In fiecare an, la data de 30 iulie, Biserica Ortodoxa Romana face pomenirea unui ales apologet al valorilor moralei crestine. Este vorba de Sfantul Sfintit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei. Martirizat la Roma in a doua jumatate a secolului al treilea, el a ramas in constiinta Bisericii lui Hristos ca vindecator al celor bolnavi si sfant al iubirii crestine si al familiei. In plina zi de sarbatoare, Sfantul Valentin ii binecuvanteaza pe credinciosii romani, o particica din sfintele sale moaste fiind depuse in Biserica Delea Noua, din Bucuresti.Viata Sfantului Sfintit Mucenic Valentin ne introduce in atmosfera primelor trei secole de crestinism. O perioada trista a Bisericii, un rastimp al persecutiilor si al prigoanei impotriva crestinilor, in care au inflorit si s-au manifestat martirii, adica cei care L-au marturisit pe Mantuitorul Hristos cu pretul vietii lor. Sfantul Valentin s-a nascut in jurul anului 175, in localitatea romana Interamna (astazi localitatea Terni, din regiunea Umbria, Italia). A fost hirotonit preot de catre Sfantul Felician de Foligno. Datorita vietii sale virtuoase, Valentin va fi ales Episcop de Interamna, fiind hirotonit de catre papa Victor I, in anul 197.Remarcabil propovaduitor al Cuvantului lui Dumnezeu, facator de minuni si vindecator, Sfantul Valentin a fost foarte iubit de catre toti credinciosii sai. Mai mult, datorita credintei sale puternice si a bogatei activitati taumaturgice, episcopul a convertit la crestinism importanti dregatori romani. Printre minunile savarsite de mucenic amintim vindecarea fratelui tribunului roman Frontanus de o boala foarte grea; tamaduirea lui Cherimon, fiul vestitului filosof roman Craton, eveniment in urma caruia s-au botezat Craton si intreaga familie a acestuia, impreuna cu trei tineri filosofi care au devenit ucenicii Sfantului Valentin: Procul, Efiv si Apolonie. Nu trebuie omisa nici minunea vindecarii tanarului Avundie, fiului eparhului cetatii, precum nici blandetea cu care Mucenicul lui Hristos, Valentin, a binecuvantat prin Taina Sfintei Casatorii legatura dintre o tanara crestina cu un soldat pagan, proaspat convertit la credinta in Hristos. De altfel, acest din urma eveniment i-a adus Sfantului Valentin calitatea de ocrotitor al iubirii si al familiei crestine.Traind intr-o perioada a persecutiilor impotriva crestinilor - este vorba de domnia imparatului Marcus Aurelius - Sfantul Valentin a fost arestat, torturat si decapitat la Roma, la varsta de aproape o suta de ani, din ordinul prefectului Placid Furius. Impreuna cu Valentin au primit sfarsitul mucenicesc si ucenicii acestuia: Procul, Efiv si Apolonie, in anul 273. Cinstitele trupuri ale celor patru martiri au fost aduse si ingropate in cetatea Interamna, in glas de rugaciune al poporului dreptcredincios adunat sa-i intampine pe acesti vrednici mucenici ai lui Hristos.Sfantul Valentin, in mijlocul romanilorPrin osteneala preotilor slujitori ai Bisericii Delea Noua - Calist din Bucuresti, o parte din moastele Sfantului Mucenic Valentin au fost daruite de Episcopia din Terni, Italia, credinciosilor romani, dupa cum ne informeaza 'Ziarul Lumina'. Din anul 2005 (cand au fost aduse moastele sfantului) si pana in prezent, Sfantul Sfintit Mucenic Valentin binecuvanteaza atat pe credinciosii parohiei, cat si pe fiecare crestin care, cu umilinta si cu smerenie, poposeste in sfantul lacas si se inchina cinstitelor moaste.Mai mult, Mucenicul Valentin isi confirma calitatea sa de sfant al iubirii crestine si al familiei prin binecuvantarea pe care o ofera cu blandete fiecarui copil si tanar nou-botezat, precum si fiecarei perechi de tineri proaspat casatoriti. Prin excelenta, putem spune ca daca anul 2011 este anul Sfintelor Taine ale Botezului si Cununiei, in prezenta Sfantului Valentin si sub purtarea lui de grija, aceasta sarbatoare a Tainelor lui Hristos dobandeste valente continue, eterne.Intreaga activitate pastoral-misionara si social-culturala dezvoltata in cadrul Parohiei Delea Noua - Calist il are in prim-plan pe Sfantul Sfintit Mucenic Valentin. Or, daca avem in vedere faptul ca duminica de duminica aici se impartasesc un numar considerabil de copii, daca tinem seama ca fiecare pereche de tineri care urmeaza a se casatori trece pe la scaunul de spovedanie, daca reflectam la faptul ca fiecare crestin aflat in suferinta isi gaseste alinarea in cadrul slujbelor cultului divin savarsite cu regularitate si la racla cu moastele sfantului, atunci este lesne de inteles de ce Sfintitul Mucenic Valentin este vindecatorul celor bolnavi si sfantul iubirii crestine, apologet al familiei ortodoxe. Prezenta lui in mijlocul credinciosilor parohiei si in mijlocul romanilor este asemenea unui tezaur ortodox de o inestimabila valoare si pretuire.Cu ocazia cinstirii Sfantului Sfinti Mucenic Valentin, la Biserica Delea Noua - Calist programul liturgic se va impleti cu activitatea misionar-filantropica. In ajunul serbarii, pe data de 29 iulie, aseara, s-a oficiat slujba de priveghere (Vecernie, Acatist si Litie). In ziua pomenirii sfantului, astazi se va savarsi slujba Utreniei, urmata de Sfanta Liturghie, unde sunt asteptati la Sfanta Impartasanie atat copiii, cat si crestinii evlaviosi care au ajunat si au primit, prin Taina Spovedaniei, dezlegarea pacatelor. Sarbatoarea Sfintitului Mucenic Valentin se va incheia cu agapa organizata de preotii slujitori si membrii Comitetului parohial, prilej cum nu se poate mai bun pentru comuniune, intalnire si socializare crestin-ortodoxa.Trebuie subliniat faptul ca, in ultimii ani, de bogatia spirituala a fiecarui hram si nu numai (Biserica Delea Noua - Calist are doua hramuri: 'Praznicul Bunei Vestiri' si 'Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil'), precum si de sarbatoarea Sfantului Sfintit Mucenic Valentin s-au bucurat si crestinii aflati in situatii dificile, bolnavi si suferinzi. Activitatea social-filantropica a vizat si centrele sociale de copii si tineret, azilurile de batrani si spitalele. Cu atat mai mult, cu ocazia cinstirii Sfantului Valentin, vindecator si rugator pentru toti cei aflati in suferinta, se vor bucura spiritual de sarbatoarea parohiei si bolnavii Centrului de ingrijire 'Sf. Nectarie', precum si alte persoane incercate, carora Parohia Delea Noua - Calist le va oferi pachete.Cuvintele Sfantului Apostol Pavel, care ii numeste pe sfinti 'casnici ai lui Dumnezeu' (Efeseni 2,19), constituie un indemn in plus al sarbatorii de astazi. Avand permanent pe Hristos in inimile si gandurile noastre, sa ne bucuram duhovniceste de prezenta si purtarea de grija a Sfantului Sfintit Mucenic Valentin, marindu-l, cinstindu-l, inchinandu-ne lui si inaltandu-i rugaciuni ca sa mijloceasca, asa cum spun si cuvintele troparului, pentru sufletele noastre.Locul Sfantului Valentin in calendarul ortodoxSfantul Mucenic Valentin este cinstit de Biserica Ortodoxa Romana in fiecare an, fiind amintit in calendarul ortodox la data de 30 iulie. Din nefericire, in absenta unei culturi ortodoxe si cazand prada traditiei profane, multe persoane asimileaza sarbatoarea sfantului cu data de 14 februarie. Ne aflam insa, am putea spune, in fata unui dublu paradox. Mai intai datorita faptului ca, desi de 'Valentineas Day' a auzit toata lumea, totusi despre viata Sfantului Mucenic Valentin nu cunoaste nimeni mai nimic. Pe de alta parte, cu toate ca ziua de 14 februarie este dedicata unui 'sfant Valentin', totusi calendarul ortodox nu leaga de aceasta data calendaristica nici un sfant cu acest nume.Fundamentandu-se pe o sarbatoare catolica, cu specific occidental, care odata cu trecerea timpului a capatat accentuate valente profane, straine spatiului ortodox, sarbatoarea Sfantului Valentin este denaturata si transformata intr-un eveniment de marketing si intr-o 'sarbatoare fara sarbatorit'. Pilda de sfintenie si mucenicie a Sfantului Valentin, precum si darul acestuia de videcator al celor bolnavi si ocrotitor al virtutii dragostei crestine si al familiei pot fi aflate doar in Biserica lui Hristos, locul in care mucenicul crestin a predicat, a binecuvantat si a marturisit pe Dumnezeul cel Viu. Iar sarbatoarea lui, atat de draga indeosebi tinerilor, ar trebui sa reprezinte un prilej cum nu se poate mai potrivit de rugaciune si lauda aduse Mucenicului Valentin, ca unul care revarsa ajutorul sau familiilor si tinerilor de astazi.Valentin 'cel puternic in credinta...'Din punct de vedere etimologic, morfemul Valentin/ Valentina este un nume augural, de origine latina, explicat in mod traditional prin participiul verbului valere, care se traduce prin a fi puternic, a fi sanatos. Intr-adevar, prin credinta sa energica, prin faptele sale deosebite, prin moralitatea exemplara si prin activitatea pastoral-misionara ireprosabila, Sfantul Mucenic Valentin a confirmat taria si puterea credintei in Hristos, precum si sanatatea vietii comunitatii pe care el a pastorit-o cu atata interes.Un lucru ce trebuie subliniat este faptul ca in calendarul Bisericii Ortodoxe intalnim mai multi sfinti cu acest nume. Amintim astfel pe Sfantul Mucenic Valentin, preotul din Roma, care a primit moarte muceniceasca in jurul anului 268 si pe care Biserica noastra il sarbatoreste in fiecare an la data de 6 iulie; pe Sfantul Mucenic Valentin, episcopul de Terni, de a carui patimire am amintit mai sus, cinstit de Biserica Ortodoxa la data de 30 iulie; pe Sfantul Mucenic Valens (Valent) diaconul, originar din localitatea Elia, Ierusalim, devenit martir in anul 309, pomenit de Biserica Ortodoxa pe data de 16 februarie.De asemenea, cu numele de Valentin, Biserica Ortodoxa cinsteste si un sfant episcop din Germania, secolul al IV-lea, considerat protector impotriva epilepsiei, precum si o sfanta mucenita pomenita in fiecare an la data de 10 februarie.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 1113
Id: 15507
Data: Jul 31, 2011
Imagine:
Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a trecut la cele vesnice in Bucuresti, la 30 iulie 2007 si a fost patriarh al Romaniei timp de 21 de ani, in perioada 1986-2007. La 4 ani de la trecerea la cele vesnice, Sambata, 30 iulie 2011, la Catedrala Patriarhala dupa Sfanta Liturghie, in jurul .....
Data: Jul 31, 2011
In intreaga tara a fost sarbatorita astazi, 29 iulie 2011, Ziua Imnului National. Ziua dedicata Imnului National a fost proclamata prin Legea nr. 99 din anul 1998 si se sarbatoreste in fiecare an la data de 29 iulie. Cu acest prilej a avut loc in Piata Civica din Tulcea un ceremonial religios .....
Data: Jul 31, 2011
In Parohia Poieni din localitatea bacauana Razesu funcționeaza, de astazi, 31 iulie 2011, un nou centru social-filantropic. Asezamantul a fost sfințit de Preasfințitul Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, dupa oficierea Sfintei Liturghii in Biserica .....
Data: Jul 31, 2011
In Duminica a VII-a dupa Rusalii, Inaltpreasfințitul Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, a savarsit Sfanta Liturghie la Manastirea Gruiul Lupului, din județul Valcea, informeaza arhiram.ro.Piatra de temelie a sfantului locas a fost pusa in 9 august 2009 de catre Inaltpreasfintitul .....
Data: Jul 31, 2011
Comunitatea ortodoxa din Rachitele, Protopopiatul Huedin, a sarbatorit un secol de la construirea bisericii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil , prilej cu care Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului a binecuvantat duminica, 31 iulie, lucrarile de .....
Data: Jul 31, 2011
In Duminica a VII-a dupa Rusalii, filia Atmagea din protopopiatul Babadag a primit pentru prima oara vizita unui arhiereu. Preasfintitul Parinte Visarion, Episcopul Tulcii a oficiat sfanta Liturghie Arhiereasca, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, dupa cum ne informeaza Alexandru .....
Data: Jul 31, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).