui Hristos, prooroc si vorbitor al tainelor lui Dumnezeu, Theoforul Ioan, Hrisostomul Ioan, voind prin aceasta a invedera marele lui talent oratoric. (articol de diac. drd. Liviu PETCU, Ziarul Lumina/vineri, 13 noiembrie 2009)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1400

Id: 3295

Data: Nov 13, 2009

Imagine: