Sfintii Martiri Brancoveni cinstiti astazi in Biserica Ortodoxa Romana

Biserica Ortodoxa Romana ii sarbatoreste astazi, 16 august, pe Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voda cu cei patru fii ai sai: Constantin, Ştefan, Radu, Matei si Sfetnicul Ianache si pe Sfantul Cuvios Iosif de la Varatec.Sfantul Constantin Brancoveanu s-a nascut in anul 1654, la Brancoveni (actualmente comuna in judetul Olt), intr-o veche familie boiereasca. Era fiul lui Matei Brancoveanu si al Stancai, sora domnitorului Şerban Cantacuzino. In luna februarie 1655 va ramane orfan de tata si va fi crescut de mama sa, de bunica dupa tata, Pauna Greceanu, si de unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino.A primit o educatie aleasa pentru acele vremuri, invatand, printre altele, greaca, latina si slavona. Casatorit cu Marica, nepoata lui Antonie Voda din Popesti, Constantin Brancoveanu a avut patru fii: Constantin, Ştefan, Radu si Matei, si sapte fete: Stanca, Maria, Safta, Ancuta, Elenca, Balasa si Smaranda. In indelungata sa domnie, inceputa la 29 octombrie 1688 si incheiata in mod tragic in anul 1714, in ziua de 15 august, s-a remarcat prin sprijinul acordat Bisericii, dar si culturii, fiind un carturar vestit. Sfantul Constantin Brancoveanu a infiintat numeroase scoli si biblioteci care functionau pe langa manastiri ('Academia de la Sfantul Sava', scolile de la manastirile 'Sfantul Gheorghe Vechi' si Coltea din Bucuresti). De asemenea, in timpul domniei sale s-au infiintat numeroase tipografii (la Bucuresti 1678, la Buzau in 1691, la Snagov in 1694, la Ramnicu Valcea in 1705, la Targoviste in 1708) si au fost ridicate numeroase lacasuri de cult. Dintre ctitoriile sale mentionam Biserica 'Sfantul Ioan cel Mare sau Grecesc', demolata in secolul trecut, biserica Manastirii 'Sfantul Sava', demolata in secolul trecut si Biserica 'Sfantul Gheorghe Nou'. Printre alte manastiri ctitorite sau refacute de binecredinciosul voievod, trebuie amintite: Manastirea Horezu, Manastirea Sambata de Sus, Manastirea Surpatele, Manastirea Polovragi si Manastirea Turnu din Targsoru Vechi (judetul Prahova).MartiriulIn ziua de 24 martie 1714 a fost mazilit si dus la Constantinopol. Dupa un drum de trei saptamani, Sfantul Brancoveanu si cei dimpreuna cu el au fost jefuiti de tot ce aveau asupra lor si inchisi in subteranele de la Fornetta, din Cele Şapte Turnuri (Edicule). De la Cele Şapte Turnuri, ostaticii au fost apoi mutati la Bostangi Basa, temnita de la prima poarta a seraiului, unde erau inchisi numai pasii, vizirii si alti mari demnitari. Istoricul francez M. Mignot afirma ca muftiul le obtinuse gratierea cu conditia ca batranul voievod sa treaca la mahomedanism. Voievodul, ca si fiii lui, au ramas insa constanti in credinta stramoseasca. Astfel, la 15 august 1714, Sfantul Voievod a suferit moarte martirica prin decapitare, impreuna cu cei patru fii ai sai, Constantin, Ştefan, Radu, Matei, si impreuna cu sfetnicul Ianache. Trupurile le-au fost tarate pe uliti si apoi aruncate in apele Bosforului. Pe ascuns, crestinii din Constantinopol le-au luat ramasitele pamantesti si le-au ingropat in insula Halchi, in biserica Manastirii Maicii Domnului, zidita de imparatul Ion Paleologul al II-lea. Sfintele moaste ale lui Constantin Brancoveanu au fost aduse in tara in taina de doamna Marica abia in 1720, in timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, si inmormantate in Biserica 'Sfantul Gheorghe Nou'. La 20 iunie 1992 Biserica Ortodoxa Romana i-a canonizat pe Sfintii Martiri Brancoveni, stabilindu-le ca zi de pomenire data de 16 august.Despre martiriul lui Constantin Brancoveanu si al fiilor sai au scris foarte multi, dar cel care a reusit sa surprinda intr-o maniera cuprinzatoare lupta si biruinta lor a fost poetul crestin Ioan Alexandru, intr-un imn de viata si jertfa inaltat Brancovenilor. In cele ce urmeaza va prezentam un articol publicat in Ziarul Lumina, intitulat Voievozii care au biruit imperiul si au castigat Imparatia, dedicat sfintilor Brancoveni.Poetul Ioan Alexandru a petrecut nopti intregi in antreul intunecos al casei sale pentru a simula inchisoarea celor sapte turnuri din Constantinopol in care au fost inchisi si chinuiti domnitorul Constantin Brancoveanu si fiii sai. Numai asa, prin experienta personala a frigului, a solitudinii, Ioan Alexandru a putut apropia timpul ca o bolta pentru a patrunde in gandul sfantului domnitor si a afla ce le putea spune el copiilor sai pentru a nu se lepada de credinta si a prefera in schimb decapitarea. Ultimul domnitor din vita Basarabilor, intemeietori ai Ţarii Romanesti, Constantin Brancoveanu a fost si ultimul basileu crestin al Europei care a sfintit prin sangele varsat locul unde Ortodoxia rasariteana isi avea inima, Constantinopolul. Acolo, poporului roman i-a fost rapit cel mai bun vlastar al sau, adevaratul domn, intemeietor al credintei si cinstitor al Sfintei Treimi. Pentru poetul Ioan Alexandru, sacrificiul Brancovenilor este o prelungire a jertfei lui Hristos in sanul unui popor care devine partas al unei istorii sfintite de Duhul Sfant, al unei istorii departe si nesupuse aliantelor, razboaielor si meschinariilor lumii profane.Martor al suferintelor BrancovenilorIoan Alexandru a mers in cautarea Brancovenilor cu ochii mintii atat de departe, incat a cunoscut chinurile, emotiile si suferintele martirilor inchisi la Constantinopol ca unul ce a fost acolo, inchis cu ei si impreuna patimitor cu ei: '...erau scosi din groapa cu sange pentru a fi schingiuiti si batjocoriti in lumina zilei, pentru a-si vedea mama si surorile batjocorite de calai in fata ochilor lor, si iar bagati in groapa pentru a li se pune pe crestet cununi de fier stranse cu potcoava fumeganda a cailor, arsi la subtiori cu fumuioage de canepa inmuiata in pacura arzanda, smulse barbile si unghiile, batuti si schingiuiti unul fata de altul. Erau anchetati pe rand, mintiti ca fratele lor a tradat, schingiuiti laolalta si iar luati unul cate unul si aruncati in aceeasi groapa a intunericului si iar scosi sa fie batjocorita mama lor si sa-i vada surorile lor, tarati in groapa cu dezastru. Ce batalie a trebuit sa fi purtat acesti oameni, acesti cinci barbati ai pamantului romanesc? Domnul Ţarii Romanesti, Constantin Brancoveanu, unsul peste acest neam, cu copiii sai purtand fiecare coronita pe crestet si ungerea tatalui lor, domnii Constantin, Ştefan, Radu si Mateias. Oare ce au convorbit Brancovenii intre ei astfel incat la momentul in care a venit muftiul cu actul de gratiere sa-l refuze?'. La un moment dat, tatal impreuna cu cei patru fii ai sai s-au strans laolalta, ca sa fie una, ca sa poata infrunta furia Imperiului Otoman dintr-o groapa a Imperiului Bizantin umilit si distrus de iataganele semilunii. O mana de oameni despuiati de averea pamanteasca si de ultima bruma de avere a trupului, insangerati si raniti, cu coroane de fier inrosit pe crestetul lor, care nu mai avea nici o valoare in ochii oamenilor, 'au inceput sa se stranga, sa se ia la lupta cu imperiul decazut si sa-i vesteasca ca o flacara olimpica ca s-a sfarsit'. In ziua de adormire a Maicii Domnului, cand Brancoveanu implinea 60 de ani, s-a strans tot corpul diplomatic al lumii occidentale, a venit si sultanul pentru a umili ultima ramasita a Europei crestine, pentru a umili un domnitor despre care se credea ca banul si puterea erau singurele lui valori. Fara sa isi dea seama, toti acesti spectatori haini au cazut in capcana, pentru ca cei umiliti si batjocoriti atunci si pentru vesnicie au fost ei. 'I-am luat vlaga si acum zace inaintea mea dezgolit si nemernicit. Nu se poate, nu se poate sa nu cedeze! Pana la urma vor ceda!', isi spunea sultanul. Era sigur sultanul ca batranul Constantin Brancoveanu, ca sa-si scape fiii, va accepta in ultima clipa sa treaca la musulmanism. Se va lepada de credinta crestina ca sa-si scape copiii cu viata si sa se intoarca in Ţara Romaneasca. Ei nu stiau nimic despre acest domnitor crestin, ei nu stiau ca Brancoveanu era un om calculat, un negustor, care a cantarit foarte bine ce face. 'Orice, dar asta nu se poate! Copiii tatei, asta nu se poate! As face-o daca ar fi mosia mea! Dar nu pot sa o fac! Cel care mi-a facut bine nu numai mie, ci neamului meu, mosilor si stramosilor, care ne-a dat tara din barbarie, si ne-a dat un grai si o semintie, ne-a impodobit pamantul, si ne-a dat nadejdea invierii, si ne-a dat pe mana Imparatia Sa! (...) Sa ma lepad de El? Doamne fereste!''Va rog sa credeti ca au facut-o din libertatea lor!'Fara sa stie, turcii ii imbracasera in camasa alba pe toti, pentru ca purtau deja slava Imparatiei cerurilor, inainte ca sa fie asezate pe butuc capetele lor. 'Intai Constantin, - Te lepezi de Hristos? - Nu ma lepad de Hristos! Capul retezat. Apoi Ştefan, - Te lepezi de Hristos? - Nu ma lepad de Hristos! Macar ca avea doi copii gemeni care sugeau la tata mamei lor si vedea chipurile lor cum se uita la el si putea sa-i fie mai draga lumea aceasta, si putea sa-i fie mai dragi copiii lui si soata lui, pe care abia o stransese in brate. Macar ca avea aceasta fagaduinta lumeasca inaintea ochilor sai, i-a fost mai drag chipul lui Hristos de dincolo. A venit randul lui Radu, care era logodit cu o Ancuta frumoasa si tocmai se pregatea marea lor nunta, dar a preferat nunta de dincolo. Era istet si frumos. Logodnica sa cu ochii inlacrimati a ramas pe pamant, si el a plecat! A venit randul lui Mateias. Pruncutul de 11 ani ar mai fi avut o nedumerire: - Tata, as vrea sa mai traiesc! Tatal i-a spus la ureche ceva, numai Dumnezeu stie ce, ca pruncutul a infruntat Imperiul Otoman. - Crestin am fost si crestin vreau sa mor! Loveste! Şi a cazut capsorul sau! Şi au inceput oceanele pamantului sa se framante in malurile lor, sa se inalbastreasca cerurile cerurilor, rostogolul crestetului pruncului martir, surazand rostogolindu-se la picioarele unui nefericit imperiu. - Sfinte Mateias, roaga-te pentru pruncii neamului acestuia in vecii vecilor! Capul batranului tata s-a rostogolit sa nu ramana in urma fiilor sai si s-a lipit de obrazul pruncului sau, bucalandru, bucalatul sau par inmuiat in sange de sfant martir... Şi mama lor era de fata, si sultanul era de fata si au vazut ochii lor, in secolul 18, nu in mitologie, nu in illo-tempore, nu in timpuri necunoscute, nu in primele zile ale crestinismului, ci in secolul 18, cand se mergea la vanatoare, cand se manca iluminism cu bijuterii de argint, cand se faceau baluri si dansuri, cand lumea era evoluata, asa se spune,... se murea pentru Hristos cum nu se murea in vremurile cele mai frumoase. Cronicile ne spun ca a fost un macel ce istoria nu a mai vazut. De bunavoie! Nesiliti de nimeni! Pentru ca nu i-a silit nimeni sa moara! Va rog sa credeti ca au facut-o din libertatea lor!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 383

Id: 15881

Data: Aug 17, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei