Se implinesc doi ani de cand in Mejorada del Campo - Spania, cu binecuvantarea Preasfințitului Timotei, Episcopul Ortodox Roman al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, și sub pastorirea preotului paroh Grigore Pana, funcționeaza biserica ortodoxa romaneasca cu hramul "Intampinarea Domnului".Astfel, la ceas aniversar, in data de 24 februarie 2013, biserica va fi sfințita de catre doi ierarhi, Preasfințitul Parinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, și Preasfințitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care va aduce de la Catedrala Episcopala din Giurgiu, moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, spre a fi puse la inchinare, inconjurați de un sobor de preoți și diaconi.Biserica a funcționat un an și patru luni in incinta complexului restaurant Los Hornos, iar din luna august 2012 credincioșii din Mejorada del Campo și Velilla de San Antonio participa cu regularitate, in duminicile și sarbatorile de peste an, la Sfanta Liturghie. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al romanilor din cele doua localitați, in noul spațiu inchiriat s-au facut multe lucrari de amenajare, dat fiind faptul ca aici au funcționat doua ateliere auto."La acest eveniment au fost invitați oficiali ai Statului Roman, in persoana Domnului Ambasador la Madrid, Ion Valcu, și a Doamnei Consul Irina Marin, dar sunt așteptați și domnii primari din Mejorada del Campo și Velilla de San Antonio", a spus Pr. paroh Grigore Pana.Slujba de tarnosire a locașului de cult va incepe la ora 9:00 și va continua cu savarșirea Sfintei Liturghii, urmand ca, dupa acest moment, toți credincioșii sa treaca prin Sfantul Altar, unde vor primi o iconița și o particica de tarnoseala. Biserica va fi deschisa pana la ora 24:00.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 651
Id: 28560
Data: Feb 20, 2013
Imagine:

Data: Feb 20, 2013

Data: Feb 20, 2013

Data: Feb 20, 2013

Data: Feb 20, 2013
Data: Feb 20, 2013
Credincioşii din localitatea Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, precum şi cei din alte localităţi şi-au luat ieri rămas bun de la părintele Ioan Bilauca. Din ziua în care a plecat la cele veşnice, rugăciunea pentru părintele a fost necontenită, aceasta fiind .....
Data: Feb 20, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).