Iar eu iarasi, cel muritor si mic în lume, privesc în mine întreg pe Facatorul lumii, si stiu ca nu voi muri, aflându-ma înauntrul Vietii. Şi am toata viata rasarind înauntrul meu. El este în inima mea, dar se afla în cer, mi se arata aci si acolo, stralucind la fel.

Imnul al Xlll-lea

Îndemn la pocainta; si cum vointa trupului unita cu vointa duhului face pe om în chipul lui Dumnezeu.

Plâng si ma doare inima când îmi straluceste lumina si vad saracia mea si cunosc unde sunt si în ce lume muritoare locuiesc, fiind muritor; si ma desfatez si ma bucur, când înteleg starea si slava data mie de Dumnezeu si ma vad pe mine ca un înger al Domnului împodobit întreg în haina nemateriala.

Bucuria aprinde dorul meu de Dumnezeu, Cel ce-mi da toate si ma preschimba. Iar din dor izvorasc râuri de lacrimi si ma face si mai stralucitor. Ascultati voi, care ati pacatuit ca mine lui Dumnezeu, siliti-va si alergati cu putere în fapte, ca sa luati si sa apucati materia nemateriala a focului - iar zicând materie, am aratat fiinta dumnezeiasca - si sa aprindeti sfesnicul spiritual al sufletului, ca sa va faceti sori luminatori în lume, chiar daca nu sunteti vazuti de cei din lume; ca sa va faceti ca niste dumnezei, având înlauntrul vostru toata slava lui Dumnezeu în doua firi, cu adevarat în doua naturi si în doua lucrari si în doua vointe cum zice Pavel (Efeseni II, 3).

De fapt, alta este voia trupului curgator si alta a Duhului si alta a sufletului. Dar ca om nu sunt întreit, ci îndoit. Însa sufletul meu s-a legat în chip negrait cu trupul meu. Deci nu cauta fiecare ale sale în chip separat, ca de pilda a mânca si a bea, sau a dormi, care spun ca sunt voia pamânteasca a trupului. Astfel fiindca nimic nu cauta trupul în chip separat de suflet, caci în acest caz ar fi mort, fara simtire, ca un lut, socotesc ca totul este a sufletului, ca e o singura vointa a omului. Deci cel ce si-a unit ceea ce e al lui cu Duhul dumnezeiesc, s-a facut în chipul dumnezeiesc, luând pe Hristos în piept.

S-a facut crestin din Hristos, având înauntru ca pe Cel ce a luat chip în sine (Gal. IV, 19) pe Hristos cel necuprins si singur cu adevarat neapropiat tuturor fapturilor. Dar, o, fire neprihanita, fiinta ascunsa, iubire de oameni necunoscuta celor mai multi oameni, mila nevazuta de cei ce vietuiesc fara minte, fiinta neschimbatoare, netaiata, întreit sfânta, lumina simpla si fara chip, întru totul necompusa, necorporala, nedespartita, necuprinsa de nici o fire, cum te-ai facut vazuta ca mine, cum Te-ai facut cunoscuta celor din întuneric ? Cum Te-ai facut tinuta în mâinile Sfintei Tale Maice ?

Cum te-ai facut legat ca un ucigas, ai patimit trupeste ca un raufacator, o, Împarate, voind cu orice pret sa ma mântuiesti si sa ma introduci iarasi în raiul slavei ? Aceasta e iconomia Ta, aceasta venirea, aceasta, mila si iubirea Ta de oameni, care s-a aratat pentru noi, toti oamenii, Cuvinte, pentru credinciosi, necredinciosi, pagâni, pacatosi, sfinti. Caci tuturor s-a facut comuna aratarea Ta, mântuirea si rascumpararea, celor vii si morti.

Dar ceea ce s-a facut în chip ascuns în mine risipitorul, si s-a savârsit partial într-o nestiinta cunoscuta – caci e cunoscuta mie si necunoscuta altora - ce limba va spune, ce minte va tâlcui, ce cuvânt va exprima, ca sa spuna si limba ta ? Caci e un lucru înfricosator, Stapâne, înfricosator si mai presus de cuvânt, ca mi se arata lumina, pe care nu o are lumea. Şi ca ma iubeste Cel ce nu e înauntru lumii acesteiasi ca iubesc pe Cel ce nu e nicaieri în cele vazute. Sunt asezat pe pat, fiind în afara lumii si fiind în mijlocul chiliei mele, vad pe Cel ce e în afara lumii, caruia Îi si vorbesc, ba îndraznesc sa spun, Îl si iubesc si Acela ma iubeste. Manânc, dar ma hranesc bine numai cu aceasta contemplare. Şi unit cu El, depasesc cerurile. Şi aceasta o stiu ca un fapt adevarat si sigur.

Dar unde e trupul atunci, nu stiu. Ştiu ca pogoara Cel ce e nevazut. Ştiu ca Cel ce e despartit de toata zidirea ma ia înauntrul Lui si ma ascunde în bratele Lui, si ma aflu atunci în afara întregii lumi. Iar eu iarasi, cel muritor si mic în lume, privesc în mine întreg pe Facatorul lumii, si stiu ca nu voi muri, aflându-ma înauntrul Vietii. Şi am toata viata rasarind înauntrul meu. El este în inima mea, dar se afla în cer, mi se arata aci si acolo, stralucind la fel. Dar cum se savârsesc acestea, cum as putea sa înteleg, cum as putea exprima, cele ce le înteleg si vad ? Caci sunt cu adevarat, dar cu totul de negrait si de nespus, cele ce ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima trupeasca de carne a omului nu s-au suit (I Cor, II, 9).

Îti multumesc, Stapâne, ca m-ai miluit pe mine si mi-ai dat sa le vad pe acestea si sa le scriu asa si sa vestesc celor împreuna cu mine iubirea Ta de oameni, ca sa cunoasca si acum în chip tainic popoare, semintii si limbi ca îi miluiesti pe toti cei ce se pocaiesc cu caldura, la fel ca pe Apostolii Tai si pe toti sfintii. Şi le faci parte de binefaceri, de cinste si-i slavesti, Dumnezeul meu, ca pe unii ce Te cauta cu dorinta si în frica multa si numai spre Tine privesc, Facatorul lumii, caruia se cuvine cinstea, stapânirea si marirea, ca Împaratului si Dumnezeului si Stapânului tuturor, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 524

Id: 38752

Data: Mar 12, 2014

Imagine: