Credinciosii Parohiei “Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada - Spania, s-au reunit vineri, 6 decembrie 2013, în biserica, la Sfânta Liturghie, pentru a-l sarbatori pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Copiii prezenti s-au cuminecat si au primit daruri pregatite prin grija si osteneala credinciosilor comunitatii, a precizat Parintele George Cimpoca, parohul Bisericii „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada.În cuvântul de învatatura la Evanghelia zilei, parintele paroh a spus: “Fericirile rostite de Mântuitorul, pe care le-am auzit în textul evangheliei rânduit pentru ziua de astazi, ne reamintesc cum arata adevaratul OM. Cum este structurat în interior adevaratul OM. Şi daca le-am rosti în fiecare zi si le-am lipi chiar pe toti peretii tot nu ar fi îndeajuns pentru a întelege aceasta, caci am senzatia ca oamenii de azi au început sa-i uite chipul. Suntem în continuare un popor de oameni saraci, care mai aram pamântul cu calul, dar am început cu totii sa visam la un tip de om-european care nu arata deloc bine. Mântuitorul spune astazi un mare NU la tot ceea ce noi, oamenii, spunem DA. Pentru noi, oamenii, important e sa fii puternic, sa fii bogat, sa fii mare, sa fii sus, sa fii primul. Hristos vine si spune: “Nu, nu asta e cel mai important! Important e sa fii simplu, sa fii discret, sa fii umil, sa fii cu bun simt, sa fii blând, sa fii pasnic, sa fii curat cu inima”. Sf. Nicolae este un exemplu de cum sa gândesti si sa traiesti ca Hristos… Astazi, însa, traim vremuri în care minciuna îi apropie pe oameni, iar sinceritatea îi desparte”.La final, parintele paroh a urat viata lunga, buna si binecuvântata tuturor celor ce poarta numele sfântului ierarh.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 647
Id: 36353
Data: Dec 7, 2013
Imagine:
Data: Dec 7, 2013
Data: Dec 7, 2013

Data: Dec 7, 2013

Data: Dec 7, 2013

Data: Dec 7, 2013

Data: Dec 7, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Teofil Paraian - Conferinta Cluj 6 6 - Intrebari si raspunsuri
Parintele Teofil Paraian - Revarsare de Lumina 1 10
Parintele Teofil Paraian - Te port in suflet
Parintele Teofil Paraian - Revarsare de Lumina 5 10
Parintele Teofil Paraian - vizita pastorala Europa - 2008
Parintele Teofil Paraian - Revarsare de Lumina 4 10
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).