Biserica Sfintii 40 de Mucenici din cartierul iesean Copou si-a serbat hramul, ieri, 9 martie, informeaza cotidianul Ziarul Lumina. Slujba Sfintei Liturghii a Darurilor mai inainte sfintite a fost savarsita de PS Calinic Botosaneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor. Şi Biserica Sf. 40 de Mucenici din Barlad a fost in sarbatoare.Singura biserica din Iasi inchinata Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia si-a cinstit ocrotitorii. Credinciosii au participat luni seara la slujba Vecerniei si a Acatistului, oficiata de un sobor de preoti. Ieri-dimineata s-a savarsit slujba Ceasurilor, urmata de Sfanta Liturghie a Darurilor mai inainte sfintite, pe care a oficiat-o PS Calinic Botosaneanul, ca delegat din partea Inalt Preasfintitului Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Din soborul de preoti si diaconi a facut parte si pr. Constantin Andrei, protoiereul Protopopiatului Iasi 1, care a vorbit la sfarsitul slujbei despre modelul de sfintenie al celor 40 de Mucenici din Sevastia. Au urmat cuvantul de invatatura al Episcopului-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor si alocutiunea parintelui paroh Ioan Rusu, care a spus cateva cuvinte despre sfantul lacas in care slujeste si despre lucrarile care s-au efectuat in ultimul an: a fost consolidata turla bisericii, s-a turnat centura, s-a tencuit la interior si exterior, s-a schimbat acoperisul cu tabla de cupru. Reprezentantii Centrului de asistenta sociala si ingrijire la domiciliu Sf. M. Mc. Mina din cadrul Fundatiei Solidaritate si Speranta a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei au strans la finalul slujbei fonduri pentru persoanele care beneficiaza de servicii de ingrijire, medicale, de recuperare si sociale. In perioada urmatoare, la Sfintii 40 de Mucenici vor fi demarate lucrarile de pictura de catre pictorul Vasile Carp din Bucuresti.Biserica ieseana ocrotita de Sfintii 40 de Mucenici a fost ridicata in anul 1760 de catre hatmanul Vasile Roset impreuna cu sotia sa, Safta. La vechea constructie s-a adaugat mai tarziu un pridvor patrulater cu usa de intrare in peretele dinspre miazazi. Forma de cruce a bisericii o dau cele doua abside exterioare desprinse din nava. Absida altarului este prevazuta cu doua nise laterale. De-a lungul timpului, sfantul lacas a suferit avarii, iar o reparatie temeinica s-a facut la 1869, de catre Alecu Soroceanu, care a cheltuit peste 1.200 de galbeni.Biserica Sfantul Dimitrie din centrul orasului Barlad si-a serbat ieri cel de-al doilea hram, inchinat Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia. Pe inscriptia de deasupra usii de la intrarea in naos este scris: Ridicatu-s-a din snoava acest sfant lacas din barne, in preajma anului 1600. Numele ctitorilor s-a pierdut in negura vremurilor. Biserica, in forma existenta astazi, a fost construita in anul 1826 pe temelie din piatra si ziduri din caramida. A fost sfintita la 14 mai 1835 de PS Meletie, episcopul Romanului. Biserica a fost renovata de mai multe ori. A fost refacuta in 1852 de catre Ana si Iordache Ganea, iar intre 1894-1896 a fost restaurata din nou, de preotul Dumitru Botez. A fost resfintita de episcopul Silvestru Balanescu al Husilor. In perioada 1939-1941, sfantul lacas a fost repictat.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 661
Id: 5018
Data: Mar 10, 2010
Imagine:
Arhiepiscopia Timisoarei organizeaza duminica, 14 martie, in Catedrala Mitropolitana din municipiu un concert prepascal. Va concerta grupul de psalti Melozii Romanului al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, condus de dirijorul arhidiacon, Ionut Amarinii. Spectacolul va cuprinde cantari .....
Data: Mar 10, 2010
Centrul de Pelerinaj al Patriarhiei Romane organizeaza in perioada 2 - 5 aprilie un sejur de 4 zile la Manastirile din Muntii Apuseni. Printre obiectivele propuse pentru vizitare se afla Manastirile: Sinaia, Cozia, Lupsa si Sfantul Ioan Botezatorul din Alba-Iulia. Totodata vor mai fi vizitate .....
Data: Mar 10, 2010
Centrul de Pelerinaj al Patriarhiei Romane organizeaza sambata, 13 martie, un pelerinaj in Arhiepiscopia Ramnicului. Se vor vizita: Manastirile Frasinei, Cozia si Turnu, informeaza Radio TRINITAS.Mai multe informatii gasiti pe pagina de internet: pelerinaj.ro sau la numarul de telefon 021.313.37.45
Data: Mar 10, 2010
Preotii din Arhiepiscopia Bucurestilor care recomanda tineri pentru inscrierea la cursurile unui Seminar din aceasta eparhie sau la Facultatea de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul din Capitala vor trebui sa trimita aceste recomandari direct Sectorului Invatamant si Activitati cu .....
Data: Mar 10, 2010
Marti, 16 martie, absolventii de teologie din Arhiepiscopia Bucurestilor care s-au inscris la examenul de capacitate preoteasca vor sustine testul psihologic. Acest test precede cu o saptamana sustinerea propriu-zisa a probelor de examen, informeaza TRINITAS TV.Marti, 22 martie, va avea loc .....
Data: Mar 10, 2010
Copiii internati la sectia de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Judetean din Craiova au primit astazi,10 martie, daruri din partea detinutilor de la Penitenciarul de Minori si Tineri din acelasi oras. Cei 10 tineri detinuti, insotiti de membre ale Societatii Ortodoxe Nationale a Femeilor .....
Data: Mar 10, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).