Sfantul Niceta de Remesiana joaca un rol fundamental pentru cultura creștina timpurie de expresie latina din Balcani. Informațiile despre viața sa sunt relativ puține, fiind interpretate diferit de istorici. Totuși, se pot stabili cateva aspecte certe legate de identitatea și originea sa, apartenența culturala, precum și legaturile sale cu alți Parinți ai Bisericii. Sfantul a trait și a activat la sfarșitul secolului al IV-lea și inceputul secolului al V-lea, originea și educația sa fiind legate de spațiul sud-dunarean. A avut relații culturale și de prietenie foarte stranse cu mari parinți din Apus. Printre aceștia se numara Episcopul Romei și Sfantul Paulin de Nola, cel din urma oferind in versurile sale marturii prețioase despre viața lui. Toate aceste lucruri certifica apartenența sa culturala la Occidentul latin, precum și legatura sa stransa cu lumea romana.

Sfantul Niceta a pastorit ca episcop al cetații Remesiana vreme de aproape 50 de ani, intre anii 366-414. Sediul episcopal era cetatea Remesiana, astazi localitatea Bela Palanka din Serbia, aflata in provincia romana Dacia Mediterranea. Numele sau apare pentru ultima oara ca episcop la data de 13 decembrie 414. El este menționat intr-o scrisoare oficiala a Papei Inocențiu I, trimisa episcopilor macedoneni. Dupa aceasta data, istoricii considera ca el s-a mutat la Domnul.

Intreaga sa activitate se poate rezuma in doua direcții: ca episcop misionar și ca un teolog de mare valoare. Sfantul Niceta iși desfa­șoara activitatea misionara pe ambele maluri ale Dunarii. Deși scaunul sau episcopal era la sud de Dunare, el și-a extins grija pastorala pe un teritoriu uriaș, trecand fluviul pentru a-i creștina pe dacii din nord, pe goți și pe sciți. In misiunea sa, el s-a afirmat și ca un aparator al dreptei cre­dințe, luptand impotriva ereziilor, precum arianismul, care tulburau imperiul in acea perioada.

In calitate de episcop a scris carți speciale numite Libelli Instructionis (Carticele de inva­țatura), care nu erau altceva decat manuale folosite pentru educarea și pregatirea celor care doreau sa primeasca Sfantul Botez in comunitatea sa, prin aceasta aratandu-se ca un mare educator al poporului.

O particularitate a misiunii sale a fost staruința de a curața credința oamenilor de vechile obiceiuri pagane. In carțile sale, el ii sfatuia pe creștini sa nu se mai inchine la idoli, sa renunțe la superstiții și sa nu se mai intoarca la vechii zei ai locului.

Scrierile sfantului, caracter misionar, nu „hobby”

Sfantul Niceta a desfașurat o deosebita activitate catehetica, misionara și teologica. Simpla lectura a titlurilor operei sale atesta preferința autorului pentru zidire decat pentru pura speculație. La fel ca și pentru Parinții Bisericii, scrisul, pentru episcopul misionar, nu era o opțiune personala, o ocupație mai mult sau mai puțin teoretica, ci o obligație izvorata din acțiunea practica și complementara acesteia. Daca in lucrarea sa de pastorație, in predica vorbita, a prevalat aspectul practic, aceeași tendința se constata la analiza operei scrise, atata cata s-a pastrat peste veacuri. Sub raportul conținutului, lucrarile sale se pot grupa in doua categorii:
1. scrieri dogmatice, cu caracter didactic, catehetic, adresate catehumenilor pentru insușirea inva­țaturii creștine sau aprofundarea ei, cat și pentru combaterea ereziilor ori a superstițiilor pagane; 2. scrieri cu caracter practic, vizand viața liturgica a pastoriților, cu sfaturi privitoare la ținuta bunului creștin, comportamentul din timpul serviciului divin, necesitatea și modalitatea privegherilor, a cantarii de psalmi etc.

Din operele sale vedem ca a folosit limba latina ca instrument principal de misiune. In timp ce ii creștina pe pagani, el ii invața de fapt și limba latina. Din acest motiv, poetul și Episcopul Paulin de Nola scria cu uimire ca datorita lui Niceta barbarii au invațat sa il laude pe Hristos „cu inima romana”. Constatam dubla sa misiune de creștinare și romanizare a popoarelor barbare de la gra­nițele imperiului.

Cele șase Carticele de inva­țatura (Libelli Instructionis) arata rolul important al Sfantului Niceta in organizarea invațaturii creștine. El a scris manuale simple pentru a-i invața pe oameni credința, inainte de botez. Astfel, Libelli Instructionis devine unul dintre primele catehisme din regiunea Dunarii, care explica pas cu pas ce trebuie sa știe un viitor creștin. El a imparțit invațatura pe teme mari și ușor de ințeles pentru popor. In primele carți, el arata oamenilor cum trebuie sa se comporte și de ce trebuie sa renunțe la vechii zei și la superstiții. In carțile de la mijloc, lamurește pe ințelesul tuturor Taina Sfintei Treimi (Tatal, Fiul și Sfantul Duh). In cartea a cincea explica, cuvant cu cuvant, Simbolul de credința, text pe care orice om trebuia sa il invețe pe de rost inainte sa fie botezat.

Invațatura de credința propovaduita de Episcopul Niceta prezinta ideile teologice complicate intr-o limba latina simpla, clara și directa. Scopul lui era ca orice om de rand, fie el dac sau fost barbar, sa ințeleaga invațatura Bisericii. Pe langa expunerile bazate pe argumente scripturistice, ori inspirate din operele Sfinților Parinți, se regasesc trimiteri la realitatea palpabila, insoțite de sfaturi practice privitoare la problema dezbatuta.

Imnurile sale, teologie pe note muzicale

Episcopul Niceta a ințeles ca oamenii rețin mai ușor invațatura daca o canta. El a scris lucrarea Despre folosul cantarii Psalmilor (De psalmodiae bono). Prin aceasta, el a organizat cantarea in comun in biserica. Muzica devine astfel un instrument prin care creștinii invața și țin minte textele sfinte. Privitor la binefacerile cantarii in comun sfantul scrie: „Psalmul mangaie pe cel trist, pe fericit il potolește, pe manios il imblan­zește, pe sarac il invioreaza, mustra pe bogat sa se cerceteze”. Psalmul este un leac potrivit tuturor, ajutand pe cel pacatos prin lacrima pocainței. Este o bautura placuta la gust care face mai ușoara primirea invațaturii dumne­zeiești, poate prea amara pentru unii: „Caci firea omeneasca se ferește de toate cele aspre, chiar de sunt sanatoase, le respinge și nu ia decat cu greu ceea ce-i iese inainte cu momeala”.

El enumera chiar și cerințele pe care le presupune cantarea in biserica: credinciosul trebuie sa se implice total, nu numai prin prezența fizica, ci și prin participarea sufleteasca. Poveștile și gandurile straine trebuie sa ne paraseasca. Trecand la amanunte tehnice, cere o potrivire a formei, adica a melodiei, la conținutul religios, iar apoi, privitor la interpretare, cantarea la unison (uno ore), caci psalmodierea nu vizeaza ostentația, evidențierea unor calitați muzicale proprii, ci unirea in smerenie și caința a glasurilor celor pacatoși, intru lauda lui Dumnezeu. Psalmii nu se canta pentru oameni, ci pentru Domnul: „Caci noi trebuie sa implinim totul ca inaintea lui Dumnezeu, nu din dorința de a placea oamenilor”.

Sfantul Niceta nu numai a promovat teoretic și practic cantarea bisericeasca, dar a și compus imnuri, iar cel mai cunoscut imn compus de el este Te Deum laudamus (Pe Tine Dumnezeule te laudam) și care poate fi numit, pe buna dreptate, imnul crești­natații. Imnul este o opera doxologica in proza ritmata, ce intru­nește in sine toate capitolele teologiei sale, intreaga doctrina ortodoxa. Datorita acurateței teologice, simplitații și a desavarșirii formale, acest imn a avut și are succes deosebit in mediile eclesiastice. In ciuda scurtimii sale, cuprinde, esențializata, intreaga doctrina creștina, urmand indeaproape invațatura Simbolului de credința. Puternicul filon liric, caracterul personal al relației om-Dumnezeu, mijlocind tocmai prin aceasta accesul credinciosului spre absolut, spre universalitate, au asigurat buna lui receptare in masa credincioșilor. Aceste calitați, ce țin in mare masura de conținut, se imbina cu simplitatea și totodata virtuozitatea formala. Cadența, armonia, eufonia fac versurile ușor de reținut, chiar de cei mai puțin invațați.

Titlul acestui imn, Te Deum laudamus, a devenit un nume comun, „Te Deum”, ce desemneaza unul din momentele esențiale ale actului slujirii liturgice cu caracter doxologic, cantat cu ocazia marilor sarbatori ori evenimentelor de importanța deosebita, nu numai pentru viața Bisericii, ci și pentru cea sociala și politica. Mai mult, in Biserica Ortodoxa Romana, slujba de Te Deum se incheie cu „Doxologia mare” sau, in locul ei, acest Imn al Sfantului Nichita, Episcopul Remesianei: „Pe Tine Dumnezeule, Te laudam”.

Sfantul Niceta de Remesiana este printre cei dintai scriitori creștini de limba latina de la Dunarea de Jos cu elementele de originalitate, nu atat dogmatice ori conceptuale, cat sub aspectul structurarii discursului și al expresiei, mereu adaptate demersului misionar-catehetic caruia cu atata ravna și smerenie i s-a dedicat, devenind apostolul dacilor, un factor de unitate și continuitate a populației daco-romane din sudul Dunarii, o pecete duhovniceasca pusa pe sufletul poporului roman. Biserica il sarbatorește in fiecare an la data de 24 iunie.<

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 28

Id: 81946

Data: Jun 22, 2026

Imagine: