Sfintii Brancoveni m-au transformat din artist laic in iconar

Întâlnirea pe care Elena Murariu - unul dintre cei mai importanti pictori si restauratori de arta sacra de la noi - a avut-o cu Sfintii Brâncoveni s-a savârsit ca o intrare în har. Ca un continuu si definitoriu urcus dinspre evlavie spre icoana. Aceasta chemare, dupa cum ne-a marturisit, i-a pus rânduire în viata, transformând-o din artist laic în artist iconar. Într-un dialog recent, domnia sa ne-a deslusit câteva din tainele care i-au fost revelate de viata si sfârsitul martiric al Sfintilor Brâncoveni, pe care apoi mâna sa le-a zugravit în inconfundabile icoane si lucrari de arta. Când si cum ati intrat în harul Sfintilor Martiri Brâncoveni? Cum a fost chemarea lor?Chemarea a venit demult, în 1992, în preajma canonizarii Sfintilor Martiri Brâncoveni. Am pornit de la realizarea unei icoane. Dar, pe masura trecerii timpului, acesteia i s-au adaugat alte zeci de lucrari. 2014, Anul comemorativ al Sfintilor Martiri Brâncoveni, nu va duce la încheierea acestui drum, ci deslusirea si cautarea icoanelor mucenicilor va continua. Ma bucur de faptul ca drumul care mi s-a deschis demult, si pe care am mers cu toata dragostea, nu se sfârseste aici.Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 604

Id: 39413

Data: Apr 2, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).