Sfintele Pasti, sarbatorite in Dealul Patriarhiei

Invierea Domnului, cel mai mare praznic al Ortodoxiei, a adunat si anul acesta pe Dealul Patriarhiei mii de credinciosii, care au venit sa primeasca Sfanta Lumina, adusa de la Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, cu binecuvantarea si cu purtarea de grija a Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. La Catedrala patriarhala din Bucuresti, Sfanta Liturghie a fost savarsita, in noaptea de Inviere, de Parintele Patriarh Daniel, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. In prima zi de Pasti, la slujba Vecerniei, numita si A doua Inviere, alaturi de Parintele Patriarh au participat patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane.Pentru a spori bucuria clerului si a credinciosilor, anul acesta, de Sfintele Pasti, in seara zilei de sambata, 3 aprilie, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, o delegatie a Patriarhiei Romane condusa de Preasfintitul Parinte Episcop Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, a adus cu un avion special Lumina Sfanta de la Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim.'Sfanta Lumina este un dar de la Dumnezeu. Nimeni nu poate explica acest dar pe care Dumnezeu il face Bisericii Ortodoxe, la Mormantul Invierii. Uneori Lumina vine din exterior, alteori Lumina se ridica mai intai ca o ceata luminoasa deasupra Mormantului si se aprinde. La inceput Lumina respectiva nu arde, cateva momente este o lumina neobisnuita care nu este produsa de o sursa pamanteasca, ci este un dar de la Hristos Domnul insusi ca rasplata pentru credinta ortodoxa si pentru dragostea credinciosilor fata de Mantuitorul si ca un semn al comunicarii Lui cu noi pe baza credintei care devine un izvor de bucurie', a spus Preafericitul Parinte Patriarh Daniel in cadrul Deniei de Vineri seara.Delegatia Patriarhiei Romane a fost primita la Ierusalim, la ora 09:50, de catre Preafericitul Parinte Theofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Sfanta Lumina s-a pogorat in Biserica Sfantului Mormant la ora 14:07.La ora 19:15, avionul in care se afla delegatia Patriarhiei Romane a aterizat pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti, aducand intr-o lampa speciala Lumina Sfanta de la Ierusalim. Delegatia a fost intampinata de reprezentanti a 30 de Eparhii din tara si ai Protoieriilor din Arhiepiscopia Bucurestilor, clerici si mireni, cu candele si lumanari ornamentate in maini. Cand Preasfintitul Varsanufie a coborat din avion cu Sfanta Lumina, toti au inceput sa cante 'Cu noi este Dumnezeu'.Dupa o scurta declaratie de presa, Preasfintia Sa a impartit Lumina Sfanta celor prezenti in salonul prezidential al aeroportului Henri Coanda, apoi delegatia a pornit in coloana oficiala spre Catedrala patriarhala.'Hristos, Lumina lumii'In jurul orei 20:00, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel impreuna cu Preasfintitul Mihail, Episcopul ortodox roman al Australiei si Noii Zeelande, Preasfintitul Ciprian Campineanul, Episcop-vicar patriarhal, si Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar Patriarhal, au primit in Catedrala patriarhala delegatia care a adus Sfanta Lumina de la Ierusalim.La intrarea in Catedrala, 'purtatorii de lumina' au fost primiti de un sobor de preoti si diaconi, imbracati in vesminte de sarbatoare, cantand in taina 'Lumina lina'. Preafericitul Parinte Patriarh a rostit o rugaciune de multumire catre Dumnezeu pentru binefacerile revarsate asupra delegatiei si a tinut un cuvant de invatatura in care a aratat importanta primirii pentru a doua oara a Luminii Sfinte in Patriarhia Romana: 'Multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit ca si in acest an sa primim Sfanta Lumina de la Mormantul Invierii Domnului nostru Iisus Hristos din Ierusalim. Aceasta Lumina reprezinta o binecuvantare deosebita, un dar sfant, pentru ca este primita in dar ca o minune in fiecare an, in urma rugaciunilor Patriarhului Ierusalimului, clerului si credinciosilor pelerini, care se afla prezenti in Biserica Sfantului Mormant. Pentru noi, prezenta acestei Lumini este o binecuvantare deosebita, mai ales in acest An Omagial al Crezului Ortodox si al Autocefaliei romanesti. Hristos, Lumina lumii, se arata darnic, in mod deosebit, si prin aceasta Lumina Sfanta.'Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim se inscrie in seria manifestarilor din 2010, an proclamat de catre Sfantul Sinod ca Anul Omagial al Crezului Ortodox si al Autocefaliei romanesti.La miezul noptii, impartirea Sfintei LuminiIncepand cu ora 22:00, mii de credinciosi din capitala si din alte localitati din tara s-au adunat pe Dealul Patriarhiei pentru a primi Sfanta Lumina de la Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si pentru a participa la Slujba Invierii.La miezul noptii, Patriarhul Romaniei, imbracat in vesminte albe de sarbatoare, inconjurat de un alai de preoti si diaconi, a iesit din Resedinta patriarhala si a adresat chemarea 'Veniti de luati lumina!', dupa care a impartit Sfanta Lumina preotilor slujitori. In cateva momente, bucuria Sfintei Lumini a ajuns la miile de credinciosi, care cantau din tot sufletul 'Hristos a inviat!'. La finalul Utreniei Invierii, savarsita in intregime afara, Preafericitul Daniel a rostit in fata credinciosilor un cuvant de invatatura. In prima parte a predicii, Preafericirea Sa a vorbit despre Sfanta Lumina, ca dar pe care Mantuitorul Iisus Hristos il face Bisericii Sale, an de an: 'Dragi credinciosi, marturisitori ai Invierii lui Hristos, multumim mai intai de toate Bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit ca si anul acesta sa primim de la Ierusalim darul sfant al Sfintei Lumini de la Mormantul Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Anul acesta Sfanta Lumina a venit la ora 14:07 minute. Delegatia Patriarhiei Romane a primit binecuvantare de la Patriarhul Ierusalimului, de la Preafericitul Parinte Patriarh Teofil, si apoi a participat la Vecernia Mare. In timp ce rugaciunile rostite de Patriarh se inaltau spre Dumnezeu, a venit Sfanta Lumina. Aceasta lumina ati primit-o si Fratiile Voastre, in aceasta noapte luminoasa de Pasti. Sfanta Lumina de la Ierusalim este un dar minunat. Nimeni nu poate explica modul in care aceasta lumina vine la noi pentru ca de fiecare data are ceva specific. Ceea ce ne intereseaza pe noi nu este modul in care Sfanta Lumina apare, ci de ce Sfanta Lumina vine la noi. Consideram ca Sfanta Lumina este un dar, in fiecare an, al Mantuitorului Iisus Hristos pentru Biserica Ortodoxa, care, desigur, imparte si celorlalte confesiuni, prezente prin reprezentantii lor, aceasta Sfanta Lumina. Ea este dovada ca Hristos Domnul cel Inviat din morti este in ceruri, viu, si raspunde credintei noastre si dragostei noastre pentru El cu iubirea Sa manifestata in Lumina Sfanta deoarece El este Lumina lumii, Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul, toata existenta a fost creata in El, prin El si pentru El'.Eliberarea prin credinta in IisusIn a doua parte a cuvantului de invatatura, Preafericirea Sa a vorbit despre simbolismul acestei mari sarbatori a Invierii Domnului si a aratat cum s-a facut trecerea de la Pastele iudaic la cel crestin: 'Sarbatoarea aceasta in care noi praznuim Invierea Mantuitorului Iisus Hristos se numeste Pasti. Cuvantul 'Paste' vine in limba romana prin filiera greco-latina din cuvantul ebraic 'Pessah' iar cel ebraic din limba egipteana 'Passe' si inseamna 'trecere'. Iudeii praznuiau la sarbatoarea Pastilor amintirea trecerii lor de la robia Egiptului la Ţara Fagaduintei, trecerea lor prin Marea Rosie ca eliberare de asuprirea pe care egiptenii le-o impuneau folosindu-i ca robi care lucrau la muncile cele mai grele. In crestinism, noi, insa, nu mai celebram trecerea poporului ales prin Marea Rosie, ci trecerea de la moarte la viata, eliberarea, nu din robia Egiptului, ci din robia pacatului. Aceasta eliberare din robia pacatului a naturii umane si trecerea ei de la moarte la viata si de la pamant la cer s-au realizat mai intai in Iisus Hristos Domnul. Prin credinta in Iisus ne eliberam si noi de robia pacatului si ne pregatim pentru inviere. Mai intai invierea sufletului din moartea pacatului si apoi invierea trupului din moarte si stricaciune, la invierea cea din obste. De aceea, sarbatoarea Sfintelor Pasti este si o anticipare, o arvuna a invierii noastre la invierea cea de obste. Invierea lui Hristos ne priveste pe toti, pe fiecare in parte si pe toti laolalta, pentru ca El inviind din morti - ne spune Sfanta Scriptura - S-a facut arvuna a invierii celor adormiti. Deci Hristos Domnul ne deschide noua calea invierii trupului din stricaciune.'Imediat dupa savarsirea Utreniei, in Catedrala patriarhala a inceput Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur, oficiata de Patriarhul Romaniei. Timp de trei ceasuri, credinciosii au participat la slujba stand in picioare pentru bucuria Invierii, purtand in maini lumanari si candele cu Sfanta Lumina. Impresionanta a fost si multimea credinciosilor care au primit Sfanta Impartasanie. La Sfanta Liturghie au participat si reprezentanti ai vietii publice, printre care si domnul Daniel Petru Funeriu, ministrul invatamantului, educatiei, cercetarii, tineretului si sportului. La iesirea din biserica, toti credinciosii au primit o brosura cu Pastorala de Sfintele Pasti, o iconita, un ou rosu si Pastile care au fost binecuvantate si sfintite de Preafericitul Parinte Patriarh.'Taina crucii ramane ascunsa in Inviere'In predica la slujba celei de-a doua Invieri, Patriarhul Romaniei a subliniat faptul ca Invierea nu se poate desparti de Rastignire: 'Vedem ca taina crucii nu se desparte de Inviere pentru ca Invierea era ascunsa in cruce iar crucea isi arata slava sa in Inviere. Mantuitorul a aratat ca El este acelasi, Cel Rastignit si Inviat. Cand femeile mironosite au mers la mormant, ingerul le-a intrebat: 'cautati pe Iisus cel Rastignit? Nu mai este aici, a inviat', deci pe Rastignitul il cautau si s-au intalnit cu Cel Inviat. Cel Rastignit si Cel Inviat este una si aceeasi persoana. Cu alte cuvinte, taina crucii ramane ascunsa in Inviere, interiorizata in Inviere, dupa cum Invierea era tainic ascunsa in iubirea lui jertfelnica, smerita si atotputernica. De aceea Biserica nu separa niciodata crucea de Inviere si Invierea de cruce. Crucea fara Inviere duce la deznadejde, Invierea fara cruce duce la orgoliu, la aroganta. Deci puterea invierii lui Hristos ramane smerita pentru vesnicie. Noi, in noaptea de Pasti, cand proclamam Invierea Domnului, ridicam crucea, la care am adaugat lumanarea Invierii, nu ascundem crucea, caci prin cruce a venit bucurie la toata lumea - asa cantam. De ce? Pentru ca taina Invierii era ascunsa in cruce ca iubire jertfelnica ascultatoare pana la moarte a lui Iisus ca om fata de Dumnezeu - Tatal'.Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a aratat ca Hristos, pe langa darul pacii si al bucuriei, a dat ucenicilor si puterea de a ierta pacatele: 'Pe langa darul pacii, Hristos mai ofera un dar mare si sfant, si anume puterea de a ierta pacatele. Dar aceasta putere nu este una juridica, ci una duhovniceasca, pentru ca, sufland asupra lor, a zis 'Luati Duh Sfant'. Li se da un fel de hirotonie, un fel de induhovnicire speciala, un dar al lui Dumnezeu. Puterea aceasta sau darul acesta de a ierta pacatele este, dupa bucurie si pace, cel mai mare dar pe care Hristos Domnul il daruieste Bisericii Sale. Bucuria si pacea a daruit-o si o daruieste tuturor.'Oaspeti la Resedinta patriarhalaSlujba Vecerniei oficiata in prima zi de Pasti are un caracter special atat prin Evanghelia citita in mai multe limbi, cat si prin randuiala solemna a scoaterii Sfintei Evanghelii si a Sfintei Cruci spre inchinare. Dupa ectenia cererilor, parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor si mare eclesiarh al Catedralei patriarhale, a scos Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce si le-a asezat pe iconostasul din dreapta. Preafericitul Parinte Patriarh, impreuna cu ceilalti arhierei si clerul slujitor, cu capetele descoperite, s-au inchinat, fiind urmati de toti credinciosii din biserica. Dupa finalul slujbei, Preafericitul Daniel a fost condus in Resedinta patriarhala, unde a primit-o pe doamna Lidia Staniloae, fiica celui mai mare teolog roman, parintele Dumitru Staniloae. Tot in Resedinta patriarhala, in salonul Sfintii Romani, PF Daniel i-a primit pe membrii corului 'Nicolae Lungu' al Patriarhiei Romane, carora le-a oferit daruri in semn de recunostinta si pretuire pentru raspunsurile date la Slujba Invierii.Mantuitorul a inviat pentru toate popoareleIn prima zi de Pasti, la Catedrala patriarhala din Bucuresti, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel impreuna cu Preasfintitul Parinte Mihail, Episcopul Ortodox al Australiei si Noii Zeelande, Preasfintitul Ciprian Campineanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, si Preasfintitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi, au savarsit Vecernia Invierii Domnului, numita si 'A doua Inviere'. In cadrul acestei sfinte slujbe a fost citita, in 12 limbi, Evanghelia de la Ioan, capitolul XX, versetele 19-25.Preafericitul Daniel a citit Sfanta Evanghelie in limba romana, PS Ciprian Campineanul a citit in limba greaca, PS Varlaam Ploiesteanul in limba latina, PS Varsanufie Prahoveanul a citit in limba slavona, iar ceilalti slujitori au citit Sfanta Evanghelie in limbile: rusa, engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, ebraica si araba, informeaza Ziarul Lumina .Preafericirea Sa a tinut un cuvant de invatatura in care a aratat semnificatia Sfintei Evanghelii care s-a citit: 'Aceasta slujba cuprinde citirea Evangheliei de la Sfantul Evanghelist Ioan care se refera la intalnirea Mantuitorului Iisus Hristos cel Inviat din morti cu ucenicii Sai. Aceasta Evanghelie a fost citita in 12 limbi. Randuiala de a citi Evanghelia care vorbeste despre intalnirea Mantuitorului Hristos cel inviat din morti cu ucenicii sai are o semnificatie deosebita, si anume, Mantuitorul Iisus Hristos nu a inviat din morti doar pentru poporul evreu, ci pentru toate popoarele. El a venit sa mantuiasca intreaga umanitate, toate popoarele, si sa daruiasca sansa iertarii de pacate tuturor celor care, prin pocainta, doresc mantuirea. Evanghelia dupa Luca ne arata ca Mantuitorul Iisus Hristos a spus ca se va propovadui pocainta la toate neamurile incepand de la Ierusalim. Dar in Evanghelia dupa Ioan nu se vorbeste despre pocainta in mod direct, ci se vorbeste despre iertarea pacatelor, insa iertarea pacatelor se daruieste numai celor care se pocaiesc pentru pacate. Evanghelia ne arata mai intai ca Mantuitorul Iisus Hristos daruieste dupa Inviere pacea Sa ucenicilor Sai. Iisus a intrat prin usile incuiate, a stat in mijlocul ucenicilor sai si a zis: 'Pace voua'. Femeilor mironosite le-a spus cand le-a intalnit aproape de mormantul Sau: 'Bucurati-va, nu va temeti'. Deci cele dintai cuvinte ale Mantuitorului Iisus Hristos inviat din morti au fost cele adresate femeilor purtatoare de aromate si ucenicilor sai. Femeilor le-a spus: 'Bucurati-va', iar ucenicilor sai, 'Pace voua'. Deci bucuria si pacea sunt cele doua daruri mari ale vietii ceresti pe care Mantuitorul Iisus Hristos o arata in umanitatea Sa inviata din morti. Aceasta lucrare deosebita a Lui are semnificatie pentru viata noastra. Numai in comuniune de credinta si iubire cu Mantuitorul Iisus Hristos primim adevarata bucurie si adevarata pace'.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 670

Id: 5526

Data: Apr 7, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).