„Directivele erau foarte clare. Sa dispara de acolo. Cât mai repede. Au înconjurat cu panouri metalice înalte tot perimetrul. Iar noaptea au dat-o jos detinutii de la penitenciar si noi, activistii de partid. Atunci, parca o voce mi-a zis: ia o caramida acasa, sa o ai amintire.“Sfântul Nicolae este prietenul copilariei noastre, iubit si as­teptat cu nerabdare de toti, indiferent de vârsta, educatie sau stare sociala. Desi nu a fost un la fel de mare teo­log sau scriitor bisericesc precum Sfintii Vasile cel Mare sau Grigorie de Nazians, Nicolae ar­hiepiscopul Mirelor, traitor la începutul secolului al IV-lea, este, poate, cel mai îndragit si cinstit sfânt al crestinatatii. Ne dam seama de acest lucru si din faptul ca, imediat dupa moar­te, în cinstea lui a fost ctitorita o biserica. Astazi, în ora­sul turcesc Demre exista una din­tre cele mai vechi bi­serici cres­tine, ridicata pe mormântul sfântului. De la Mira pâna la Bari, din Orient pâna în Oc­cident, peste tot gasim lacasuri închinate Sfântului Nicolae.Desi nu a ajuns niciodata în partile noastre, poporul român a avut o mare evlavie fata de a­cest sfânt. Chiar si marele voie­vod Mihai Viteazul purta, în lup­tele sale, mâna dreapta a Sfântului Nicolae.Prima biserica mitropolitana a Moldovei, cea de la Ra­da­uti, a fost închinata de catre descalecatorul Bogdan I Sfân­tului Nicolae, acesta devenind, astfel, hram al întregii tari. Asa se explica faptul ca la Iasi existau, în secolul al XVIII-lea, ze­ce biserici închinate Sfântului. Iasul era „orasul Sfântului Ni­co­lae“. Dintre aceste biserici, doar câteva au mai ajuns pâna la noi, iar din cele care s-au pier­­dut în negura timpului, se mai zaresc doar doua despre care mai gasim informatii: „Sfân­tul Nicolae“ din Iarmaroc si „Sfântul Nicolae cel sarac“.

Biserica din mahalaua Brostenilor

La începutul secolului al XVII-lea, undeva, în spatele Curtii Domnesti, de-a lungul râu­lui Bahlui s-au aciuat sa­ra­cii orasului. Principala lor ocu­pa­tie era taiatul stufului, folo­sit la acoperirea locuintelor. Pen­tru faptul ca acest „cartier“ era asezat pe teren mlastinos, oamenii vremii i-au zis mahalaua Brostenilor. Primii domnitori fanarioti, Mavrocordatii, au acordat atentie acestei parti a orasului, încercând sistematizarea cursului râului. Astfel, de la câteva case, zona a început sa fie din ce în ce mai populata. Se transformase într-o adeva­ra­ta mahala, care avea nevoile ei - economice, sanitare, dar si spirituale. La început, pentru vinderea stufului, apoi pentru alimentele necesare traiului, prin anul 1820, a fost înfiintat aici iarmarocul.Lânga aceasta piata a fost ridicata o biserica închinata Sfân­tului Nicolae. Hramul nu a fost dat întâmplator, caci Sfân­tul Nicolae era „parintele sara­cilor si mângâietorul amarâti­lor“. Spre deosebire de celelalte bi­serici din Iasi, aceasta nu a fost o ctitorie domneasca sau bo­ie­reasca, ci una ridicata din contributia locuitorilor mahala­lei. De aceea, a fost cunoscuta drept „biserica calicilor“, nume preluat mai târziu de Biserica Banu. Asa cum mentioneaza cro­nicele, „a fost ridicata cu talgerul, adica prin contributia cui s-a întâmplat, prin stra­du­inta ierului Thimothei“.Poporul a consemnat si o po­veste interesanta în legatura cu aceasta biserica. Se spune ca un celebru haiduc al vremii, Bujor, era fugarit de arnautii fanario­tilor. El si-a gasit sca­parea într-un bordei ce se afla pe locul vii­toarei bi­serici. În semn de mul­tumire catre Dum­nezeu, acesta a dat o parte din comoara sa pre­otului Timotei, pentru ridicarea sfântului asezamânt.

Darâmata si reconstruita dupa planuri italiene

La sfârsitul secolului al XVIII-lea, când majoritatea bisericilor din Ţarile Române au trecut în proprietatea obsti­lor de meseriasi, biserica din iar­marocul Iasilor a fost „adoptata“ de breasla ciubota­rilor. De la acestia, biserica a primit mai multe daruri: clopotul cel mare, donat în anul 1848, si policandrul din mij­lo­cul naosului, ce avea inscriptia anului 1853. Dar, dupa desfi­intarea breslelor, biserica a ra­mas „orfana“. Ajunsa în para­gi­na, „con­ducerea comunei Iasi“ a ho­tarât darâmarea la­casului de cult, fapt împlinit în anul 1897.În luna martie a aceluiasi an, primaria a pus fundatia u­nei noi biserici, cu câtiva metri mai în fata, aproape de strada Iarmarocului (astazi, bulevardul Socola). Planurile noii constructii au fost aduse din Occi­dent, de catre arhitectul italian Iginio Vignalii. O înromânire a stilului renascentist italian, cu o înfatisare „frumoasa si interesanta“, asa cum o descriu contemporanii. Primaria a cheltuit 16.000 de lei pentru finalizarea Bisericii Sfântul Nicolae.În ziua de 13 decembrie a anu­lui 1898, la doar un an de la în­ce­­perea ei, a primit vesmântul sfin­tirii, prin rugaciunile Sfân­tu­lui Mitropolit al Moldo­vei, Io­sif Naniescu. Dupa anul 1900, bi­serica a devenit parohi­ala, iar dupa un anumit timp, a fost filie a unei alte bi­serici ca­re astazi nu mai este, „Sfintii Vo­ievozi“ - Rufeni.

Marturia unui om ce a participat la darâmarea bisericii

Constantin Ilas are astazi 85 de ani. Merge duminica de duminica la biserica, a cântat chiar si în corul unui lacas din apropierea orasului. Dar nu a fost dintotdeauna credincios. „A­veam 36 de ani si eram prin­tre primii din Iasi cu carnet rosu (n.r. adica membru al Par­tidului Comunist Român). Am fost trimis în organizarea tere­nu­lui pentru constructia unei mari fabrici de textile. Locul ales era lânga o fosta manufactura evreiasca din Iarmaroc, lân­ga Biserica «Sfântul Necu­lai». Directivele erau foarte cla­re. Sa dispara de acolo. Cât mai repede. Au înconjurat cu pano­uri metalice înalte tot peri­me­trul. Iar noaptea au dat-o jos detinutii de la penitenciar si noi, activistii de partid. Atunci, parca o voce mi-a zis: ia o cara­mida acasa, sa o ai amintire. Şi am aruncat-o peste gard, în nis­te urzici, iar dimineata, când to­tul a fost gata, am trecut pe lânga gard si am bagat-o în sân. Nu credeam în Dumnezeu. Nu stiu ce a fost cu mine a­tunci. Am si uitat de ea. La da­ta de 8 septembrie 1964 a fost semnat actul de înfiintare a în­treprinderii Ţesatura Iasi. Am lucrat acolo pâna în 1990, la sectia Ţesatorie cu Razboaie Automate si la filatura de Fire Pieptanate. În 1990, la pensionare, a trebuit sa eliberam apartamentul de serviciu. Şi, când am început mutarile, sub un dulap am gasit caramida în­ve­lita într-un stergar. Am sim­tit ceva, ca un cutremur în mi­ne. Tremuram si plângeam. Am simtit cum credinta izvora în mine. Şi l-am cautat pe Dum­ne­zeu… Amu nu mai pot, dar am fost dascal multi ani dupa pensie… de la o caramida“.Marturia unui om care a par­ticipat fizic la disparitia Bi­sericii „Sfântul Nicolae“ din Iar­maroc este facuta printre la­crimi. Înalta, supla, frumoa­sa precum o catedrala. În mar­turie se strecoara si o bucurie. Omul simte mâna lui Dumne­zeu în faptul ca, peste drum de Ţesatura, s-a plamadit o noua biserica ce a preluat hramul istoric al Sfântului Nicolae.În zilele noastre, dupa a­proape 50 de ani de la demola­rea bisericii, megastructura Ţe­sa­tura este taiata si vânduta la fier vechi. Deja se planuieste a­co­lo construirea unui mare centru comercial. Poate ar fi cazul ca autoritatile locale sa-si aminteasca faptul ca acolo a fost un Altar al lui Dumnezeu. Ma­car un mic semn, o cruce, o troita, o candela aprinsa, ar trebui sa strajuiasca în acel loc, pentru ca si nepotii nostri sa stie despre Biserica Sfântul Nicolae din iarmarocul Brostenilor. (Documentar publicat în “Ziarul Lumina” din data de 6 decembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 613

Id: 36318

Data: Dec 6, 2013

Imagine: