Manifestarile prilejuite de hramul Catedralei mitropolitane din Timisoara au debutat pe 29 ianuarie cu oficierea slujbei Vecerniei cu Litie de catre Preasfintitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Banat. Raspunsurile la strana au fost date alternativ de strana catedralei si de corul elevilor seminaristi, Sectia de teologie ortodoxa din cadrul Liceului Pedagogic Carmen Sylva din Timisoara, condus de prof. Nicolae Şincari.In aceeasi seara, Facultatea de Litere, Istorie si Teologie din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara a organizat o conferinta anuala consacrata Sfintilor Trei Ierarhi, ocrotitorii invatamantului teologic ortodox. Evenimentul, care a avut loc la Universitatea de Vest, s-a desfasurat in prezenta Preasfintitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a consilierilor de la Centrul eparhial, a profesorilor si studentilor de la Facultatea de Teologie din Timisoara, precum si a elevilor de la Sectia de teologie ortodoxa din cadrul Liceului Pedagogic Carmen Sylva din Timisoara.Referatul conferintei, intitulat Libertatea religioasa constantiniana reflectata in gandirea si faptele Sfintilor Trei Ierarhi, a fost sustinut de arhim. Simeon Stana, exarhul manastirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timisoarei. Lucrarea, riguros intocmita, i-a dezvaluit pe cei Trei Mari Sfinti Ierarhi si Dascali, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, ca vase ale luminii si luminatori ai lumii, evidentiindu-se caracterul activ si responsabil al acestora in trasarea liniilor de manifestare si dezvoltare ale vietii crestine pana in ziua de astazi.In partea a doua a intalnirii a fost prezentat filmul documentar Catedrala mitropolitana - trecut si prezent, realizat de regizorul Victor Popa, colaborator permanent al Centrului eparhial. Documentarul a pus in valoare maretia catedralei timisorene, un simbol al orasului de pe Bega, prezentand imagini de arhiva de la constructia si tarnosirea acesteia de catre patriarhul Nicodim, in prezenta regelui Mihai, la 6 octombrie 1946. De asemenea, filmul a mai descoperit colectia de carte bisericeasca si pictura din muzeul de arta din subsolul catedralei si a prezentat imagini de la hramul Sfantul Iosif cel Nou de la Partos din anul care a trecut.In finalul intalnirii, Preasfintia Sa a transmis din partea Inalt Preasfintitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, binecuvantarea si purtarea sa de grija pentru toti profesorii, studentii si elevii teologi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 628
Id: 28012
Data: Jan 31, 2013
Imagine:

Data: Jan 31, 2013
Data: Jan 31, 2013

Data: Jan 31, 2013

Data: Jan 31, 2013

Data: Jan 31, 2013

Data: Jan 31, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Lumina cunostintei - 28 04 2017 - Necesitatea lecturii - Eseist Luigi Bambulea
Lumina cunostintei - 09 09 2016 - Maestru si Discipol - Eseist Luigi Bambulea
Lumina cunostintei - 29 09 2017 - Bunatatea uneste oamenii - Scriitoarea Ana Barton (2)
Lumina cunostintei - 24 11 2017 - Targul Gaudeamus - Attila Vizauer
Lumina cunostintei - 20 10 2017 - Poezia si poetii inchisorilor comuniste - Christian Craciun
Lumina cunostintei - 05 05 2017 - Nicolae Steinhardt si paradoxurile libertatii - George Ardeleanu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).