Calugar cu viata aleasa, bun organizator al vietii de obste, bun invatator al ucenicilor sai pe care i-a indemnat tot timpul la rugaciune, la munca, la practicarea virtutilor crestine, sadindu-le in suflet dorul neincetat pentru Hristos, bun traducator al scrierilor Sfintilor Parinti si neincetat lucrator pentru apararea dreptei credinte, staretul Paisie de la Neamt poate fi considerat un al doilea innoitor al monahismului romanesc, dupa Sfantul Nicodim de la Tismana. Pentru viata sa curata si pentru jertfa pe care a pus-o neincetat in slujba credintei, Biserica Ortodoxa Rusa (1988), apoi cea Romana (1992) l-au trecut in randul sfintilor preacuviosi, fiind praznuit in fiecare an pe data de 15 noiembrie, informeaza 'Ziarul Lumina'.Cuviosul Paisie de la Neamt a vazut lumina zilei la 21 decembrie 1722 in orasul ucrainian Poltava, intr-o familie cu doisprezece copii, el fiind al unsprezecelea. Tatal sau, Ioan, era preot la catedrala din Poltava, iar mama sa, Irina, se ingrijea de cele douasprezece odrasle cu care Dumnezeu le binecuvantase casa. La botez a primit numele de Petru, dupa numele Sfantului Petru Movila, mitropolitul Kievului, deoarece acesta era cinstit de Biserica in ziua de 21 decembrie. Parintele Ioan a trecut la cele vesnice pe cand micutul Petru avea numai patru ani. Dupa moartea tatalui, mama a ramas cu toata grija casei, staruind ca pruncii ei sa primeasca cea mai buna educatie crestineasca. La varsta de doisprezece ani, Petru este dus de mama sa sa invete carte duhovniceasca la Şcoala Fratiei din Kiev, scoala care era cunoscuta mai ales sub numele de Academia movileana, dupa intemeietorul ei, Sf. Ier. Petru Movila. Aici este lasat in grija arhiepiscopului de Kiev, Rafael. La aceasta scoala a invatat alaturi de copiii marilor demnitari si preoti din Ucraina si chiar din Moldova. Timp de patru ani de scoala, sufletul fericitului Platon nu si-a gasit odihna, fiind mereu mistuit de dorul calugariei. Glasul tainic al Duhului Sfant il chema la marea nevointa a vietii monahale, unde prin multe osteneli si neadormita rugaciune, sufletul ravnitor se curata de patimi si se uneste cu Hristos. Este facut rasofor in anul 1739, avand doar 17 ani, la Manastirea Medvedevschi si primeste numele de Platon. Cauta pe Hristos in manastirile moldaveMereu in cautarea isihiei desavarsite, rasoforul Platon zaboveste pentru putin timp in marea lavra Pecerska, dar negasind nici aici ceea ce cauta, calauzit de mana lui Dumnezeu, in anul 1745, paraseste patria natala si merge pentru a-L afla pe Hristos in manastirile din Moldova.La adapost de uniatia catolica poloneza care invadase o buna parte din Ucraina de sud-vest, rasoforul Platon va gasi in tinuturile Moldovei o viata monahala cu deosebita inflorire, avand posibilitatea de a gusta rugaciunea langa doi mari calugari isihasti de pe aceste meleaguri: Cuviosul Vasile de la Poiana Marului si Cuviosul Onufrie Sihastrul. Dupa ce poposeste la mai multe manastiri si sihastrii, fericitul Platon se stabileste la Schitul Trestieni, in tinutul Buzaului. Fiind foarte apropiat de marele pusnic Onufrie, si dorind sa deprinda de la acesta mestesugul rugaciunii lui Iisus, Platon merge la Schitul Carnu de pe valea Buzaului. Mereu cerea de la avva Onufrie cuvant duhovnicesc care sa-i fie de folos pe calea mantuirii. Odata, dupa ce i-a vorbit batranul despre patimirile trupesti si sufletesti si despre luptele care vin de la vrajmasul diavol, a adaugat si aceste cuvinte: Daca n-ar apara Hristos pe poporul Sau, nu s-ar fi mantuit nici unul dintre sfinti. Dar celui ce cade la Hristos cu credinta si cu dragoste, cu smerenie si cu lacrimi, i se dau mangaieri si negraite bucurii, pace si dragoste fierbinte catre Dumnezeu. Marturii ale acestui lucru sunt lacrimile nefatarnice izvorate din marea dragoste, zdrobirea inimii si smerenie necontenita pentru Hristos. Caci din dragoste catre Dumnezeu, omul devine nesimtitor catre bunurile lumii acesteia. Monahul Platon a pus aceste cuvinte in cel mai de cinste ungher al inimii sale pentru ca demult le asteptase si demult cauta sensul lor plin de viata. A plecat in Sfantul Munte ca sa scape de hirotonieDupa patru ani de nevointa duhovniceasca petrecuta in Moldova, fericitul Platon a plecat in Sfantul Munte pentru ca nu cumva parintii moldoveni sa ma sileasca sa primesc preotia, dupa cum el insusi marturiseste. Prima sa dorinta cu care a mers in Muntele Athos a fost aceea de a gasi un om, asemenea parintelui Onufrie, de la care sa afle sfat bun pentru mantuire. Negasind insa un povatuitor iscusit, s-a retras in pustie si timp de patru ani s-a nevoit de unul singur, in lipsa si in osteneala, in ruguciune si in citirea Sfintilor Parinti, in lacrimi si priveghere ziua si noaptea. Dar nu dupa multa vreme, Dumnezeu a randuit ca in Sfantul Munte sa vina marele staret Vasile de la Poiana Marului, poposind cateva zile la chilia fericitului Platon. La rugamintea staretului Vasile, Platon a acceptat sa devina monah, luand numele de Paisie. Calea imparateascaDupa ce s-a calugarit, Sf. Paisie Velicikovski s-a apropiat tot mai mult de Cuviosul Vasile de la Poiana Marului. Batranul Vasile l-a sfatuit pe ucenicul sau sa-si aleaga calea imparateasca: Toata viata monahiceasca se imparte in trei parti: prima este viata de obste; a doua este petrecerea in doi sau in trei, numita si calea imparateasca sau de mijloc, avand toate in comun; a treia este nevointa de unul singur in pustie, potrivita numai barbatilor sfinti si desavarsiti. Iar alta data avva Vasile il invata: Cel ce traieste singuratic lucreaza numai pentru sine, din iubire de sine; iar cel ce traieste in obste lucreaza numai pentru Domnul, din iubire de Dumnezeu. De aceea se cuvine ca noi neputinciosii sa tinem calea imparateasca, petrecand mai multi la un loc. In felul acesta si ispitele le vom birui si de pacatul iubirii de sine ne vom izbavi!Aceste indemnuri au fost folosite mai tarziu de Cuviosul Paisie pentru organizarea vietii de obste pe care o va conduce. Din experienta acumulata prin sederea sa la Muntele Athos, Cuviosul Paisie i-a impartasit si pe altii. El vorbeste foarte frumos despre necesitatea vietii de obste: Cel ce nu vrea sa patimeasca cu Hristos in viata de obste si indrazneste in mandria sa sa se ridice deodata pe crucea lui Hristos, alegandu-si viata de pustie inainte de vreme, devine un razvratit, iar nu un pusnic!Pentru ca multi frati se stransesera in jurul lui, Paisie a fost convins de avva Vasile sa primeasca Taina Sfintei Preotii, pentru a-i calauzi pe cei de langa dansul in mod deplin. Prima obste intemeiata de cuviosul Paisie a fost cea de la Schitul Sfantul Ilie din Muntele Athos. Din nou in MoldovaIn vara anului 1763, mitropolitul Moldovei, Gavriil, a incuviintat ca Paisie, impreuna cu ucenicii sai, sa vina din nou in Moldova, de data aceasta la Manastirea Dragomirna, pentru a revigora viata monahala de aici, cu experienta dobandita in Sfantul Munte. Sfantul a fixat anumite canoane dupa care sa se conduca obstea: a fost desfiintata total averea proprie a fratilor din obste; staretul era responsabil pentru a da fiecaruia cele necesare, dupa ascultarea lui; fiecare frate trebuia sa se sileasca pentru a dobandi desavarsita ascultare, prin parasirea cu totul a voii, cugetarii si libertatii sale; slujbele bisericesti erau facute dupa randuiala din Sfantul Munte; practicarea Rugaciunii lui Iisus de catre obste, citirile din Scriptura si din Sfintii Parinti; era interzisa intrarea femeilor in manastire, afara numai de cazurile de primejdie: razboi, epidemie; Manastirea Dragomirna sa nu fie niciodata si nicaieri inchinata, dupa testamentul lasat de ctitorul ei, Atanasie Crimca. In Manastirea Dragomirna se nevoiau calugari de trei nationalitati: moldoveni, slavi si greci, astfel fiind nevoie ca la citirile din Pateric, ce se faceau seara, sa se foloseasca pe rand cele trei limbi: romana, slava si greaca. Rugaciunea lui Iisus era practicata neincetat, atat de staret, cat si de obste. Cuviosul Paisie a scris o frumoasa epistola in sase capitole impotriva celor ce defaimau Rugaciunea lui Iisus. I-a primit pe oameni in manastire in vreme de razboiIn toamna anului 1768, din cauza invadarii Bucovinei de catre armatele straine, mii de familii de tarani se refugiasera in padurile din jurul Manastirii Dragomirna. Iarna, cuviosul a mutat pe calugari intr-o jumatate de manastire, iar cealalta jumatate a pus-o la dispozitia mirenilor saraci, batrani si a mamelor cu copii. Trapeza cea mare o dadu de asemenea spre folosinta poporului infrigurat. La manastire oamenii au putut sa manance o masa calda si sa primeasca ingrijiri medicale. Dupa sase ani de razboi, nordul Moldovei a ramas sub ocupatie austriaca, iar Manastirea Dragomirna a devenit proprietatea imperiului catolic de la Viena. Din aceasta cauza, obstea de aici in frunte cu staretul Paisie a fost nevoita sa se stramute la Manastirea Secu, in ziua de 14 octombrie 1775. La Dragomirna au mai ramas numai 50 de monahi, sub povatuirea unui egumen.De la Secu marele staret scria cuvinte de invatatura ucenicilor sai ramasi la Dragomirna: Trebuie sa fiti treji si permanent sa puneti inceput de pocainta. Fugiti de grairea desarta care omoara sufletul, nu umblati din chilie in chilie, fara invoirea duhovnicului; marturisiti-va regulat cugetele prin care se risipeste ispita. A intemeiat o scoala pentru traduceri de carti si a zidit spital pentru bolnavi Dupa patru ani de nevointa la Manastirea Secu, desi se construisera peste 100 de chilii noi, acestea se dovedisera neincapatoare pentru numarul de monahi care formau obstea. Astfel, cu binecuvantarea mitropolitului Gavriil si cu sprijinul domnitorului Moldovei, Constanin Moruzzi, s-a hotarat mutarea cuviosului Paisie, cu o parte din obstea de la Secu, in marea lavra de la Neamt. La 14 august 1779, Cuviosul Paisie a fost intampinat cu bucurie la Manastirea Neamt, in sunetul de clopote si in iz de cantare duhovniceasca. Aici a intemeiat o scoala in vederea traducerii de carti, iar activitatea sa carturareasca a fost cea mai rodnica din decursul vietii sale. In Manastirea Neamt a zidit spital pentru bolnavi si case de oaspeti. De multe ori isi petrecea noptile veghind langa paturile celor bolnavi, suferea si suspina cu ei, mangaindu-i cu nadejdea vindecarii si a mantuirii, dandu-le nu putina usurare in amara lor durere. Un pelerin grec, Constantin Caragea, ajungand la Manastirea Neamt, va descrie mai apoi, intr-una din operele sale, chipul plin de Duhul Sfant al marelui staret Paisie: Pentru prima data in viata am vazut cu ochii mei sfintenia intrupata si neprefacuta. Pe mine ma uimi fata lui luminoasa si palida, fara pic de sange, o barba mare si alba, lucitoare ca argintul si curatenia neobisnuita a hainelor sale si a chiliei. Vorba lui era blanda si cu totul sincera. Mi se parea ca era un om cu totul desprins de trup!.Cultul Sfantului Cuvios PaisieEra mereu deschis celor ce aveau nevoie de sfat. In ultimii ani de viata, marele staret se simtea tot mai bolnav si slabit. La 30 octombrie 1794 s-a imbolnavit greu. Dupa cateva zile s-a simtit mai bine, iar duminica, 5 noiembrie, a participat la Sfanta Liturghie impartasindu-se. Miercuri 15 noiembrie, nu a mai vorbit nimic, ci numai privea linistit si se ruga neincetat cu Rugaciunea inimii, iar spre seara, dupa ce i s-a citit canonul de iesire a sufletului, si-a dat duhul in mainile lui Hristos la varsta de 72 de ani. Mormantul sau a fost sapat in gropnita din dreapta naosului bisericii manastirii. Biserica Ortodoxa din Romania l-a cinstit pe Cuviosul Paisie ca sfant dintotdeauna, mai ales in Moldova, praznuindu-l pe data de 15 noiembrie a fiecarui an, prima zi din Postul Craciunului. Din anul 1988, el a fost canonizat, iar cultul lui s-a extins in toate tarile ortodoxe.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 713

Id: 10200

Data: Nov 15, 2010

Imagine: