Sfantul Luca imparte cartea Faptele Apostolilor in functie de personalitatile si de contributia marilor Apostoli Petru si Pavel, cei doi stalpi ai Bisericii Crestine care au edificat prin lucrarea lor misionara Trupul tainic al lui Hristos in lume. Biserica Ortodoxa ii cinsteste in mod special pe cei doi Apostoli, randuind o perioada de post speciala, care incepe imediat dupa Duminica Tuturor Sfintilor pana la data lor de praznuire, 29 iunie. Capitolele 1-14 ale cartii Faptele Apostolilor au in centru pe Sfantul Apostol Petru si in special cuvantarile sale programatice, care au dus la largirea numarului celor care au crezut, in special din Ierusalim. Capitolul 15 consemneaza primul Sinod apostolic de la Ierusalim, unde s-a rezolvat problema mostenirii prescriptiilor legii iudaice in Biserica Crestina, si functioneaza ca un punct central al naratiunii. Capitolele 16-28 prezinta in detaliu activitatea predicatoriala a Sfantului Apostol Pavel, care a vizat in special pe neamuri, adica pe paganii din afara iudaismului. Antiteza dintre Apostolul Petru, fidel legii iudaice, cerand ca prescriptiile ei sa fie observate si de crestinii proveniti din lumea pagana, si Pavel, care avea o intelegere duhovniceasca a noii realitati mantuitoare care era Biserica, a fost ilustrata in mod special de Sfantul Luca cu un anumit scop. Biserica, zidita pe 'temelia Apostolilor', are o deschidere universala catre intreaga lume, catre toti oamenii pamantului care aveau nevoie de Evanghelia lui Iisus Hristos pentru a fi vii in Imparatia cerurilor. Biserica este 'noua creatie'Apostolii Petru si Pavel rezuma in personalitatea si in lucrarea lor cele doua directii spre care Biserica s-a indreptat. O data spre sinagoga iudaica, pentru ca iudeii au fost primii destinatari ai mesajului evanghelic, si apoi spre pagani, spre cei din afara iudaismului. Sfantul Apostol Luca, cel care creioneaza faptele si cuvintele celor doi Apostoli in cartea Faptele Apostolilor, demonstreaza ca Biserica este pentru intreaga lume 'noua creatie' infaptuita de Fiul Lui Dumnezeu, un mod de viata la care oamenii sunt chemati. Crestinii sunt desemnati a fi 'plini de Duhul Sfant'. Membrii Bisericii sunt oameni care in urma evanghelizarii si a Botezului sunt plini de Duhul lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel pune foarte mare accent pe aceasta componenta duhovniceasca fundamentala a omului si arata ca in Biserica nu mai exista separatie intre iudeu si elin, rob sau liber, ci distinctia este intre omul duhovnicesc, care are Duhul lui Dumnezeu, si omul trupesc, care are duhul lumii. 'Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca sa cunoastem cele daruite noua de Dumnezeu; pe care le si graim, dar nu in cuvinte invatate din intelepciunea omeneasca, ci in cuvinte invatate de la Duhul Sfant, lamurind lucruri duhovnicesti oamenilor duhovnicesti', le spune Sfantul Pavel corintenilor in prima sa epistola adresata lor.Pescarul din BetsaidaDespre Sfantul Apostol Petru stim din paginile Sfintei Scripturi ca era din Betsaida Galileii, un oras nu foarte mare, din partea de nord a Ţarii Sfinte. Petru era pescar, la fel ca si fratele sau Andrei, iar la chemarea Mantuitorului au devenit amandoi ucenici si Apostoli ai lui Iisus Hristos. Galileia, numita 'a neamurilor', era o provincie a iudeilor foarte pestrita, patrunsa de elenism, de limba greaca, de cutumele Imperiului Roman. Cu toate acestea, Petru era un evreu zelos pentru implinirea legii iudaice, bun cunoscator al Vechiului Testament si in special al profetiilor despre venirea lui Mesia. Petru impreuna cu Andrei au fost dintre ucenicii Sfantului Ioan Botezatorul. Dorul dupa Dumnezeu a fost incalzit in inima sa de cuvantarile Botezatorului, despre care credeau ca este Mesia. Petru era cel mai in varsta dintre cei chemati, era cel mai matur, dar avea intuitia unei inimi curate, care dincolo de aparente putea sesiza lucrarea lui Dumnezeu. Ştim ca meseria de pescar era poate cea mai grea de la vremea aceea. Acestia isi castigau literalmente painea din sudoarea fruntii lor, iar reusita muncii si a supravietuirii tinea de binecuvantarea cerului. Mai mult ca oricare dintre fratii lor evrei, pescarii galileeni aveau nadejdea la Dumnezeu, care le putea salva viata sau le-o putea pecetlui. Petru a fost cu adevarat ceresc, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Era primul dintre Apostoli, caracterizat printr-un dor arzator dupa Dumnezeu, care nu-l va parasi toata viata. Era pescar si tata de familie. Ştia ca dincolo de idealismele tineretii si sperantele care apar in sufletul omului exista acel ceva care te tine cu picioarele pe pamant, greul vietii. Petru spera la Patria cereasca mai mult decat toti. La chemarea Mantuitorului 'Vino dupa Mine', a raspuns prompt si fara ragaz, asa cum ii era si firea, fara ascunzisurile omului invatat, fara sa faca calcule. Dorul dumnezeiesc l-a manat sa se arunce in apele marii atunci cand Domnul Iisus li s-a aratat Apostolilor pe Marea Galileii, noaptea in furtuna: 'Doamne, porunceste sa vin la Tine si voi veni'. Petru a marturisit in Cezareea lui Filip dumnezeirea Mantuitorului Iisus Hristos: 'Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu'. Petru a luat-o inaintea tuturor Apostolilor spre Domnul. Indragostit in aceeasi masura de pamant si de cerIn acelasi timp, in sufletul acestui om sfant se ingemanau si acele trasaturi care l-au determinat pe Domnul Hristos sa spuna despre poporul evreu ca este 'tare in cerbice'. Petru, cel ravnitor si avantat spre cer, era in acelasi timp legat atat de puternic de pamant, de legea iudaica, de tot ce insemna aceasta viata, cu bune si rele. Petru a fost indragostit in aceeasi masura de pamant si de cer. Imediat dupa ce marturiseste ca Mantuitorul este Fiul lui Dumnezeu, el refuza, ca si in alte situatii, sa accepte moartea Invatatorului sau, atragand o mustrare grava din partea Acestuia: 'Inapoia mea, satano, ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor'. Mantuitorul ii arata Apostolului Petru ca moartea Lui este jertfa pe care trebuie sa o aduca spre mantuirea lumii din legaturile pacatului si ale mortii. Imaginea lui Petru din Gradina Ghetsimani este uluitoare. Cu sabia in mana dorea sa-si apere Invatatorul si Dumnezeul de iudeii care venisera sa-l prinda si sa-l ucida. A fost cea mai pura reactie omeneasca a unui suflet iubitor, a unui suflet curat si jertfelnic. Aceasta impulsivitate si ravna a caracterizat pe Apostolul Petru pana la final. Petru va fi printre primii care ajunge la mormantul gol al lui Iisus Hristos Inviat, iar marturia despre Inviere facuta de el va constitui predica, kerigma celorlalti Apostoli. Sfantul Apostol Pavel prezinta in Epistola catre Corinteni o prima marturisire a Bisericii: 'Caci v-am dat intai de toate ceea ce eu am primit, caci Hristos a murit pentru pacatele noastre dupa Scripturi, si ca a fost ingropat si ca a inviat a treia zi; si ca S-a aratat lui Chefa (Petru), apoi celor douasprezece...'. Sfantul Pavel arata ca marturia lui Petru despre Inviere, experienta lui Hristos celui Inviat, este fundamentala pentru Biserica. Sfantul Apostol Petru a propovaduit Evanghelia in Ierusalim, in Iudeea si in Antiohia, unde membrii Bisericii s-au numit pentru prima data crestini. Apoi in Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mica, Bitinia. Conform traditiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format Biserica de acolo. Sfantul Apostol Petru a sfarsit muceniceste in capitala Imperiului Roman, fiind rastignit cu capul in jos in timpul lui Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost rastignit Sfantul Petru se afla astazi Bazilica San Pietro din Vatican. Apostolul din afara celor doisprezeceSfantul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru, care a facut parte din cei care au petrecut alaturi de Mantuitorul, s-a adaugat cetei Apostolilor in chip minunat dupa Inaltarea Domnului la cer si Pogorarea Duhului Sfant. Pe drumul Damascului este chemat la noua slujire de Domnul Iisus Hristos. De ce oare Dumnezeu a randuit ca pe langa ceata deja constituita a Apostolilor sa aleaga in mod special pe un altul, pe un prigonitor al Bisericii, care a devenit minunat vas ales al Duhului Sfant, ramane o taina adanca. Pavel insusi marturiseste despre sine ca a fost ales Apostol inca din pantecele maicii sale si, intr-adevar, putem spune ca slujirea apostoleasca a fost implinita de el in chip deplin. Pavel spunea ca s-a ostenit mai mult decat oricine. Dovada ne sunt cele 14 epistole scrise de el comunitatilor crestine si cele trei calatorii misionare in care a strabatut tot bazinul Marii Mediterane. A predicat Evanghelia mantuirii evreilor si paganilor. S-a ostenit asa de mult pentru Biserica, ajunsese asa de sus, incat spunea galatenilor: 'Nu eu, ci Hristos traieste in mine'. Pavel a fost un om invatat, dar el marturisea ca nu s-a folosit de intelepciunea lumii acesteia pentru a vesti Evanghelia. El a aratat lumii intregi lucrarea Duhului Sfant. El a vorbit de omul duhovnicesc care primeste nu dupa intelepciunea omeneasca cele ale lui Dumnezeu, ci de la Duhul Sfant. Pavel a fost un misionar desavarsit. El spunea ca s-a facut toate pentru toti, ca toti sa creada si sa se mantuiasca. Sfantul Ioan Gura de Aur l-a iubit cel mai mult pe Apostolul Pavel si a scris cele mai frumoase pagini despre Apostolul neamurilor. El spune: 'Pavel cauta rusinea si ocara pentru predicarea Evangheliei mai mult decat cautam noi cinstea; cauta moartea mai mult decat cautam noi viata; cauta saracia mai mult decat cautam noi bogatia, cauta ostenelile mai mult decat cauta altii tihna, insa nu doar mai mult, ci cu mult mai mult, cauta durerile mai mult decat cauta altii bucuriile, cauta sa se roage pentru dusmani mai mult decat cauta altii sa-i blesteme. Pavel a stricat randuiala lucrurilor; dar, mai bine spus, nu a stricat-o, caci Pavel a pazit-o asa cum Dumnezeu a legiuit-o. Tot ce dorea si urmarea Pavel era potrivit firii, tot ce dorim si urmarim noi este impotriva firii. De un singur lucru se temea, de un singur lucru fugea: de a supara pe Dumnezeu, de nimic altceva; dupa cum nici nu dorea altceva decat a placea lui Dumnezeu'. Pavel a predicat Evanghelia Mantuitorului Iisus Hristos in Iudeea, Antiohia, Efes, Cipru, Listra, Iconiu, Derbe, Galatia, Pont, Troa, Macedonia, Ahaia, Roma. A calatorit in Creta si in insula Malta, a ajuns pana in Peninsula Iberica. Conform traditiei, Sfantul Pavel a murit in aceeasi zi cu Apostolul Petru, in timpul persecutiei lui Nero impotriva crestinilor.Icoana imbratisariiO icoana speciala a celor doi Apostoli Petru si Pavel ii infatiseaza in chipul unei tandre imbratisari. Petru este pictat batran si cu barba rotunda, iar Pavel - plesuv cu barba cenusie, conform erminiei iconografilor bizantini. Aceasta prezentare este poate si mai enigmatica, intrucat stim ca intre cei doi Apostoli intervenise o disputa privind propovaduirea Evangheliei. Petru cerea din partea paganilor respectarea prescriptiilor iudaice, in timp ce Pavel declara inutilitatea legii pentru paganii botezati si pentru orice crestin chemat la o viata noua a libertatii si a duhului. Aceasta disputa a fost rezolvata la Sinodul apostolesc de la Ierusalim, cand Apostolii au hotarat ca din Legea veche crestinii sa se fereasca de desfrau, de carnurile jertfite idolilor, de animale sugrumate si sange. Icoana imbratisarii apostolesti indica unitatea crestinilor in slujirea Evangheliei si in edificarea Bisericii Mantuitorului Iisus Hristos, dincolo de pareri personale si orgolii lumesti. Unitatea Apostolilor inseamna jertfirea de sine si daruirea reciproca in relatie de iubire si comuniune.Istoria ApostolilorSfantul Andrei cel intai-chemat, fratele lui Petru, a propovaduit Evanghelia in partile Marii Negre, in Dobrogea si in Grecia. A fost rastignit pe o cruce in forma de X la Patara, in Ahaia. La vederea crucii, el a exclamat: 'Te binecuvantez, o, cruce, care ai fost sfintita prin trupul lui Hristos!' Sfantul Iacov cel batran, fratele lui Ioan, a murit taindu-i-se capul din porunca lui Irod Agripa, in anul 42. Sfantul Ioan a fost, potrivit traditiei, primul episcop la Efes. Pe vremea imparatului Domitian (81-96 d.Hr.), a fost aruncat la Roma intr-un cazan cu untdelemn clocotit, dar scapand nevatamat a fost surghiunit la anul 94 in insula Patmos, unde a avut revelatia Apocalipsei. A trecut la Domnul pe la anul 100 de moarte buna. Sfantul Filip a luminat Frigia in Asia Mica si a murit rastignit la Ierapolis la varsta foarte inaintata. Sfantul Bartolomeu, zis si Natanael, a propovaduit Evanghelia in tarile de la rasarit si miazazi de Iudeea si apoi in Armenia. El a murit jupuit de viu si apoi i s-a taiat capul. Sfantul Matei Evanghelistul a propovaduit in partile de miazazi ale Marii Caspice si a murit de sabie. Sfantul Toma, dupa o traditie, s-a dus prin tarile Partilor si prin Midia pana in India, unde a murit strapuns de o lance. Sfantul Iacov cel tanar, al lui Alfeu, a fost cel dintai episcop al Ierusalimului. In anul 62, in urma unui complot al evreilor, a fost aruncat de pe tampla templului. Ridicandu-se in genunchi, a fost omorat printr-o lovitura de maciuca. Sfantul Simon Zilotul, zis si Canaanitul, a propovaduit Evanghelia in Africa de miazanoapte si mai pe urma in Persia. Se spune ca el a murit taiat in doua sau rastignit. Sfantul Iuda Tadeul, sau Levi, a propovaduit in Iudeea si Arabia, in Mesopotamia si Persia. A murit muceniceste in Fenicia. Sfantul Matia si-a facut apostolatul mai intai in Iudeea, apoi la sudul Marii Caspice. O predanie spune ca a murit la Ierusalim, ucis cu pietre de iudei si taiat cu sabia.(Articol publicat in Ziarul Lumina, Editia din data de 19 iunie 2011)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 954
Id: 14537
Data: Jun 19, 2011
Imagine:
Credinciosii Parohiei Dumitru Apostol din Ploiesti vor avea un nou lacas de inchinare. Piatra de temelie a bisericii ce va purta hramurile Acoperamantul Maicii Domnului si Sfintii Martiri Brancoveni va fi pusa maine, 19 iunie, de Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, .....
Data: Jun 19, 2011
Credinciosii ortodocsi romani din comuna satmareana Hodod, minoritari, cei mai multi locuitori fiind etnici maghiari, au primit vizita Preasfintitului Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, informeaza TRINITAS TV.Ierarhul a sfintit aici o capela .....
Data: Jun 19, 2011
Credinciosii bucuresteni sunt asteptati, in numar mare, la Manastirea Antim, care maine, 19 iunie, isi sarbatoreste hramul. Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiata, aici, de Preasfintitul Parinte Ciprian Campineanul, Episcop-vicar patriarhal, informeaza Radio TRINITAS.La final, vor fi oferite .....
Data: Jun 19, 2011
Astazi este Odovania Praznicului Rusaliilor si ultima zi a Penticostarului. Maine, 19 iunie, va incepe cea mai lunga perioada a anului bisericesc, Octoihul. Perioadele anului eclezial depind de data la care praznuim Sfintele Pasti in anul in curs si in cel urmator. Astfel, Penticostarul tine .....
Data: Jun 19, 2011
In prima duminica dupa Sarbatoarea Pogorarii Duhului Sfant, Biserica a randuit sa se faca pomenirea tuturor sfintilor, stiuti si nestiuti. Din acest sobor fac parte toti stramosii neamului omenesc, patriarhii si sfintii prooroci ai Vechiului Testament, impreuna cu toti dreptii care au trait .....
Data: Jun 19, 2011
La 18 iunie 1951, peste 10.000 de familii din judetele Mehedinti, Caras-Severin si Timis au fost ridicate din casele lor si deportate in Baragan. Astazi, 18 iunie, la 60 de ani de la acest moment, la monumentul ridicat in parcul Dragalina din Drobeta-Turnu Severin, Preasfintitul Parinte .....
Data: Jun 19, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).