Patruns de credinta cea adevarata, acest Sfânt Parinte pe care Dumnezeu ni l-a rezervat ca pe un mare dar, regaseste în aceasta o imensa bucurie sufleteasca. În viziunea lui, scopul credintei este acela de a se uni si mai mult cu Dumnezeu, Care este Începutul si Sfârsitul, precum si de a intensifica asemanarea cu El.Sfântul Vasile cel MareÎn Biserica Ortodoxa, Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai populari sfinti, opera sa constituie si astazi un izvor bogat de învataminte folositoare, iar exemplul vietii sale este unul dintre cele mai pilduitoare modele ale celor ce se nevoiesc pe calea desavârsirii crestine.Opera Sfântului VasilePe parcursul scurtei sale vieti, Sfântul Vasile a fost un ferm aderent la credinta niceeana. Continutul celor patru volume de mari dimensiuni care cuprind lucrarile sale prezentate în Patrologia abatelui Migne este format din opere dogmatice, omilii si cuvântari, lucrari ascetice, liturgice, pedagogice, canonice si corespondenta.Dintre lucrarile sale dogmatice, cea mai cunoscuta si mai utila este Despre Duhul Sfânt. Sfântul Vasile apeleaza la Scriptura si la traditia crestina timpurie ca sprijin pentru doctrina ortodoxa referitoare la Persoana si lucrarea Duhului Sfânt, iar cartea este bine structurata si edificatoare ca ton si substanta. În viziunea Sfântului Vasile, Duhul Sfânt nu este doar cel în Care crede crestinismul, ci si prin Care crede. Întru lumina Lui vedem noi lumina. Împotriva învataturilor gresite ale ereticilor, Sf. Vasile a scris, pe lânga tratatul Despre Duhul Sfânt, și tratatul Împotriva lui Eunomie. Acestea suntlucrari de referinta ce au facut lumina în aceste capitole ale teologiei crestine, înlaturând confuziile de termeni si logica strâmba. În cele noua omilii la Hexaemeron este prezentata o adevarata enciclopedie a cunostintelor vremii, altfel spus, o suma a cunostintelor stiintifice pe care le poseda marele ierarh, si anume: teologie, astronomie, cosmogonie, geografie, meteorologie, istorie naturala, botanica si medicina, fiind prezentate în fata unui auditoriu crestin, pe care autorul l-a considerat, cel putin initiat, atât în problemele de credinta, cât si în cele de stiinta ale veacului sau. Nu vom insista aici asupra celorlalte omilii ale Sfântului, însa precizam ca au un continut teologic, spiritual si moral deosebit de bogat.Dintre scrisorile lui Vasile, au supravietuit peste 300. Ele reprezinta revarsari ale unei naturi bogate, care, dincolo de maniera rezervata, poseda sentimente profunde, o mare caldura sufleteasca, afectiune. Daca exista si semne ale unui caracter meditativ adânc înradacinat, care uneori sugereaza o perspectiva pesimista asupra vietii, trebuie sa ne amintim ca citim revelatiile de sine ale unui om care s-a luptat permanent cu boala si ale carui zile erau pline de tulburari si anxietati venite din afara.Cât despre trairile sale sufletesti, nici o descriere nu le prezinta atât de complet si atât de exact precum o fac scrisorile sale. Ele abordeaza dintre cele mai variate teme, se adreseza tuturor corespondentilor, având tonuri diverse, de la cel familiar pâna la cel mai aspru. Scrisorile sale se întind aproape pe tot parcursul vietii sale, din anul 357 pâna în 378. Cine doreste sa înteleaga existenta acestui episcop din secolul al IV-lea, precum si complexitatea grijilor care îl tulburau, ar trebui sa citeasca aceste scrisori. Trebuiesc citite si recitite mai ales pentru a cunoaste în întregime sufletul îndurerat si nelinistit al Sfântului Vasile, tristetile sale, dezamagirile sale, dar si devotamentul sau de nebiruit pe care îl considera o datorie a sa. Perfectiunea stilului episcopului de Cezareea nu este nicaieri mai bine evidentiata ca în scrisorile sale, nici o opera nu ne prezinta atât de bine diversitatea calitatilor care au stârnit admiratia generatiilor urmatoare.Sfântul Vasile cel Mare a fost si un mare iubitor al frumusetii celei netrecatoare. În anul 358, împreuna cu Sf. Grigorie de Nazianz a lucrat împreuna la alcatuirea Filocaliei – o antologie de texte din opera lui Origen, menita sa arate foloasele pe care le poate dobândi crestinul studiind atent si cu discernamânt filosofiile pagâne. Temele principale abordate aici sunt natura dumnezeirii, interpretarea Scripturilor si libertatea vointei.Sfântul Vasile – remarcabil teologAr fi incorect ca cineva sa vada în Vasile numai un administrator si organizator ecleziastic. Printre toate sarcinile sale obositoare, a ramas mare teolog. Ar putea fi numit, cu unele rezerve, un roman printre greci. Sfântul Grigorie Teologul depune marturie (Orat. 43, 66) ca scrierile sale erau foarte apreciate de catre contemporani atât pentru continutul, cât si pentru forma lor. Educatii si analfabetii, crestinii si pagânii, toti le citeau. Grigorie nu ezita sa laude influenta lor asupra propriei gândiri, vieti si aspiratii si îl numeste pe Vasile, maestrul stilului (Ep. 51). El si-a însusit prin studii îndelungate toata stiinta trecutului si a prezentului. Scrierile sale cuprind, în afara unui mare numar de predici si scrisori, tratate dogmatice, ascetice, pedagogice si liturgice. Opera sa a exercitat o influenta puternica nu numai asupra contemporanilor, ci si asupra Bisericii crestine de pretutindeni, pâna în zilele noastre.Patrologul F. Cayré considera ca „din punct de vedere literar, Sfântul Vasile pare sa fie cel mai clasic dintre Parintii Greci” (Précis de Patrologie, 1939, p. 400).Urmarind sa instituie Crezul de la Niceea, a izbutit sa clarifice, ca nimeni altul pâna la el, sensurile teologice ale termenului consubstantial. A adus si o contributie hotarâtoare privind învatatura despre Sfânta Treime, prin impunerea expresiei trei ipostasuri pentru Persoanele Sfintei Treimi, prin folosirea ei sistematica si prin concilierea ei cu expresia niceeana de o fiinta. În plus, Sfântul Vasile a explicat pe larg posibilitatile lor de îmbinare. Prin aceasta el a contribuit considerabil la impunerea expresiei de o fiinta în adevaratul ei înteles, aducând pe cei mai multi dintre monarhieni si arieni la credinta cea adevarata. El înlatura rastalmacirea monarhiana a expresiei de o fiinta, prin completarea ei cu termenul trei ipostasuri aratând ca Tatal, Fiul si Duhul Sfânt nu sunt numai niste roluri sau masti sau puteri fara consistenta în ele însesi, având ca suport (ipostas) fiinta cea unica, ci Ipostasuri sau Persoane real si etern subzistente. Sfântul Vasile cel Mare a completat expresia niceeana de o fiinta cu expresia trei Ipostasuri fara sa o anuleze pe cea dintâi sau sa o goleasca de adevar, ci facând-o acceptabila în adevaratul ei înteles.Scrierile lui au constituit baza doctrinara pentru sinodul al II-lea ecumenic, tinut la doi ani dupa moarteaSfântului Vasile, la Constantinopol în 381, în timpul împaratului ortodox Teodosie cel Mare, atunci când s-a adoptat formularea completa a Simbolului de credinta.Conchizând, putem spune ca învatatura Sfântului Vasile este concentrata în jurul apararii doctrinei niceene împotriva diverselor partide ariene. Constituie marele merit al lui Vasile faptul ca contribuit într-o mare masura la clarificarea terminologiei trinitariene si hristologice.Unitatea Bisericii a fost una din marile lui grijiSfântul Vasile s-a preocupat intens si de unitatea Bisericii, încercând sa curme ereziile si schismele din Biserica, prin „cuvântari unite cu actiuni, prin tratate polemice, prin legaturi practice cu toti, cautând pe unii, trimitând pe altii, apelând, avertizând, blamând, cenzurând, invectivând, aparând popoarele, orasele, pe particulari, imaginând pentru fiecare câte un fel de salvare si vindecând peste tot. Era ca acel Veseleil, constructorul tabernacolului divin” (Sf. Grigorie de Nazianz, Necrolog în cinstea Marelui Vasile, 41-43). Problemele erau provocate mai ales de ereticii timpului: arieni, macedonieni, apolinaristi etc., care rupsesera pe multi episcopi ortodocsi de propria lor Biserica. Atunci când a trecut la Domnul episcopul Bisericii din Tars si arienii au ales, pentru comunitatea ortodoxa de acolo, cu ajutorul mai-marilor zilei de atunci, un episcop arian, de-al lor, Sfântul Vasile le-a scris celor din Tars urmatoarele: „Pentru ca nedreptatea s-a înmultit pe urma racirii dragostei (Matei 24, 12) în cei mai multi, ma gândesc ca acei care slujesc Domnului cu toata adeveritatea si sinceritatea sa aiba drept singurul scop al stradaniei lor aducerea la unitate a Bisericilor care s-au dezbinat între ele în atâtea parti si în atâtea feluri (Evr., 1, 1)” (epistola 114, II).Sfântul Vasile cel Mare – un pastor modelDupa moartea episcopului Eusebiu în anul 370, Vasile a devenit succesorul acestuia ca episcop de Cezareea, mitropolit al Capadociei si exarh al diocezei civile a Ponticului. În aceste roluri, si-a câstigat curând iubirea poporului. A fondat spitale pentru bolnavi si victimele bolilor contagioase, camine pentru saraci si aziluri pentru calatori si straini, astfel ca Sfântul Grigore din Nazianz ajunge sa vorbeasca de un întreg nou oras. Grija lui pastorala pentru credinciosii sai se poate întrevedea privind modul organizarii acestui complex al caritatii ce a fost numit dupa numele sau – Vasiliada, dar si din polemicile lui scrise si orale pentru apararea credintei ortodoxe.Citind mai ales scrisorile lui, constatam ca Sfântul Vasile a fost nu numai un teolog de seama si un ierarh învatat, ci si un model de arhipastor pentru turma lui, pentru care arata multa dragoste si grija duhovniceasca, intervenind pentru ea în momentele critice si de reala nevoie. Precum am mai precizat, marele arhipastor nu a trecut cu vederea nevoile pastorale ale credinciosilor, pe care îi vizita frecvent, spunându-le de fiecare data cuvinte de învatatura. Sfântul Vasile a început mai întâi prin a întelege el însusi trairile sufletesti ale lor si mai apoi prin a-i sfatui si a-i îndruma. Spiritualitatea sa se manifesta pe masura ce apar anumite situatii, însa întotdeauna este evidentiata printr-o anumita cumpatare.Sf. Vasile - mare predicator și comentator al ScripturiiRenumit ca predicator, nu pierdea nici o ocazie sa se adreseze oamenilor pe probleme de doctrina. Nu ni s-au pastrat prea multe predici de la el, dar cele pe care le avem la îndemâna si sunt recunoscute ca autentice, revela pe ierarhul convins pâna în adâncul fiintei sale de adevarul ca predica constituie o necesitate absoluta pentru mântuirea credinciosilor, adica pentru refacerea sau întarirea comuniunii lor cu Dumnezeu si cu ceilalti semeni. Predicile sale erau cunoscute pâna în Italia, unde Sfântul Ambrozie a utilizat unele dintre ele.Patrologul francez J. Tixeront este de parere ca elocinta Sfântului Vasile era mai putin erudita si mai putin stralucitoare decât a lui Grigore din Nazianz, dar mintea sa era mai sanatoasa, mai judicioasa si mai practica, iar discursul sau, mai familiar si mai simplu(Précis de Patrologie, p. 170). Oratoria sa nu este atât de însufletita ca aceea a lui Hrisostom, el nu este atât de poetic precum Sfântul Grigorie de Nazianz, însa, de fiecare data gasim în limbajul sau întelept si natural, savant si înfrumusetat, o simplitate nobila si delicata.Sfântul Vasile se deosebeste de marii sai contemporani prin aceea ca nu a scris comentarii stiintifice despre cartile Sfintei Scripturi. Abilitatea sa exegetica este evidenta în numeroasele omilii, în care a folosit artificiile retoricii antice. A utilizat generos instrumentele celei de-a doua Sofistici, ale metaforei, comparatiei, ecfrazei, ale figurilor de stil si paralelismelor gorgianice, dupa obiceiul timpurilor, dar a fost mai rezervat si nu a considerat niciodata aceste rafinamente ca fiind cel mai important element al predicilor sale. Este, cu certitudine, unul dintre cei mai stralucitori oratori ecleziasti ai Antichitatii, unul care combina reprezentarea retorica cu simplitatea gândirii si claritatea expresiei. Şi peste toate, ne apare ca un medic al sufletelor, unul care nu doreste sa placa ascultatorilor, ci sa le atinga constiintele.Organizarea monahismului de catre Sf. Vasile cel MareDupa cum se stie, tânarul Vasile a vizitat asezamintele din pustia egipteana la scurt timp dupa moartea marelui Antonie, în 356. Putin dupa aceasta, în 357-358, a întemeiat el însusi el însusi o manastire, în Pont. Interesant este faptul ca Vasile nu-l mentioneaza defel pe Antonie, de aici reiesind faptul ca Sfântul Vasile nu s-a simtit atras de vietuirea pustniceasca. E posibil ca înclinatia lui sa fie motivata si de faptul ca si-a dat seama de la bun început de pericolele pe care le putea presupune viata în singuratate.Dar, în acelasi timp, avea cunostinta de la prietenul sau, Eustatie al Sevastiei, de prezenta în Asia Mica a unor comunitati puternice si potential violente, însa neorganizate, de asceti ratacitori, care fusesera condamnate de Sinodul de la Gangra, pentru comportamentul lor antisocial.În jurul Sfântului Vasile cel Mare si a fratilor veniti cu el în Pont încetul cu încetul s-au adunat singuraticii din apropiere si astfel s-a format o manastire mare, având toate de obste si supunându-se unui singure calauze duhovnicesti, care insufla deplina încredere, le împintenea râvna spre virtute si pe toti îi aducea la supunere.Rânduielile vietii obstesti se asezau prin însusi mersul lucrurilor. Ca dreptar le slujeau întocmirile cunoscute în Orient pe care le potriveau situatiilor concrete tinând seama de nevoile locului. Pentru a stabili buna rânduiala, Sfântul Vasile se consulta mereu cu fratii, sta de vorba cu ei, discutau si se întelegeau, stabilind norme de urmat conforme cu învataturile Sfintei Scripturi si folosind experienta Parintilor recunoscuti ca traitori dupa aceste învataturi. Mai apoi, Sfântul Vasile s-a socotit sa scrie toate aceste discutii si cuvântari, dupa metoda catehetica sub forma de întrebari si raspunsuri, care din fericire s-au pastrat pâna azi si ele constituie îndrumarul sau regulamentul dupa care s-a organizat monahismul rasaritean.Activitatea Sfântului Vasile nu s-a marginit însa numai la întemeierea acestei manastiri în Pont, ci ea a fost doar ca un model, un dreptar, dupa care a mai pus temelia si la alte multe locuri ca locas pentru asociatiile calugaresti.Regulile sale monahaleÎntreaga opera literara a Sfântului Vasile este inspirata din activitatea sa practica. Sfântul a fost înainte de toate un om al conducerii. Nascut atât pentru a-i îndruma pe oameni, cât si pentru a-i stapâni în situatiile dificile, el pune bazele vietii monahale înca de la începutul activitatii sale. Regulile sale monahale, mari si mici, poarta totusi amprenta clara a darurilor cu care sfântul a fost înzestrat, caracterizându-l într-un mod admirabil: asa cum era el de altfel, metodic, concis, întelept pe când se adresa ucenicilor sai pe malurile Irisului, pastrând însa aceeasi atitudine si de-a lungul episcopatului sau pe când încerca sa rezolve cele mai delicate probleme care tulburau Biserica.Ca si Epifaniu, Vasile, acest mare arhipastor capadocian, a fost un îndârjit sustinator al monahismului. Ideea lui Vasile era ca fiecare manastire ar trebui sa reprezinte nu o simpla adunare de asceti, ci o comunitate reala, în care fiecare ar munci pentru bunastarea tuturor, supunându-se el însusi ascultarii unui staret, care el însusi ar trebui sa fie condus de o regula fixa. Pentru prima data în istorie, cele trei virtuti fundamentale: saracia, castitatea si obedienta, erau formulate explicit.Sfântul Vasile nu a redactat reguli în sensul strict al cuvântului asa cum Occidentul este tentat sa le asocieze. El nu a fondat propriu-zis un ordin, cia organizat monahismul rasaritean într-o forma care dureaza si astazi în Bisericile Ortodoxe, monahism care a influentat remarcabil monahismul apusean. Monahismul de tip chinovial, atât cel ortodox cât si cel catolic, acesta din urma prin intermediul Sfântului Ioan Casian, continua sa traiasca dupa rânduiala aflata în Regulile Sfântului Vasile cel Mare.Așezamântul filantropic VasiliadaCa arhipastor, Sfântul Vasile cel Mare a fondat spitale pentru bolnavi si victime ale bolilor contagioase, camine pentru saraci si aziluri pentru calatori si straini. El cauta o aplicare practica a adevarurilor de credinta, traducându-le personal în opere de caritate pentru cei nevoiasi si suferinzi. De fapt, aceasta mare dragoste a sa fata de oameni s-a concretizat, mai ales, în importantul asezamânt filantropic pe care credinciosii l-au numit Vasiliada, dupa numele Sfântului Vasile, așezamânt care cuprindea de faptinstitutii de asistenta sociala: azil, ospatarie, casa pentru reeducarea fetelor alunecate, spital (si de leprosi), scoli tehnice. Şi cum atunci, ca totdeauna, existau multi infirmi, incapabili de se misca, dar nu lipsiti cu totul de posibilitatea de a lucra ceva cu mâinile, li s-au cladit si acestora ateliere, pentru ca din produsul muncii lor sa ajute cu ceva la întretinerea asezamântului. Cu alte cuvinte, Sfântul Vasile a trecut la actiuni organizate pentru combaterea lipsurilor si a foametei care s-au abatut asupra Capadociei în anul 368. Prin autoritatea cuvântului sau, Sfântul Vasile a constrâns pe bogati sa predea grâul pe care-l pastrau ca sa-l vânda la preturi mari. Grâul adunat era apoi împartit saracilor amenintati de foamete. Sfântul Grigorie de Nazianz îl aseamana pe marele sau prieten cu Iosif, fiul lui Iacov, care a salvat de la foamete pe evrei cu grâul egiptenilor. Prin grija Sfântului Vasile se puteau vedea multimile de înfometati adunându-se în pietele Cezareei, unde el împartea hrana trupeasca apoi treceau cu totii la biserica unde, cu emotie în glas, el îi satura pe toti, saraci si bogati, cu hrana si mai pretioasa a cuvântului lui Dumnezeu. Foarte probabil ca acum va fi tinut Sfântul Vasile celebrele sale cuvântari: Ca Dumnezeu nu este autorul raului, Despre seceta si foamete si Despre cuvintele Evangheliei «Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi».Caritatea fusese practicata de la început în Biserica, dar Sfântul Vasile e cel dintâi care o organizeaza sistematic, în toata complexitatea ei, dându-i dimensiuni istorice si sens de universalitate si oferind-o ca model statului roman. Aceasta organizatie a stimulat apoi organizatiile crestine similare din toata lumea.Atitudinea Sfântului fata de educatia si cultura profanaSfântul Vasile, ajuns student la Atena, si-a dat seama ca „credinta sa nu strica deloc cultura sa clasica de care a fost strabatuta copilaria sa” (F. Cayré, op.cit., p. 399). Aici, tânarul Vasile a petrecut probabil cel putin cinci ani, pâna prin 356 sau 357, avându-i ca profesori pe doi dintre marii maestri ai vremii: unul era crestin si se numea Prohaeresius, iar celalalt era pagân si se numea Himerius. Marele capadocian era deopotriva familiarizat în poezie, retorica si filosofie.Sfântul Vasile aseamana scrierile profane cu prima vopsea pe care o imprima vopsitorii si cu deprinderea de a privi mai întâi soarele reflectat în apa, dupa care putem sa ne uitam si direct la adevarata lui lumina. Poate de aceea la sfârsitul vietii sale, Sfântul Vasile vorbea cu parere de rau de timpul considerabil pe care-l cheltuise pentru vanitate, de tineretea sa aproape întreaga pe care o pierduse într-o munca zadarnica, trudindu-se sa dobândeasca învataturile unei stiinte care a fost declarata de Dumnezeu zadarnica, pentru ca a vazut lumina cea adevarata (învatatura si trairea crestina), si-a desfatat pe deplin privirea si si-a bucurat îndelung sufletul prin trairea adevaratei credinte si învataturi.Mitropolitul Cezareei, format atât la scoala culturii antice cât si a Bisericii crestine si înzestrat cu o exceptionala capacitate intelectuala, dorea ca tinerii crestini sa devina oameni desavârsiti prin virtute si prin cunoasterea adevarului. Educatia trebuie sa-i formeze în asa fel încât sa-si împlineasca rostul vietii. De aceea, lucrul cel mai important este ca tinerii sa stie ca viata are un scop. Literaturii clasice grecesti, Sfântul Parinte îi atribuie un rol mult sub cel detinut de Sfânta Scriptura, dar nu interzice utilizarea sa în scopuri educationale. Studiul scriitorilor antici poate fi valoros, daca se realizeaza o selectie judicioasa din operele poetilor, istoricilor si retoricilor, excluzându-se tot ceea ce ar putea fi periculos pentru sufletele elevilor. Pentru a ajuta pe tinerii crestini la acest discernamânt, Sfântul Vasile a scris celebrul sau Cuvânt catre tineri asupra felului de a citi cu folos cartile pagânilor, care este socotit, cu drept cuvânt, un adevarat testament al experientei sale pedagogice.Fara îndoiala, marele arhipastor capadocian este un pravoslavnic al credintei, însa credinta sa nu a afectat într-un mod negativ cultura clasica care i-a fost insuflata înca din copilarie.Liturghia, molitvele si rugaciunile Sfântului Vasile cel MareCa martor al activitatilor sale liturgice sta Liturghia Sfântului Vasile. Sfânta Liturghie ce-i poarta numele s-a pastrat cel putin în elementele sale esentiale,în nucleul sau, caci în decursul timpului a suferit unele modificari. Ca si în cazul Liturghiei Sfântului Ioan Gura de Aur, nu întreaga Liturghie care poarta astazi numele Sfântului Vasile constituie opera personala a acestui Sfânt Parinte. De la el sau din epoca sa provine numai partea cuprinsa între lecturile biblice (Apostol si Evanghelie) si rugaciunea amvonului, parte care reprezinta elementul originar, de proveninta antiohiana (siriana) si capadociana în Liturghia noastra. Partea de la început (pâna la Apostol) si cea de la sfârsit, precum si unele cântari si rugaciuni din partea centrala a Liturghiilor Ortodoxe de astazi (ca imnul Unule-Nascut, Sfinte Dumnezeule, Heruvicul, Simbolul credintei si Axionul, precum si ritualul Vohodului cel mare sau iesirea cu Cinstitele Daruri), reprezinta adaosuri posterioare epocii Sfântului Vasile sau dezvoltari proprii si mai târzii ale Liturghiei ortodoxe, dobândite la Bizant (cf. Pr.Prof. Ene Braniste, Sfântul Vasile cel Mare în cultul crestin).Ceea ce apartine sigur Sfântului Vasile din formularul actual al Liturghiei care îi poarta numele, este, în primul rând, partea cuprinzând rugaciunile citite în taina de catre preot (arhiereu) pentru sfintirea Darurilor. Era în Biserica veche obiceiul, pastrat multa vreme mai ales în Bisericile siriene, ca, în cadrul rânduielii fixe sau uniforme a Liturghiei crestine de pretutindeni, sa se adopte rugaciuni personale pentru sfintirea Darurilor, adica anaforale redactate de catre unii din marii ierarhi, care erau si buni teologi si liturghisitori, cunoscuti prin pietatea ori prin cultura si viata lor morala si spirituala de înalt nivel. Ca si alti contemporani ai sai, Sfântul Vasile a compus si el o anafora proprie, care pentru profunzimea teologica si pentru frumusetea literara a stilului, a fost acceptata cu vremea si generalizata în întrebuintarea tuturor Bisericilor Ortodoxe locale (nationale), fiind consfintita, alaturi de cea atribuita Sfântului Ioan Gura de Aur, ca un «textus receptus», adica definitiv si nemodificabil. Autenticitatea ei este destul de bine confirmata de contemporani si de documente posterioare epocii Sfântului Vasile (Ibidem).Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasileeste utilizata în cadrul Bisericii Ortodoxe în duminicile Postului Pastelui si în posturile sarbatorilor, ca si la sarbatoarea Sfântului Vasile (1 ianuarie), în total, de zece ori pe an.Deci, caracteristicile ei primordiale constituie, precum am precizat, rezultatul muncii Sfântului Vasile însusi. Sfântul Vasile a rânduit si Ceasuri, adevarate ore ale fântânilor ceresti, pentru ca orice credincios, de atunci, de dupa el si acum, sa poata scoate cu bucurie apa vie, duh si viata din izvoarele mântuirii (Isaia 12, 3). De la el ne-au ramas si frumoasele rugaciuni din Pravila Sfântului Vasile cel Mare si Molitvele ce se citesc de ziua numelui lui si la anumite slujbe.Legaturile Sfântului Vasile cel Mare cu Scythia MinorSfântul Vasile cel Mare a desfasurat o ampla activitate misionara nu numai în Capadocia, ci s-a ocupat si de situatia crestinilor care se aflau în tinuturi mult mai departate, ca Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea), geto-daco-romanii, ca si de crestinii goti, care locuiau în rasaritul Munteniei de azi si în sudul Moldovei.Crestinii din provincia Capadocia, din centrul Asiei Mici, se aflau, dupa cum ne informeaza Sfântul Vasile cel Mare, în legaturi directe cu crestinii din Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea), precum si cu crestinii mai departati de nordul Dunarii, din rasaritul Daciei Nord-Dunarene. Cunoastem aceasta din scrisoarea 155 a Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei, din care reiese ca Sfântul Vasile se afla în relatii de prietenie cu Junius Soranus, guvernatorul sau comandantul militar al provinciei romane Scythia Minor (Dobrogea), numit în scrisoarea amintita „prea stralucitul guvernator (dux) al Scythiei, care era crestin”.Este bine cunoscuta corespondenta arhiepiscopului de Cezareea Capadocia cu Junius Soranus, si cu Biserica din Scitia pentru a fi trimise în Asia Mica moastele Sfântului Sava, care a fost înecat la 12 aprilie 373 de catre goti în râul Museos, identificat cu Buzaul nostru.Junius Soranus avea la Cezareea Capadociei o sora, nepoti si multi prieteni, care se aflau în cele mai bune relatii cu familia Sfântului Vasile cel Mare si cu prietenii acesteia. Junius Soranus, ruda si prietenul Sfântului Vasile cel Mare, se interesa personal si de situatia crestinilor de la nordul Dunarii din Dacia Carpatica, care se afla în legatura directa cu Dacia Pontica (Dobrogea).Sfântul Sava Gotul era, dupa cum spune actul sau martiric, got de neam si traia în Gotia (Martiriul Sfântului Sava Gotul, I, 2), probabil de origine capadociana, cum afirma unii cercetatori (V. Pârvan, Contributii epigrafice la istoria crestinismului daco-roman, Buc., 1911, p. 137).Moastele au fost trimise, dupa toata probabilitatea, în anul 373 sau 374 din Dacia nord-dunareana, fie prin Scythia Minor, pe la Tomis, cum cred unii cercetatori si istorici, fie mai de graba prin Moesia Inferioara pâna la Tesalonic, cum ne lasa sa întelegem scrisorile 164 si 165 ale Sfântului Vasile cel Mare, prin care multumeste arhiepiscopului Ascholius, tot un capadocian, pentru trimiterea lor. Primind moastele Sfântul Sava Gotul la Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile multumeste în doua scrisori 164 si 165, prietenului si compatriotului sau, arhiepiscopul Ascholius al Tesalonicului, în termeni foarte caldurosi.În decursul timpului, ideile Sfântului Vasile cel Mare au influentat monahismul românesc mai întâi prin Sfântul Nicodim de la Tismana († 1406), iar mai târziu prin Paisie Velicicovski († 1794) ca si pe alte cai, astfel ca viata monahala din Biserica Ortodoxa Româna are un pronuntat caracter vasilian.Alatur de cinstirea cultica si folclorica a Sfântului Vasile cel Mare prin sarbatori, cântari, iconografie, cuvântari, purtarea numelui sau de catre multi români etc., poporul român l-a preamarit pe marele ierarh în colindele sale, creatii nascute din textul Scripturii si din sufletul cald si nobil al poporului român.Chemarea la Domnul a Sfântului VasilePatruns de credinta cea adevarata, acest Sfânt Parinte pe care Dumnezeu ni l-a rezervat ca pe un mare dar, regaseste în aceasta o imensa bucurie sufleteasca. În viziunea lui, scopul credintei este acela de a se uni si mai mult cu Dumnezeu, Care este Începutul si Sfârsitul, precum si de a intensifica asemanarea cu El. Şi iata ca întâlnirea si unirea lui cu Dumnezeu în viata vesnica a survenit repede, la nici 50 de ani. Deservit de o sanatate zdruncinata, epuizat de munca si chinuit de boala – Sfântul Grigorie de Nyssa sugereaza ca ar fi suferit de o afectiune severa a ficatului (cf. P.G., XLVI, 797 B) -, Sfântul Vasile a fost chemat la Domnul la 1 ianuarie 379.Prin viata si lucrarile sale, Sfântul Vasile cel Mare reprezinta cel mai elocvent tipul de arhiereu dedicat cu totul Bisericii. El a exercitat o puternica si permanenta influenta asupra gândirii si vietii crestine vreme de peste 16 secole. (Articol postat pe site-ul doxologia.ro, la 30 Ianuarie 2012, semnat de pr. Liviu Petcu)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1046

Id: 37063

Data: Jan 1, 2014

Imagine: