]]>Sărbătoarea hramului Parohiei Andrieşeni din Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, a fost una cu totul deosebită în acest an. Încă de pe 30 noiembrie 2015, manifestările prilejuite de Zilele “Sfântul Ierarh Nicolae” au adunat în paraclisul parohiei numeroşi enoriaşi care au venit să înalţe rugăciuni către Preabunul Dumnezeu. În această săptămână, oamenii din comunitate, împreună cu preotul lor, părintele Mihai Cepeliuc, şi-au adus aminte de înaintaşii care au căzut pe fronturile de luptă pentru apărarea credinţei şi neamului, dar au şi mulţumit lui Dumnezeu pentru că a rânduit ca în anul 1918 să se înfăptuiască Marea Unire, informează site-ul parohiei. Încet, încet, timpul a trecut, astfel că s-a apropiat şi mult aşteptata zi de hram, căci biserica din Andrieşeni este ocrotită de aproape două secole de Sfântul Ierarh Nicolae, alături de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Deşi străvechiul locaş de închinăciune se află în stadiul de construcţie, ocrotitorul satului Andrieşeni a fost cinstit în paraclisul ridicat în apropiere, devenit neîncăpător de numărul mare de credincioşi. În amurgul serii, toaca şi clopotele au anunţat începerea Slujbei Vecerniei unită cu Litia. Rând pe rând, cei mici şi cei mari s-au adunat de pe toate uliţele satului pentru a asculta cântările de laudă aduse celui ce a “câștigat cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate”. Copiii din toată comuna Andrieşeni au aşteptat cu emoţie sărbătoarea Sfântului Nicolae. Peste 200 de îngeraşi, au ascultat cu atenţie timp de mai bine de două ceasuri Vecernia şi Acatistul Sfântului Nicolae. Preotul paroh Mihai Cepeliuc a făcut referire la viaţa şi virtuţile Sfântului Nicolae, iar apoi apreciat prezenţa mare a copiilor la biserică. “Toţi copiii au acasă ghetuţele pregătite pentru daruri. Dacă acasă în ghetuţe ei pot găsi şi o nuieluşă, aici, în biserică, copilaşii primesc un dar simbolic, oferit din inimă”, s-a exprimat preotul paroh Mihai Cepeliuc. În continuare, a urmat un program artistic cu poezii şi cântece închinate Sfântului Ierarh Nicolae. “Sfinte Nicolae, noi te aşteptăm cu drag”, au cântat glasurile celor 200 de elevi veniţi în biserică de la Andrieşeni, de la Spineri, de la Buhăieni sau Drăgăneşti. “Sfântul Nicolae a ajuns în centrul satului! Mai are un pic şi vine!”, i-a anunţat cu faţa luminoasă preotul Mihai Cepeliuc. Cei mai mici şi cei mari, au primit apoi mult aşteptatul dar, mulţumind preotului Mihai Cepeliuc, cel care a iniţiat Programul misionar-filantropic “Aşteptându-l pe Sfântul Nicolae”. În dimineaţa zilei de 06 decembrie 2015, Utrenia a fost urmată de Slujba Acatistului şi de Sfânta Liturghie, urmând ca la final să se săvârşească Parastasul pentru cei adormiţi. Înainte de a pleca spre casele lor, oamenii au primit un pachet consistent cu alimente. Hramul de la Andrieşeni a fost şi va rămâne întotdeuna unic, pentru că de veacuri credinţa şi tradiţiile sătenilor sunt păstrate cu sfinţenie. Mai mult, cei plecaţi din Andrieşeni în diferite colţuri ale ţării şi ale lumii sunt mărturii vii de oameni credincioşi şi harnici, apropiaţi de biserica din satul lor, ce încă are nevoie de sprijinul tuturor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 593
Id: 59181
Data: Dec 8, 2015
Imagine:
]]>Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului în colaborare cu Consiliul Județean Argeș și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș, a organizat marţi, 8 .....
Data: Dec 8, 2015
]]>Parohia „Sfânta Muceniță Filofteia” din Galați și-a serbat luni, 07 decembrie 2015, hramul. Cu acest prilej, în comunitatea situată la intrarea în municipiu, prin implicarea .....
Data: Dec 8, 2015
]]>La Teatrul de Marionete din Arad va avea loc duminică, 13 decembrie 2015, de la orele 19:00, spectacolul caritabil „Bucuria Crăciunului” pentru copiii bolnavi. După cum a .....
Data: Dec 8, 2015
]]>Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi, mai ales în rândul copiilor. Conform tradiţiei transmise din bătrâni, în seara dinaintea .....
Data: Dec 8, 2015
]]>În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Patapie, 08 decembrie 2015, credincioșii parohiei gălățene care-l au ca ocrotitor, alături de Sfinţii Trei Ierarhi și Sfântul Ierarh Luca .....
Data: Dec 8, 2015
]]>În data de 26 noiembrie 2015, Seminarul Teologic Ortodox Chesarie Episcopul din Buzău a fost gazdă, pentru a doua oară, a notoriului concurs european de traduceriJuvenes .....
Data: Dec 8, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).