]]>Clepsidra timpului a făcut ca după un an şcolar în care au depus un efort susţinut, la moment de bilanţ, elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea să culeagă roadele muncii lor. Astfel, joi, 18 iunie 2015, începând cu ora 830, a avut loc festivitatea de încheiere a anului şcolar pentru elevii și dascălii Liceului Ortodox orădean. După cum a precizat Pr. Prof. Alin Sonea, festivitatea de încheiere a anului școlar a debutat cu intonarea imnului național, după care, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a săvârşit în curtea şcolii, un Te Deum de mulţumire, la care au participat elevi, profesori, părinţi şi alţi invitaţi, iar corul „Diacon Nicolae Firu”, dirijat de Părintele Prof. Arhid. Ștefan Lakatos, a dat răspunsurile la slujba Te Deum-ului. Părintele Prof. Dorel Leucea, directorul adjunct al Liceului, a arătat că la moment de bilanţ se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în acest an şcolar şi i-a îndemnat pe elevi ca odihna din timpul vacanței, să fie una constructivă, împletită cu lectura și cu rugăciunea. După momentul de rugăciune, în prezenţa colegilor, a părinţilor şi a altor invitaţi, diriginţii i-au premiat pe elevii merituoşi, înmânându-le diplome şi premii constând în cărţi și reviste oferite din partea şcolii. Pe lângă premierea pentru rezultatele obţinute la clasă, au fost evidențiaţi elevii care au obţinut rezultate la concursurile şcolare naţionale sau la diverse activităţi extraşcolare pe parcursul anului, precum şi profesorii care i-au îndrumat şi i-au pregătit pentru a ajunge la astfel de performanţe. La final, Părintele Prof. Dorel Leucea le-a mulțumit dascălilor pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă și în acest an școlar - ceea ce se reflectă în mulțimea premiilor și în performanțele obținute de elevi - precum și părinților elevilor pentru buna colaborare cu școala în desfășurarea procesului educativ. Mulțimea premiilor și performanţele obţinute de elevi se datorează faptului că Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea își desfășoară activitatea pe mai multe niveluri de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal, precum şi datorită competenţei şi dăruirii profesionale a întregului personal didactic, bucurându-se de sprijinul şi purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, precum şi de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 626
Id: 53042
Data: Jun 22, 2015
Imagine:
]]>Studenţii din anii terminali ai Facultăţii de Teologie din Craiova, specializarea Pastorală, susţin în zilele de 23 şi 25 iunie, examenele de licenţă şi disertaţie, .....
Data: Jun 22, 2015
]]>Duminică, 21 iunie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat slujba de resfinţire a bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia .....
Data: Jun 22, 2015
]]>În Duminica a III-a după Rusalii, 21 iunie 2015, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica .....
Data: Jun 22, 2015
]]>În seara zilei de 21 iunie părintele lector dr. Zaharia Matei, profesor de Muzică Bisericească la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, a fost .....
Data: Jun 22, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în ultima săptămână de şcoală, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a avut loc o amplă .....
Data: Jun 22, 2015
]]>În Parohia „Schimbarea la Faţă“ din Cluj-Napoca, şcoala este prezentă în Biserică, dar şi Biserica, prin slujitorii ei, parohul Titus Moldovan .....
Data: Jun 22, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).