Cu ocazia sarbatorii Sf. Ier. Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Vineri, 6 decembrie 2013, Înaltpreasfințitul Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgovistei a savârșit Sfânta Liturghie, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, la Mânastirea Stelea din Târgoviște, prilej cu care a hirotonit întru ierodiacon pe tânarul monah Dosoftei Rotaru, pe seama mânastirii mai sus menționate, și pe Ierodiaconul Nectarie Nicu-Robert Vasile întru ieromonah, pe seama Mânastirii Bunea, potrivit Biroului de Presa al Arhiepiscopiei Târgoviștei.În cuvântul sau de învațatura, Înaltpreasfinția Sa a reliefat trasaturile fundamentale ale slujirii arhierești a Sf. Ier. Nicolae, importanta personalitate a vieții creștine de la începutul secolului al patrulea, rolul sau deosebit în apararea dreptei credinței, dar și opera social-filantropica ce l-a facut renumit în întreaga lume și care este un exemplu de daruire și generozitate pentru noi, pâna astazi.De asemenea, Înaltul Ierarh a evidențiat rolul misionar al monahismului ortodox, marele sau aport pastoral-cultural, modalitatea concreta în care el, prin pilda de rugaciune, slujire și angajament eclezial, slujește propovaduirea Evangheliei lui Hristos.Amintim ca tinerii monahi hirotoniți astazi sunt absolvenți ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gura de Aur din Târgoviște și licențiați pai Facultații de Teologie și Științele Educației a Universitații Valahia din Târgoviște.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 633
Id: 36330
Data: Dec 6, 2013
Imagine:

Data: Dec 6, 2013
Data: Dec 6, 2013

Data: Dec 6, 2013
Evenimentul s-a desfăşurat după oficierea Vecerniei unită cu Litia de către un sobor de preoţi, şi s-a bucurat de prezenţa prof. dr. Mihai Şurubaru şi a lect. univ. Augustin Guriţă, de la Facultatea de Istorie a Univeristăţii „Al. I. Cuza” .....
Data: Dec 6, 2013
Ei au susţinut mai întâi un moment artistic, iar apoi au ascultat un cuvânt al părintelui paroh Florin Chirilă. Manifestarea se organizează în fiecare an cu prilejul sărbătorii Sfântului Nicolae, în cadrul serii .....
Data: Dec 6, 2013
Ei au primit câte un cadou după ce au participat la Privegherea în cinstea sfântului, oficiată de un sobor de preoţi în paraclisul parohiei. Sărbătoarea hramului închinată ocrotitorului bisericii din Andrieşeni a .....
Data: Dec 6, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).