Înaltpreasfințitul Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal, și Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, vor oficia duminică, 1 septembrie, slujba de târnosire a bisericii din Cotu Vameș, Protopopiatul Roman. Sfântul lăcaș, închinat „Bunei Vestiri” și ”Înălțării Domnului”, a fost construit între anii 1993-2013. Lucrările au început cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, iar piatra unghiulară a fost așezată de vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş în data de 25 martie 1993. “Proiectul sfântului locaș a fost conceput de către arhitectul Constantin Amâiei, pictura interioară aparține lui Hulașu Marian, iar pictura catapetesmei a fost realizată la Mănăstirea Văratec. Lucrările de construcție au fost coordonate de preotul paroh Sânică Palade și de preotul Vasile Iancu, care au fost sprijiniți cu multă râvnă de vrednicii credincioși ai acestei parohii, precum și de alți binefăcători. La acest eveniment religios vor fi aduse spre închinarea credincioșilor moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina de la Mănăstirea Radu Vodă din București”, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 517
Id: 33439
Data: Aug 29, 2013
Imagine:
Evenimentul va începe la Biserica ”Sf. Trei Ierarhi” din localitate unde vor fi aduse icoanele făcătoare de minuni de la mănăstirile .....
Data: Aug 29, 2013
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe .....
Data: Aug 29, 2013
Competiţia va fi organizată, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, de Protoieria Moineşti în parteneriat cu Asociaţia Sportivă Club .....
Data: Aug 29, 2013

Data: Aug 30, 2013

Data: Aug 30, 2013

Data: Aug 30, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Din legea Vechiului Testament - Antropologia iudaica si nemurirea in Iudaism
Din legea Vechiului Testament - Familia in Vechiul Testament
Din legea Vechiului Testament - Sfantul Ioan Gura de Aur
Din legea Vechiului Testament - Profetii Isaia si Ieremia
Din legea Vechiului Testament - Cartea Iov - demonologie, suferinta si biruinta
Din legea Vechiului Testament - Religie si morala
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).