Cuvintele tale m-au convins, sfinte batrâne, și minunea mi-a dat certitudinea ca ai dreptate. Cred acum. Cred cu toata puterea sufletului meu ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat și El, de o ființa cu Tatal.Puțina carte a învațat sfântul, cum știm. Acest lucru totuși nu l-a împiedicat sa vina și sa ia parte la Sinodul I Ecumenic pe care l-a convocat Constantin cel Mare în anul 325 d. Hr., ca sa se astupe gura lui Arie și sa-l cateriseasca. Acest înfricoșator eretic, dupa cum știm, învața ca Hristos nu este Dumnezeu, ci creatura și faptura a lui Dumnezeu. Aceasta ereticeasca învațatura a lui a provocat un adevarat cutremur și a tulburat întreaga Biserica creștina.În acest Sinod, pe de o parte, s-a prezentat Arie cu iscusiții lui ritori și cu episcopii care erau adepți ai lui. Și aceștia erau Eusebie al Nicomidiei, Theagene al Niceei și Macarie al Chalcedonului. Împreuna cu aceștia, cu încuviințarea Împaratului, au venit și au șezut în sinod și destui filosofi de același cuget cu Arie, ca aparatori ai lui. Printre aceștia se distingea și un filosof pagân, Evloghie, care în meșteșugul dialecticii, în sucirea cuvintelor și în sofismele lui era considerat nebiruit.În tabara ortodocșilor erau adunați 317 cuvioși arhierei și clerici. Printre aceștia se distingeau sfinții, Nicolae și Alexandru, care era înca preot, Episcopul Antiohiei Eusthatie, Pafnutie din Tebaida, Athanasie cel Mare, pe atunci diacon al Bisericii Alexandrine, Episcopul Trimitundei, Spiridon și mulți alții. Cel din urma, bineînțeles, nu se distingea prin cultura și educația lui. Se distingea totuși prin simplitatea și smerenia lui. Era un vas nedeșertat din comorile cerești. Era un salaș al Duhului Sfânt. Din clipa în care a intrat în sala sinodului, inima lui batea tare și se ruga cu credința adânca și cu rugaciune a minții sa lumineze Dumnezeu, astfel încât la sfârșit sa straluceasca adevarul.„Parinte,proslavește-L pe Fiul” zicea și repeta neîncetat cu lacrimi în ochi. Dragostea lui fața de slavitul nostru Mântuitor Hristos îi ardea tot trupul și îl umplea de nebiruita putere.În discuția pe care a aprins-o înfricoșatul Arie cu cultura lui filosofica, cu șiretenia și cu limbuția lui, dar și cu adepții sa retori, care îl întareau neînchipuit arunca adevarate fulgere împotriva adevarului și Bisericii lui Hristos. Orele treceau fara un rezultat pozitiv. La un moment dat mai ales, unul dintre cumpliții retori ai lui Arie, pagânul Evloghie a adus asemenea argumente și cu atâta maiestrie meșteșugite, încât se putea crede ca dreptatea se afla de partea lor. Aparatorii adevarului creștin, și însuși Athanasie cel Mare au tacut. O tacere de moarte s-a întins pentru câteva secunde în marea sala a sinodului. În acea clipa s-a ridicat de la locul sau, sfântul nostru și a cerut sa vorbeasca. Încet, a înaintat la tribuna.Adepții ereziarhului au zâmbit a râde de cum l-au vazut. Ceilalți parinți s-au întristat. Știau fara îndoiala ca Sfântul era curat și virtuos. Totuși era un om simplu și cu puțina carte și fara ceea ce obișnuim sa numim, în chip lumesc, înțelepciune și cunoștința. Cum ar putea, așadar, smeritul pastor sa o scoata la capat cu un ritor înțelept și pervers. De aceea erau suparați și unii chiar se straduiau sa-l împiedice sa vorbeasca. Se temeau ca nu cumva retorul cel dur și crud sa nu caute sa-l expuna și sa râda de el. Sfântul Spiridon totuși insista. Și împaratul i-a dat cuvântul.Iarași o tacere mormântala s-a întins peste sala. Prietenii lui Arie cu dificultate își ascundeau disprețul, în timp ce parinții cu sentimente de respect, dar și cu nedumerire îl priveau pe batrân. Într-o clipa, marele Spiridon, rupând tacerea, se întoarce catre filosof și cu un glas ferm începe sa-i spuna aceste cuvinte:- Asculta, înțeleptule, Unul este Dumnezeu. Acesta prin Cuvântul Sau și prin Duhul Sau a creat toata lumea. Și pe cele pe care le vedem, și pe cele pe care nu le vedem. Acesta a plasmuit și minunata și extraordinara faptura care este omul. Acest Cuvânt al lui Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu adevarat și de o ființa cu Tatal. Pentru propria noastra mântuire, credem ca Fiul lui Dumnezeu, S-a facut și om și S-a nascut dintr-o Fecioara, Fecioara Maria. A crescut ca om acolo în Nazaret, a propovaduit pentru trei ani și apoi a fost rastignit și îngropat ca om. Apoi a înviat ca Dumnezeu dupa trei zile și ne-a înviat și pe noi împreuna cu El, și ne daruiește viața veșnica și nestricacioasa. Cuvântul lui Dumnezeu, dupa Învierea Lui, a ramas pe pamânt pentru patruzeci de zile și apoi S-a înalțat la cer, de unde a și trimis pe pamânt, dupa zece zile, Preasfântul Duh, Care de atunci ramâne în Biserica. Cuvântul lui Dumnezeu, credem înca, va veni iarași într-o zi sa judece întreaga lume. Iar noi vom învia și ne vom înfațișa înaintea Lui ca sa dam socoteala Lui pentru toate faptele, cuvintele și gândurile noastre.- Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos este de o ființa cu Tatal, de un tron, de o cinste, de o slava cu El. Unul este Dumnezeu. Trei Persoane totuși, trei Ipostasuri, Tatal, Fiul și Duhul Sfânt. Aceste trei Persoane, un singur Dumnezeu, o singura fire, sunt pentru mintea omului ceva negrait și necuprins. Așa cum este cu neputința sa puna cineva toata apa marii într-un pahar, tot așa este cu neputința minții omenești limitate sa cuprinda și sa înțeleaga nesfârșirea dumnezeirii. Ca sa dau totuși o explicație cuvintelor mele, sa ma ierte Cel Preabun ca voi folosi acest exemplu palpabil.Atunci sfântul a bagat mâna stânga în buzunarul lui și a scos o caramida și, aratând-o tuturor, a facut cu dreapta lui semnul crucii și a zis: „În numele Tatalui”.Și s-a crapat caramida. Parinții care urmareau scena s-au cutremurat de-a dreptul. Fiindca odata cu cuvintele Sfântului focul cu care fusese arsa caramida s-a înalțat deasupra.- „Și al Fiului”.A adaugat. Și apa cu care fusese înmuiata caramida, a curs jos.- „Și al Duhului Sfânt”.A încheiat învațatorul cel faptuitor și luminat de Dumnezeu. Lutul a ramas în mâna lui.- „Fraților ai mei și parinților, a continuat facatorul de minuni, așa cum caramida alcatuiește un singur lucru, o singura fire, dar este întreita - foc, apa și pamânt – la fel și Sfântul Dumnezeu. Chiar daca nu trebuie sa asemanam Firea cea nezidita și mai presus de fire cu o creatura zidita și stricacioasa, cu toate acestea, pentru a face înțelese cele neînțelese – sa ne ierte nesfârșita Lui mila – spunem și întarim:- Dumnezeu este Unul dupa fire și dupa natura. Dar dupa persoane sau ipostasuri este treimic: Tatal, Fiul și Duhul Sfânt.Cuvintele Sfântului au uimit pe toți cei de fața. Sala a rasunat de slavoslovii catre Dumnezeu și de laudele Parinților. „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru. Tu ești Dumnezeu, Cel ce faci minuni”(Ps. 76, 14, 15). Cânta și slavesc pe Dumnezeu. Arie și adepții lui s-au rușinat cu adevarat. Filosoful, smerindu-se, recunoaște și marturisește deschis înfrângerea lui:- Cuvintele tale m-au convins, sfinte batrâne, și minunea mi-a dat certitudinea ca ai dreptate. Cred acum. Cred cu toata puterea sufletului meu ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat și El, de o ființa cu Tatal.Lacrimi de bucurie curgeau din ochii tuturor și mai întâi și întâi din ochii filosofului pagân, care s-a grabit sa primeasca botezul și sa devina creștin.Adevarul înca odata a triumfat. Și s-a adaugat: „Nu în cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omenești, ci în adeverirea Duhului și a puterii” (1 Cor. 2, 4). Adica nu prin cuvintele ademenitoare ale înțelepciunii omenești, ci prin dovada dumnezeieștii puteri, care, prin minunea care a avut loc, a adeverit învațatura. Iata cum era sfântul nostru. Arzator, râvnitor în credința, luminat de Dumnezeu.(Articol publicat pe doxologia.ro, traducere si adaptare: Laura Enache)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 644

Id: 36502

Data: Dec 12, 2013

Imagine: